Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










PNL şi PDL, rezervate faţă de includerea PMP în negocierile vizând unificarea dreptei

Postat la: 28.05.2014 - 12:35 | Scris de: Ziua News

0

Atât preşedintele interimar al PNL, Crin Antonescu, cât şi liderul democrat-liberal Vasile Blaga şi-au manifestat marţi unele rezerve faţă de ideea cooptării PMP în cadrul negocierilor vizând unificarea dreptei şi au părut să excludp complet varianta iniţierii unor discuţii cu preşedintele Traian Băsescu.

Vasile Blaga a explicat ieri că deocamdată sunt iniţiate negocieri între principalele forţe de dreapta, PDL şi PNL, şi dacă aceste partide se vor înţelege, vor veni şi celelalte la discuţii. El a notat însă că nu au existat tatonări şi cu PMP, în privinţa cooptării sale în acestă schemă de centru-dreapta, liderul democrat-liberal subliniind că nu a mai vorbit cu deputata Elena Udrea de când se încheia termenul de înscriere în competiţia internă pentru desemnarea candidatului PDL la Preşedinţie. "Eu văd că în PMP sunt cu mitralierele pe masă. Uitaţi-vă la declaraţile de ieri şi de astăzi ale domnilor lideri PMP Papahagi, Funeriu şi ceilalţi, chiar domnul Baconschi: intenţii, critici, să-şi rezolve problemele lor, au ce discuta acolo, noi vom discuta cu PMP", a declarat Vasile Blaga.

Întrebat despre ce implicarea pe care ar putea să o aibă Traian Băsescu, el a răspuns: "Discută PDL cu PNL, după care alte partide care doresc să se alăture, discutăm cu ele. Nu ştiu ca Traian Băsescu să facă parte dintr-un partid. Este susţinătorul unui partid".

La rândul său, Crin Antonescu a declarat aseară că nu poate discuta cu preşedintele Traian Băsescu despre unificarea dreptei şi s-a arătat reţinut şi în cazul unor eventuale negocieri cu PMP. "Nu am acest subiect, eu am deocamdată nişte discuţii cu PDL", a spus el. În cazul deputatei Elenei Udrea, preşedintele interimar al PNL a afirmat că aceasta nu are deocamdată calitatea de a vorbi în numele PMP.

Reamintim că negocierile dintre reprezentanţii partidelor de dreapta au debutat după ce BEC a anunţat luni, după numărarea a 99% din voturi, că la alegerile europarlamentare de duminică Alianța PSD - UNPR - PC a obținut 37.6%, PNL - 15%, PDL - 12.23, Mircea Diaconu - 6,81%, UDMR - 6.3%, iar PMP - 6.12%.

Primele discuţii dintre reprezentanţii dreptei au fost deja demarate marţi de PNL şi liderul FC, Mihai Răzvan Ungureanu, miercuri urmând a debuta şi negocierile dintre liberali şi reprezentanţii PDL.

PMP, partidul susţinut de preşedintele Traian Băsescu, a părut în schimb marginalizat în cadrul acestor prime negocieri vizând unificarea dreptei. Mai multe pe această temă puteţi citi AICI.

 

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE