Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Georgia: 43 de persoane eliberate dupa ce au fost tinute ostatice mai multe ore intr-o banca

Postat la: 22.10.2020 - 09:50 | Scris de: Ziua News

0

Patruzeci şi trei de persoane au fost eliberate după ce au fost ţinute ostatice mai multe ore de un bărbat înarmat într-o bancă din Georgia, a anunţat joi dimineaţă devreme Ministerul de Externe de la Tbilisi, citat de dpa. Potrivit presei locale, atacatorul purta o uniformă a armatei şi cerea o răscumpărare de 500.000 de dolari. Ministerul de Externe a declarat că continuă investigaţia şi nu a specificat dacă răscumpărarea a fost plătită. Bărbatul înarmat a pătruns în banca din oraşul Zugdidi miercuri în jurul orei 14:30 (11:00 GMT). Imaginile difuzate de media georgiene îl arată pe bărbat, purtând o cagulă şi cu o grenadă în mână, părăsind clădirea băncii alături de alţi trei bărbaţi. Nu este clar cine au fost ostaticii. Potrivit primelor informaţii, se vorbea iniţial de doar 20 de persoane, dar ministerul a venit ulterior cu clarificări. După-amiază, autorităţile au anunţat că forţele speciale au încercuit zona din jurul băncii şi au început o operaţiune de "dezactivare" a atacatorului.   Foto: (c)  ZURAB TSERTSVADZE / EPA După negocieri cu poliţia, individul a început să elibereze ostaticii unul câte unul, printre care şi o femeie însărcinată. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE