Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Exclusiv: Ramona Mănescu a schimbat conducerea societăţii Electrificare CFR, instalând un board administrativ cu antecedente penale

Postat la: 14.02.2014 - 17:32 | Scris de: Ziua News

19

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a schimbat săptămâna trecută conducerea societăţii Electrificare CFR SA, instalând un board administrativ cu antecedente penale. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Manuel Donescu, a fost mandatat, pe 6 februarie 2014, de către ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, să schimbe conducerea societăţii Electrificare CFR SA. Donescu l-a înlocuit pe directorul general Ionel Truică cu directorul de exploatare al societăţii - Ioan Gavrilă, cel care a mai condus Electrificare CFR SA în perioada 2004-2009.

Totodată, Ramona Mănescu a fost de acord cu impunerea în fruntea Consiliului de Administraţie de la Electrificare CFR SA, a controversatului liberal Gheorghe Huţanu. Acesta, împreună cu câţiva liberali apropiați de Gruia Stoica au vrut, la sfârşitul anului 2012, să transfere gratuit de la CFR Marfă către Grup Feroviar Român, nici mai mult, nici mai puţin, decât 1.025 de vagoane.

Prin aceste două numiri, liberalii Manuel Donescu şi Ramona Mănescu au impus la SC Electrificare CFR SA o conducere care s-a remarcat în timp prin acţiuni de devalizare a căii ferate.

Angajări ca pe vremea lui Ceauşescu

Noul director general al SC Electrificare CFR SA, companie aflată sub controlul SC CFR SA, Ioan Gavrilă, este un ceferist controversat care a mai condus societatea în perioada 2004-2009. În toţi aceşti ani, el s-a "remarcat" prin câteva performanţe cu iz penal, care au dus societatea în pragul falimentului.

Astfel, pe durata celor cinci ani cât Ioan Gavrilă a condus SC Electrificare CFR SA, au fost angajate peste 1.000 de persoane, de parcă se lucra la canalul Dunăre-Marea Neagră, pe vremea lui Ceauşescu. Între 2004 şi 2009, actualul director impus de Ramona Mănescu s-a "evidențiat" prin "declararea în BVC de venituri în valoare de 160.000.000 de lei, ca să poată ulterior face cheltuieli la acest nivel, însă la realizări nu trecea de 95.000.000 de lei.

Dalmaţianul falimentului

Potrivit informaţiilor deţinute de ZIUAnews, Ioan Gavrilă este etichetat de către ceferişti ca fiind cel care a condus, între 2004 şi 2009, compania Electrificare CFR SA spre faliment. În acea perioadă, toate camioanele deţinute de societate au fost vândute la fier vechi şi în locul lor au fost cumpărate altele marca Fiat, dar la preţ de 36.000 de euro/bucată. Mai mult, au fost achiziţionate şi montate centrale electrice la districte CFR, la preţul de 65.000 de lei, dar care consumă 10.000 kwh pe lună.

Raport de control cu dedicaţie

Către finalul lui 2012, ministrul Transporturilor de la acea vreme, liberalul Ovidiu Silaghi, a dispus o verificare mai amplă (pentru anii 2010, 2011 şi prima jumătate a lui 2012) la societatea Electrificare CFR SA, aflată în subordinea companiei SNCF CFR SA. Astfel, o echipă a Corpului de Control, condus atunci de directorul Florin Frăsineanu, a descoperit o mulţime de nereguli la această societate, iar raportul final cu măsurile propuse şi concluziile constatate au fost transmise ministrului Ovidiu Silaghi.

Însă acesta era deja în campanie electorală pentru alegerile parlamentare din decembrie 2012 şi a pasat raportul de control către directorul de la acea vreme al CFR SA, Cristian Ghibu, cerându-i acestuia să pună în aplicare măsurile dispuse în actul de control. Raport de control a fost întocmit cu dedicaţie, întrucât toate neregulile constatate la Electrificare CFR SA au fost puse în sarcina directorului general Ionel Truică, cu toate că Ioan Gavrilă a fost director de exploatare în perioada verificată, adică 2010-2012.

Echipa de control condusă de către Florin Frăsinescu a constatat că, în 2010, societatea Electrificare CFR SA a avut o pierdere de 151.568.000 de lei din cauza faptului că „volumul cheltuielilor a depăşit cu mult totalul veniturilor realizate, din cauza facturilor neîncasate de CNCF CFR - SA". „Neachitarea facturilor de către clientul principal CNCF CFR SA, în anul 2010, a generat pierdere pentru societate şi o valoare mare la capitolul arierate de 519.394.000 de lei. În anul 2011, când s-au achitat facturile restante, valoarea arieratelor a scăzut considerabil la 8.106.000 de lei", se menţionează, negru pe alb, în raportul de control.

Garantat de Stoica, reevaluat de Mănescu

Noul președinte al Consiliului de Administrație al Electrificare CFR SA - Gheorghe Huţanu, a fost directorul Corpului de Control al Ministerului Transporturilor în mandatul lui Ovidiu Silaghi, iar în perioada Ramonei Mănescu a fost pus ca director adjunct la Direcţia de Relaţii Internaţionale. El a fost cercetat de DNA pe vremea când era şeful Gărzii Financiare Mureş pentru "trafic de influenţă, complicitate la trafic şi abuz în serviciu", fiind acuzat că ar fi ajutat un om de afaceri italian, Riccardi Orlandino, „să evite" controalele financiare desfăşurate de Garda Financiară. „Taxa de protecţie" pe care se pare că ar fi solicitat-o Gheorghe Huţanu şi un complice de-al său, pretins general SIE, s-ar fi ridicat la 135.000 de euro. La finalul anului 2012, Huțanu împreună cu câţiva liberali - Constantin Zaharia, Antonel Tănase și Laszlo Sajtos au încercat să păgubească CFR Marfă cu peste 50 de milioane de euro prin transferarea pe ascuns a 1.025 de vagoane către o firmă controlată de afaceristul gălăţean Gruia Stoica.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE