Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










VIDEO Excavatoarele Primariei Capitalei au inceput DEMOLAREA: cladiri puse la pamant pentru largirea și modernizarea Bulevardului Prelungirea Ghencea

Postat la: 19.09.2019 - 01:16 | Scris de: Ziua News

0

Primăria Capitalei a început să demoleze primele construcții de pe terenurile expropriate pentru lărgirea și modernizarea Bulevardului Prelungirea Ghencea. Primele imobile care au fost date jos sunt câteva magazine și locuințe de lângă intersecția Ghencea cu Brașov, anunță MEDIAFAX.

Citește și: S-a aflat! Ce salariu are Mugur Isărescu

Mai multe excavatoare ale Muncipalității erau prezente, miercuri, pe Prelungirea Ghencea, în apropiere de intersecția cu Strada Brașov, pentru demolarea construcțiilor aflate pe terenurile expropriate de Primăria Capitalei.

Este vorba de peste 500 de parcele care au fost expropriate de către PMB, pentru supralărgirea bulevardului Prelungirea Ghencea.

Primele imobile care au fost puse la pământ sunt mai multe depozite, magazine, dar și câteva locuințe.

Citește și: Dezastru! Şeful Transelectrica şi-a falsificat diploma de absolvire

Potrivit Primăriei, exproprierile se vor face doar pe partea stângă pe sensul de mers dinspre Ghencea spre Centură.

Lista completă a terenurilor expropriate poate fi consultată aici: http://acteinterne.pmb.ro/legis/acteinterne/AtachInt/AnexaH291_19.pdf

Proiectul presupune lărgirea și modernizarea bulevardului Ghencea, pe o lungime de 6 km, începând de la capătul tramvaiului 41 și până la Șoseaua de Centură. Noua arteră va avea câte două benzi pe sens, linie de tramvai în zona mediană, piste de biciclete, trotuare cu o lățime de 6 m, spații verzi între trotuar și partea carosabilă (3m).

Potrivit Primăriei Capitalei, se va realiza, de asemenea, un nod intermodal (tramvai 41, autobuze și microbuze ale liniilor preorășenești) și o parcare de tip Park&Ride cu o capacitate de 300 de locuri, ce poate fi extinsă până la 500 de locuri într-o dezvoltare ulterioară.

Citește și: Alexandru Cumpănașu, atac de ultimă oră la Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis: ‘Își pun coada pe spinare’

„O investiție asteptată de 20 de ani. Am semnat contractul pentru obiectivul de investitii Penetrație Prelungirea Ghencea - Domnesti și Supralargire Bulevardul Ghencea. Lucrările vor începe chiar de luni, 9 septembrie, iar durata executiei contractului este de 24 de luni”, anunța Gabriela Firea la începutul lunii septembrie.

Proiectul propus se va corela cu Nodul Rutier de la Domnești care se afla sub coordonarea CNAIR, prin care se realizează legătura cu Centura București.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE