Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Anunț de ULTIMA CLIPA - Klaus Iohannis participa joi, in Constanța, la ceremoniile dedicate Zilei Marine Romane

Postat la: 14.08.2019 - 12:40 | Scris de: Ziua News

0

Președintele Klaus Iohannis va participa, joi, în Constanța, la ceremoniile dedicate Zilei Marine Române, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale.

Pe agenda președintelui pentru joi, 15 august, se află participarea acestuia, începând cu ora 9:55, la festivitățile prilejuite de Ziua Marinei Române, conform Mediafax.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ IML a dat verdictul - Oasele din pădurea de lângă Caracal NU SUNT ale Alexandrei Măceșanu

Nave și aeronave militare din state NATO sau partenere, între care și distrugătorul USS Porter, vor participa, joi, la festivitățile ce vor fi organizate cu prilejul Zilei Marinei Române.

Potrivit reprezentanților Statului Major al Forțelor Navale, la exercițiul demonstrativ care va avea loc joi la Constanța vor participa nave și aeronave militare din Italia, Ucraina și Statele Unite ale Americii.

Astfel, spectatorii prezenți pe faleza din fața Comandamentului Flotei vor putea să admire în dispozitivul de pe mare, în plus față de navele militare românești, o navă-școală ucraineană din clasa Petrushka, precum și distrugătorul american USS Porter.

La spectacolul aerian vor participa aeronave ale forțelor navale și aeriene române, precum și de aeronave italiene Eurofighter Typhoon și un avion american de cercetare P8 Poseidon.

Garda de onoare prezentă la Ziua Marinei Române 2019 va fi alcătuită din patru detașamente de militari din Forțele Navale Române și câte un detașament de militari din Italia, Ucraina și SUA, cu detașamentul Asociației „Tradiția Militară” încheind formația.

Nava-școală ucraineană și distrugătorul american au acostat luni în Portul Constanța pentru o escală de trei zile, timp în care sunt planificate vizite, pentru echipajele acestora, la obiectivele turistice de pe litoral.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE