Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Nicusor Dan ii da dreptate Gabrielei Firea: 'La dotari avem tot ce ne trebuie, suntem insa la limita cu resursa umana. Nu se impune carantinarea'

Postat la: 31.10.2020 - 00:16 | Scris de: Ziua News

0

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că unităţile spitaliceşti din Bucureşti au tot ce trebuie pentru combaterea pandemiei, însă este lipsă de resursă umană, În privinţa paturilor ATI, Dan afirmă că acestea se pot cumpăra în măsura în care este nevoie de ele, dar nu există personal specializat care să le deservează. În ceea ce priveşte carantinarea Capitalei, primarul general consideră că nu se impune în acest moment, anunță news.ro.

Nicuşor Dan a fost întrebat, vineri seară, la Digi 24, dacă autorităţile au tot ce le trebuie pentru a lupta împotriva pandemiei şi a răspuns: ”Răspunsul este nuanţat, da. (...) Din punctul de vedere al dotărilor avem tot ce ne trebuie, suntem la limită cu resursa umană”.

Citește și: Rareș Bogdan, mesaj nemilos: ‘Ticăloșia, corupția, lenea, nepăsarea, incompetența trebuie combătute fără milă și sancționate aspru’

Când i s-a atras ataneţia că mai mulţi directori de spitale se plâng de lipsa paturilor de ATI, primarul general a declarat: ”Paturi de ATI avem şi putem să achiziţionăm în ritmul în care este nevoie de ele, nu este o problemă cu asta, în schimb este o problemă cu medicii care să deservească aceste paturi de ATI. (...) Există, de asemenea, oameni care sunt trimişi de la Bucureşti în alte oraşe din ţară, aceasta este situaţia la acest moment. Însă, ce v-am spus eu... v-am spus că în infrastructura spitalicească din Bucureşti există suficiente paturi şi instrumente pentru necesarul de la acest moment. Problema însă este la resursa umană”, a precizat Nicușor Dan, confirmând, astfel, ceea ce a tot spus Gabriela Firea.

Nicuşor Dan crede că problema personalului se poate rezulta ”prin detaşări pe care le dispune şeful DSU (...) autoritatea locală poate să nu pună piedici şi să-şi dea concursul”.

Citește și: FOTO Clotilde Armand, destăinuire după prima zi de lucru la Primăria Sectorului 1: Am găsit un distrugător de hârtie și un baston de polițist local

În ceea ce priveşte carantinarea Bucureştiului, primarul general consideră că nu este necesară în acest moment.

”În privinţa Bucureştiului, pentru acest moment, (...) cred că nu se impune carantinarea”, a mai afirmat Dan.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE