Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










ANAF a publicat lista entitaților de cult pentru care se acorda deduceri fiscale

Postat la: 02.04.2019 - 01:48 | Scris de: Ziua News

0

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe propriul portal, luni, Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale. Acesta este disponibil la rubrica Servicii Online - poziția 14, potrivit mediafax.

Citește și: Olguța Vasilescu îl torpilează pe Klaus Iohannis! Atac fără precedent

Totodată, a fost creată aplicația de portal prin intermediul căreia se pot depune Cererile de înscriere/radiere în/din Registrul entităților/unităților de cult cu deduceri (Formular 163). Cererea se transmite online, prin intermediul portalului e-guvernare.ro, iar, la depunerea cererii 163, contribuabilul primește, în recipisă, indexul de depunere a formularului.

Citește și: Rareș Bogdan, analiză la sânge: De unde vine pericolul suprem pentru Liviu Dragnea – Cine i-ar putea fura votanții

În cazul contribuabililor plătitori de impozit pe profit, sumele aferente sponsorizărilor efectuate către entităţi persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv unităţi de cult, se scad din impozitul pe profit datorat, în limitele prevăzute de lege, doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris, la data încheierii contractului, în Registrul menționat, potrivit Codului fiscal.

În cazul microîntreprinderilor, sumele aferente sponsorizărilor, pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, se scad din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, dacă, la data încheierii contractului, aceste entități sunt înscrise în Registrul entităţilor/unităţilor de cult, astfel cum prevăd dispozițiile art.56 alin.(1^1) din Codul fiscal.

Citește și: Ministerul Justiției șochează! Se dorește suplimentarea de posturi la o secție care o anchetează pe Kovesi

În cazul persoanelor fizice, pentru veniturile realizate în anul 2018, acestea pot opta pentru direcționarea unei sume reprezentând 2% din impozitul anual pentru susţinerea entităţilor nonprofit/ unităţilor de cult sau 3,5% din impozitul anual pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în condiţiile legii.

Pentru a beneficia de virarea sumelor reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile realizate în anul 2018, entitățile nu trebuie să fie înscrise în Registrul menționat. Începând cu veniturile realizate în acest an, persoanele fizice pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit pentru susţinerea entităţilor nonprofit sau unităţilor de cult. În plus, entităţile nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, precum şi unităţile de cult, beneficiază de virarea sumelor dacă la momentul plăţii acestora de către organul fiscal sau angajatorul/plătitorul de venit figurează în Registrul menționat.

Citește și: Poșta Română a devenit agent electoral pentru PSD! Cât costă întreaga operațiune

Înscrierea în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale se realizează pe baza solicitării entităţii, dacă sunt îndeplinite cumulativ, la data depunerii cererii, următoarele condiţii: desfăşoară activitate în domeniul pentru care a fost constituită, pe baza declaraţiei pe propria răspundere; şi-a îndeplinit toate obligaţiile fiscale declarative prevăzute de lege; nu are obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, mai vechi de 90 de zile; a depus situaţiile financiare anuale, prevăzute de lege; nu a fost declarată inactivă, potrivit Codului de procedură fiscală.

„Condițiile de mai sus sunt verificate de organul fiscal în a cărui evidență respectiva entitate/unitate de cult este înregistrată ca plătitor de impozite și taxe, pe baza informațiilor existente în evidențele fiscale. Prezentarea de către entitățile/unitățile de cult a certificatelor de atestare fiscală eliberate de direcțiile de impozite și taxe din subordinea unităților administrativ-teritoriale este necesară, deoarece organul fiscal nu deține informații privind impozitele și taxele locale datorate de contribuabili unităților administrativ-teritoriale”, au subliniat reprezentanții Fiscului.

Citește și: Un deputat USR îl desființeză pe Eugen Teodorovici! Acuzații fără precedent pentru Ministrul Finanțelor

Constituirea Registrului entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale a fost reglementată de Legea nr.30/2019 prin care a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE