Veste proastă pentru șoferii amendați în trafic, care ar putea rămâne fără permis daca nu își achită amenzile
Postat la: 14.09.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Șoferii ar putea rămâne fără permis dacă nu achită amenzile în termen de 30 de zile, prevede o propunere legislativă pentru completarea art. 103 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, depusă la Parlament de deputatul PSD Mihai Weber, conform Agerpres.ro.
Conducătorii auto aflați într-o astfel de situație își pot recupera permisul dacă vor prezenta dovada că au plătit amenda. Astfel, articolul 103 din OUG 195/2002, care reglementează răspunderea contravențională, se va completa cu un nou alineat conform căruia se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule și tractoare agricole sau forestiere și în cazul neachitării în termen de 30 de zile a amenzilor privind circulația pe drumurile publice.
Conform propunerii legislative, autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează la 30 de zile de la data săvârșirii contravenției. Suspendarea încetează la data depunerii dovezii de achitare a amenzilor restante.
"Statisticile autorităților competente relevă o situație defavorabilă din punctul de vedere al încasării la buget a amenzilor contravenționale provenind din amenzile de circulație. Întrucât acestea reprezintă sume importante la bugetul de stat, neachitarea acestor obligații afectează considerabil bugetul local. În acest context este necesară o politică legislativă adecvată prin care trebuie, pe de o parte, generate măsuri pentru creșterea gradului de încasare a amenzilor, iar, pe de altă parte, cetățeanul trebuie să fie constrâns să achite amenda în termenul prevăzut de lege, prin sancționarea atitudinii sale de neconformare față de norma juridică, suspendând exercitarea dreptului de a conduce autovehicule și tractoare agricole sau forestiere. În continuarea unei inițiative care propune modificarea ordinii de stingere a obligațiilor bugetare, este necesară o modificare a legislației în domeniu pentru a determina un comportament responsabil al conducătorilor auto, atât din punct de vedere al conduitei în trafic, cât și din perspectiva achitării obligațiilor ce decurg din încălcarea dispozițiilor în vigoare", arată inițiatorul în expunerea de motive.
Potrivit acestuia, nesancționarea adecvată a conducătorilor auto care nu își respectă obligația de a achita amenda determină perpetuarea unui comportament neadecvat în trafic, întrucât contravenientul nu resimte constrângerile impuse de măsura coercitivă, considerând faptele sale ca fiind de natură normală, asupra sa nereflectându-se cu adevărat o penalizare.
"Mai mult, la nivel social, există o discriminare a celor care își achită la timp obligațiile, atât timp cât atât cei care achită, dar și cei care evită obligația impusă prin sancțiunea principală a amenzii, se bucură în continuare de exercitarea dreptului de a conduce. Considerăm că este necesară o constrângere suplimentară pentru normalizarea situației privind achitarea amenzilor de circulație, fapt ce constituie atât o înlăturare a stării de pericol create prin posibila repetare a unor fapte interzise de lege, dar și creșterea nivelului de încasare a obligațiilor bugetare. Adoptarea prezentei propuneri legislative de completare a Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice nu are impact financiar", a mai arătat Mihai Weber în expunerea de motive. Propunerea legislativă a fost depusă la Biroul permanent al Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Un șofer prins "băut" la volan care a demonstrat că suferă de "autofermentaţie"
Un belgian în vârstă de 40 de ani care era urmărit în justiţie de Poliţia din Bruges din cauza unei recidive de conducere în stare de ebrietate a fost achitat după ce a dovedit că suferă de un sindrom foarte rar de „autofermentaţie" alcoolică, o informaţie dezvăluită de presa belgiană şi confirmată de către avocata acestuia, Anse Ghesquiere.
-
Pfizer revine "sigur si eficient" cu un nou medicament cu evaluare accelerată: Comisia Europeană a autorizat un nou antibiotic "care distruge superbacteriile"
Comisia Europeană a autorizat, în 22 aprilie, un nou antibiotic conceput pentru a contracara rezistența antibacteriană, una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății cu care se confruntă în prezent UE.
-
La viteze de autostradă, autonomia mașinilor electrice scade cu până la 50% față de testele oficiale
În urma unei testări efectuate cu peste 50 de mașini electrice pe autostradă, de către jurnaliștii publicației La'argus, la 130 km/h doar 17 au avut autonomie peste 300 km, una singură reușind să meargă peste 400 km. După frig, viteza e principalul dușman.
-
Ce ne așteaptă după anul electoral: Guvernul pregătește taxele pentru anul viitor
Românii care au case și terenuri vor plăti mai mulți bani. Executivul așteaptă ca Banca Mondială sa stabilească pragul de la care va creste impozitul pentru case si terenuri. Planul este ca cel mai mult să plătească românii care au case și terenuri scumpe.
-
Culisele ședinței PSD-PNL: „Eu sunt un învingător și nu am pierdut". Cum au decurs discuțiile dintre dr. Cătălin Cârstoiu, Ciolacu și Ciucă
Vreme de peste 5 ore, liderii Coaliției au încercat să-l convingă pe candidatul comun să renunțe. Managerul Spitalului Universitar a plecat, puțin înainte de miezul nopții, fără să accepte să se retragă el. "Decizia e la dumneavoastră, nu la mine, eu nu renunț pentru că niciodată n-am pierdut o cursă", le-a spus Cîrstoiu.
-
Concluzia Raportului DoS al SUA privind drepturile omului în România: "Corupție guvernamentală gravă!"
Departamentul de Stat al SUA a publicat Raportul său privind situația drepturilor omului în România, în anul 2023.Despre România se concluzionează foarte limpede: "Rapoarte credibile despre corupție guvernamentală gravă"
-
Prefectul Cosa Nostra: mafia din Techirghiol a vândut sub patronajul primarului Iulian Soceanu pana și terenul de sub statia de autobuz!
O serie intreaga de ilegalitati ne-au fost semnalate de mai multi cetateni din Techirghiol, intre care si Daniel Florin Săvulescu, cu referire la primarul localitatii, Iulian Soceanu, care impreuna cu membri ai familiei sale, cu alti angajati din primarie, dar si cu sprijinul autoritatilor locale, in special prefectul Iulian Silviu Cosa, au dezvoltat o veritabilă mafie locală.
-
Preotul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev și-l umilește pe Ciolacu!
La Moscova are loc festivalul de film "BRICS FILM FESTIVAL 2024", sub patronajul marelui actor și regizor rus Nikita Mihalkov. Festivalul de la Moscova este al doilea ca vechime și prestigiu din lume, după cel de la Veneția.
-
1816 - anul în care lumea a fost martora unui fenomen cu totul neobișnuit: vara nu și-a mai făcut apariția. Ce s-a întâmplat
În anul 1816, lumea a fost martoră la un fenomen cu totul neobișnuit: vara nu și-a făcut apariția. Acest eveniment remarcabil, cunoscut sub numele de „anul fără vară", a adus cu sine consecințe surprinzătoare.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 4. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 5.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Sindromul " România": Peste jumătate dintre britanici se gândesc să părăsească Marea Britanie pentru a lucra în străinătate
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Virolog de top despre vaccinați: "Urmează un tsunami al deceselor Covid care va provoca haos economic si social. Cineva trebuie sa spuna adevarul!"
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu