Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Valeriu Steriu pune punctul pe I: 'Analizam daca Viorica Dancila va merge la dezbaterea cu Klaus Iohannis'

Postat la: 19.11.2019 - 06:00 | Scris de: Ziua News

0

Purtătorul de cuvânt al PSD Valeriu Steriu a anunțat că partidul analizează, cu argumente "pro și contra", dacă Viorica Dăncilă va merge la dezbaterea de marți cu Klaus Iohannis. Steriu a explicat că dezavantajul unei asemenea acțiuni ar fi "ostilitatea care cu siguranță este pregătită din stradă", anunță MEDIAFAX.

Citește și: Dezvăluire șocantă în cazul celor doi copii și femeii care au murit la Timișoara: De câte ori s-a sunat la Salvare

"Analizăm acest lucru. Suntem probabil în cursul zilei de mâine (marți - n.r.) cu o decizie luată și pe acest subiect. Analizăm cu variantele pro și contra. Avem foarte mulți membri din partidul nostru care ne solicită să mergem, avem la fel de mulți mebri care ne solicită să nu mergem. Vom căuta să vedem care este varianta cea mai bună. Avantajul principal ar fi cel al servirii democrației. Avem în acest fel posibilitatea să arătăm că avem un candidat capabil să participe la o confruntare, ceea ce partea lui Klaus Iohannis evită și refuză cu îndârjire să aducă această dezbatere în atenția celor 18 milioane de votanți", a declarat, luni, la sediul PSD, Valeriu Steriu.

Steriu susține că au existat de-a lungul timpului "oameni plătiți sau cel puțin în slujba PNL" care au întâmpinat-o cu ostilitate pe Viorica Dăncilă în fața televiziunilor unde aceasta mergea.

"Dezavantajul ar fi ostilitatea care cu siguranță este pregătită încă din stradă. Am văzut atât de multe situații în care oameni plătiți sau cel puțin în slujba PNL sunt pregătiți la unele televiziuni în față pentru a genera fel și fel de scandaluri, inclusiv aici la sediul partidului. În alte campanii, acești oameni care au fost în fața studiourilor unor televiziuni prezenți credeți-mă că avem toate bănuielile noastre să credem că au fost plătiți pentru că altfel nu vedem de ce ar sta în frig și în ploaie doar ca să aștepte un invitat al PSD prezent la acele emisiuni", a precizat deputatul social-democrat.

Viorica Dăncilă a declarat, întrebată dacă va merge marți peste Klaus Iohannis la dezbaterea de la BCU, că încă nu știe ce va face. Prezidențiabilul PSD a precizat că speră ca șeful statului să ia în calcul să-și invite contracandidatul la prezidențiale la o dezbatere, unde și în ce zi vrea acesta.

Citește și: Lia Olguța Vasilescu își pune ‘Mâna dreaptă’ la bătaie! ‘Intervalul’ dat noului ministru al Muncii .

Discuția anunțată cu politologi, jurnaliști și formatori de opinie, de către candidatul PNL la președinție Klaus Iohannis, va avea loc marți de la ora 19.00 și va permite întrebări doar din partea a 8 sau 9 persoane. Ceilalți jurnaliști pot participa doar ca public la dezbaterea de la BCU.

Alina Gorghiu a precizat că discuția va dura în jur de două ore și este organizată de PNL. Pe de altă parte, jurnaliștii acreditați pe instituția prezidențiale pot participa la eveniment, dar nu vor fi lăsați să pună întrebări.

În sală se vor afla și studenți, echipa de campanie a PNL și consilieri prezidențiali. Totuși,Viorica Dăncilă nu este una dintre persoanele binevenite, anunță liberalii, și asta în contextul în care prezidențiabilul PSD a spus că nu a decis dacă va merge sau nu la eveniment. "Dumneavoastră mergeți în casa unui om care nu va invitat? Este fix un eveniment pe care PNL îl organizează. Dacă doamna Dăncilă are de gând să organizeze un eveniment, credeți-mă, nu mă îmbrac frumos ca să bat la ușă și să spun că doresc și eu să particip", spune Gorghiu.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE