Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Politia din India a anuntat o captura de arme 'in drum spre Kashmir'

Postat la: 12.09.2019 - 20:40 | Scris de: Ziua News

0

Trei bărbaţi suspectaţi că fac parte dintr-un grup armat cu sediul în Pakistan au fost arestaţi joi în India în timp ce transportau arme şi muniţii către regiunea Kashmir, unde domneşte un climat de tensiune, informează poliţia indiană, relatează AGERPRES.

Citește și: Liviu Dragnea, la prima apariție publică după încătușare! Cum arată fostul lider PSD

Forţele de ordine i-au interceptat pe suspecţi joi dimineaţă şi au confiscat patru arme de asalt AK-56, două AK-47, şase încărcătoare şi 180 de cartuşe, potrivit responsabilului din poliţie Shridhar Patil.

"Camionul venea din Punjab şi se îndrepta spre Kashmir. Efectuăm investigaţii pentru a afla de unde au luat arsenalul", a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit poliţiei, cei trei suspecţi, rezidenţi în Kashmir, sunt afiliaţi grupului islamist Jaish-e-Mohammed, care a revendicat atentatul sinucigaş în care în jur de 40 de paramilitari indieni şi-au pierdut viaţa în februarie în Kashmir şi care a declanşat o gravă criză între India şi Pakistan.

Citește și: Cutremur pe scena politică! Dezvăluirea făcută de Radu Cristescu

India şi Pakistan revendică fiecare regiunea Kashmir, divizată în două de la finalul colonizării britanice, în 1947. Acest litigiu teritorial otrăveşte relaţiile diplomatice între ţările din Asia de Sud de decenii şi este la originea a două războaie şi nenumărate ciocniri.

New Delhi acuză Islambadul şi că susţine în secret rebeliunea separatistă armată activă în partea indiană de 30 de ani, ceea ce Pakistanul dezminte.

Tensiunile s-au amplificat după revocarea la începutul lui august de către autorităţile indiene a statutului autonom al Kashmirului indian, o decizie luată de guvernul naţionalist hindus în numele luptei împotriva "terorismului şi separatismului" în acest teritoriu cu majoritate musulmană.

Pentru a împiedica orice tulburări şi manifestaţii, a impus de săptămâni o izolare totală a Kashmirului şi a tăiat toate mijloacele de comunicaţii. Dacă unele dintre restricţii au fost relaxate, numeroşi responsabili din Kashmir sunt în continuare în detenţie. Deplasările şi comunicaţiile rămân foarte dificile în zonă.

Citește și: Un jurnalist italian aruncă-n aer cazul Caracal: Filmarea care dovedește că Dincă a făcut trafic

Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, chiliana Michelle Bachelet, s-a declarat luni "foarte preocupată de acţiunile recente" ale Indiei şi a considerat "important ca populaţia din Kashmir să fie consultată asupra deciziilor privind viitorul său".

Pakistanul a cerut Consiliului drepturilor omului al ONU să deschidă o anchetă asupra acţiunilor Indiei în Kashmirul indian, afirmând că se teme de un "genocid".

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE