Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Klaus Iohannis iese la rampa in ziua incendiului de la Colectiv: va promulga legea și va depune o coroana

Postat la: 30.10.2020 - 08:48 | Scris de: Ziua News

0

Preşedintele Klaus Iohannis depune, vineri, o coroană de flori în memoria victimelor de la Clubul Colectiv, la împlinirea a cinci ani de la tragedie. Şeful statului a anunţat că va promulga, tot vineri, legea care prevede ca plata pentru tratamentul în ţară şi în străinătate al persoanelor implicate în tragedia de la clubul Colectiv, pe 30 octombrie 2015, să fie suportată din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Citește și: Alexandru Rafila, după explozia cazurilor de coronavirus: În maxim o lună s-ar putea dubla! Mortalitatea s-ar tripla, ca în Cehia

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis va depune, vineri, de la ora 09.00, o coroană de flori în momoria victimelor de la Clubul Colectiv, informează News.ro.

Coroana va fi depusă chiar în locul în care a avut loc tragedia acum cinci ani.

Tot vineri, preşedintele Klaus Iohannis este aşteptat să promulge legea care prevede ca plata pentru tratamentul în ţară şi în străinătate al persoanelor implicate în tragedia de la clubul Colectiv, pe 30 octombrie 2015, să fie suportată din bugetul Ministerului Sănătăţii.

”Vineri se împlinesc cinci ani de la tragedia de la Colectiv şi pot să vă spun în premieră că exact vineri, când se împlinesc cinci ani, voi promulga legea despre care aţi vorbit, deci, legea care permite extinderea perioadei pentru cei care au avut de suferit”, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Klaus Iohannis.

Legea a fost adoptată, în 14 octombrie, de către Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional şi a fost trimisă spre promulgare.

În seara de 30 octombrie 2015, un incendiu de proporţii a izbucnit din cauza unor artificii în clubul Colectiv, unde formaţia Goodbye to Gravity susţinea un concert. În urma acestei tragedii au murit 64 de persoane.

În dosarul "Colectiv", în decembrie 2019, Cristian Popescu Piedone, care a câştigat alegerile pentru Primăria Sectorului 5, a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare, iar cei trei patroni ai clubului au primit câte 11 ani şi 8 luni de detenţie. Au mai primit mulţi ani de închisoare patroana şi directorul firmei de artificii, pirotehniştii care au lucrat în club, pompierii care au mers în control la Colectiv dar şi funcţionari din Primărie.

În prezent, dosarul se află la Curtea de Apel Bucureşti, fiind programate termene până la sfârşitul anului când ar putea fi luată o decizie finală.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE