Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Recep Tayyip Erdogan: Turcia este pregatita sa intervina militar la granița cu Siria

Postat la: 22.09.2019 - 08:55 | Scris de: Ziua News

0

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat sâmbătă că țara sa este pregătită să intervină militar la granița cu Siria și a avertizat că ar putea să ia o astfel de decizie în mod unilateral dacă Statele Unite nu înființează o „zonă de securitate” în nord-estul Siriei, potrivit Reuters, scrie Mediafax.

„Pregătirile de-a lungul graniței sunt gata”, a declarat Erdogan înaintea plecării sale la New York, unde are loc sesiunea anuală a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Turcia și Statele Unite, aliați în cadrul NATO, au decis înființarea unor patrule terestre și aeriene comune la granița Turciei cu Siria, însă Ankara susține că Washingtonul nu se mișcă suficient de rapid în vederea înființării unei zone de securitate pentru a îndepărta forțele kurde de la granița cu Turcia.

Citește și: O dronă a fost doborâtă în spaţiul aerian al Siriei

De asemenea, Turcia a fost deranjată de sprijinul pe care Statele Unite l-au acordat forțelor kurde siriene care luptă împotriva grupării Stat Islamic (ISIS). Ankara consideră trupele kurde YPG ca fiind o organizație teroristă și solicită ca acestea să nu se afle la o distanță mai mică de 400 de kilometri de granița turco-siriană.

Erdogan s-a declarat din nou nemulțumit de sprijinul oferit de Statele Unite luptătorilor kurzi și a susținut că Washingtonul îi aprovizionează pe aceștia cu armament.

„Nu ne dorim să ajungem față în față cu Statele Unite. Cu toate acestea, nu ne permitem să trecem cu vederea sprijinul pe care SUA îl acordă unei organizații teroriste”, a spus liderul de la Ankara.

Turcia a lansat deja două operațiuni militare în nordul Siriei din 2016 până în prezent, ținta acestor operațiuni fiind mai multe poziții ale forțelor YPG și ale grupării Stat Islamic.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE