Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Terasele din Arad ar putea ramane deschise pana la 31 decembrie

Postat la: 26.10.2020 - 18:24 | Scris de: Ziua News

0

Primăria Arad va propune, în prima şedinţă a noului Consiliu Local Municipal, ca perioada de funcţionare a teraselor să fie prelungită până la 31 decembrie, venind în sprijinul agenţilor economici, care conform reglementărilor actuale ar trebui să închidă terasele cel târziu la 31 octombrie.

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, a declarat, luni, că măsura vine în contextul în care activităţile agenţilor economici care au terase au avut de suferit din cauza măsurilor luate de autorităţi pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2, mai ales prin faptul că numărul de locuri pentru clienţi a fost redus pentru a permite distanţarea fizică, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Eugen Tomac: ‘După alegerea pe viață a lui Iordache în fruntea Consiliului Legislativ, conducerea PSD a decis să marcheze victoria într-un restaurant’

"În această perioadă dificilă pentru toată lumea şi implicit pentru agenţii economici, am propus ca în prima şedinţă a Consiliului Local Municipal să aprobăm prelungirea perioadei în care terasele vor putea funcţiona în exterior. La fel vor rămâne şi străzile pe care le-am făcut pietonale pe perioadă determinată. În plus, vrem ca procedura de prelungire a activităţii economice să fie cât mai simplă şi să nu fie nevoie de avize suplimentare", a declarat primarul.

Strada 1 Decembrie 1918 şi alte câteva segmente de drum au fost închise traficului în ultimul an, pentru a permite ca zonele respective să devină pietonale, cu amplasarea de mese şi umbrele de către agenţii economici. Aceste zone ar fi trebuit, de asemenea, să redevină circulabile pentru autoturisme la 1 noiembrie, însă vor rămâne pietonale cel puţin până la 31 decembrie.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE