Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Florin Prunea face praf galeria lui Dinamo care a huiduit cand Eugen Neagoe a fost la un pas de moarte: Atata ura nu am vazut in viata mea!

Postat la: 22.07.2019 - 00:32 | Scris de: Ziua News

0

Preşedintele FC Dinamo, Florin Prunea, a declarat, duminică, după meciul Dinamo-CSU Craiova, că antrenorul Eugen Neagoe a fost aproape de o mare tragedie, dar se simte bine după intervenţia medicilor. Prunea spune că nu înţelege comportamentul galeriei, care l-a contestat tot timpul pe Neagoe şi care şi, în momentele în care antrenorul primea primul ajutor pe Arena Naţională, scanda împotriva conducerii clubului, potrivit News.ro:

VEZI AICI VIDEO CU MOMENTELE DE COȘMAR de la meciul Dinamo-Universitatea Craiova

  • A avut noroc şi a scăpat, a fost la un pas de o mare tragedie, mă duc şi eu acolo (n.r. - la spital), nu ştiu dacă pot intra. Cred că nu ar trebui să mai vorbim despre fotbal în asemenea momente.
  • Atâta ură nu am văzut în viaţa mea. Toată lumea atacă pe toată lumea. Am văzut oameni desfiguraţi la faţă şi la Constanţa şi aici, pentru ce? Până la urmă e un simplu sport. Nu pot să-mi dau seama de unde s-a adunat atâta ură sau ce se întâmplă, că e clar că se întâmplă ceva. Dar totul e bine când se termină cu bine şi cred că de fotbal nu are rost să mai vorbim. În momentele acestea, când sunt chestiuni de viaţă şi de moarte... E bine şi mă bucur pentru Eugen că nu s-a întâmplat nenorocirea. E normal să fie afectat, a fost din prima zi de când a venit aici, dar nu am crezut că se poate ajunge aici, că dacă ştiam să se poate ajunge aici, poate îl lăsam, naibii, de fotbal şi ne apucam de altceva.
  • L-am văzut toată săptămâna dialogând destul de greu. Astăzi, am fost la Săftica, am stat cu el toată după-amiaza, de la prânz. L-am văzut preocupat, a pregătit meciul normal. L-am avut coleg de echipă, un jucător foarte puternic. Nu am crezut că poate să se întâmple o asemenea... Dar atâta ură nu pot să înţeleg, am crescut la clubul ăsta, din 77, am cunoscut şefi de galerie, am cunoscut oameni, dinamovişti adevăraţi.
  • Ăsta este Dinamo? Nu mai recunosc clubul ăsta. Nu-mi vine să cred când văd atăta ură! Sunt desfiguraţi la faţă, nu pot să-i înţeleg. Nu merge treaba, pleacă antrenorul, pleacă preşedintele, dar în halul acesta, să ajungem la chestiuni de viaţă şi de moarte? Nu pot să înţeleg, sincer. În primul rând îl sfătuiesc să se odihnească şi să-l lase, naibii, de fotbal! Să nu murim pe stadioane! Nu are nicio vină, a venit aici, săracul, să muncească şi să facă treaba. A fost, culmea, şi jucător al lui Dinamo, care a marcat pentru Dinamo. Dar atâta ură, nu pot să înţeleg ce se întâmplă.
  • Suntem toţi în stare de şoc. Deocamdată, este importantă refacerea lui Eugen. Am auzit-o pe doctoriţă că a fost foarte, foarte aproape de o mare nenorocire. Am fost acolo, când i-au dat şocul şi bine că a pornit aparatul ăla, că parcă a trecut o viaţă de om. În momentul de faţă trebuie să ne liniştim cu toţii, e o perioadă grea, dar de mâine trebuie să ne apucăm de treabă.
  • Mă gândesc şi eu serios dacă să mai continui, nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă, cu atâta ură adunată, acesta nu este Dinamo la care eu am crescut şi care m-a crescut pe mine. Nu m-am simţit nici eu prea bine, cineva mi-a spus să iau ceva. Trebuie să fiu alături de băieţi, nu aş vrea să fac un pas în spate. Toată lumea este preocupată, îngrijorată.
  • Mă aşteptam la suporterii dinamovişti să fie mai înţelegători. S-a adunat atâta ură, ce s-a întâmplat la clubul acesta, nu-mi pot da seama. Este ca o bombă care stă să explodeze, Cred că până la urmă, dacă nu se potolesc, bomba asta va exploda şi, Doamne fereşte, să se întâmple ceva. De aceea trebuie să fim extrem de atenţi şi cu organizarea meciurilor, până la urmă când e vorba de viaţă şi de moarte nu trebuie să facem niciun pas în spate. Dar, repet, e bine că nu s-a întâmplat nenorocirea", a declarat Prunea, după meci.

Formaţia Universitatea Craiova a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Dinamo, într-un meci din etapa a doua a Ligii I. Golurile au fost marcate de Bărbuţ ’35 şi Roman ’66.

În minutul 25, partida a fost întreruptă după ce tehnicianului dinamovist Eugen Neagoe i s-a făcut rău pe bancă. Neagoe a primit îngrijiri câteva minute, iar după aproximativ un sfert de oră a fost dus cu ambulanţa la spital şi jocul s-a reluat.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE