Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Cum au fost pedepsiți preoții care nu au vândut suficiente lumânări

Postat la: 05.09.2015 - 14:08 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Peste 60 de preoţi din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului au fost transferaţi în parohii mai sărace. Aceştia suspectează că măsura a fost luată deoarece nu ar fi reuşit să vândă suficiente lumânări şi alte obiecte de cult.

Cei mai mulţi sunt preoţi de peste 50 de ani, vechi duhovnici în localităţile în care aceştia slujeau, care nu şi-au îndeplinit planul financiar impus de IPS Ioachim Băcăuanul (foto), transmite Adevărul.
După o zeci de ani în petrecuţi comunitate, preoţii s-au trezit că sunt mutaţi în alte localităţi, de multe ori aflate la mare depărtare, cu populaţie mai săracă. În acelaşi timp, în ultima perioadă au fost hirotoniţi mai mulţi tineri absolvenţi de teologie, cărora li s-a oferit şansa să slujească în parohii de gradul 1 sau 2.


Majoritatea celor incluşi în măsura disciplinară nu ştiu de ce s-au luat aceste decizii, dar unii bănuiesc că este vorba de neatingerea „targetului" financiar, adică au vândut prea puţine lumânări şi alte obiecte de cult.
„Trebuie să facem ascultare faţă de ierarh, ştiu asta. Dar oamenii mei din comună trebuie să ştie că nu le-am greşit cu nimic. Slujesc de aproape 30 de ani, i-am botezat şi cununat pe mulţi. Nu pot să le dau nicio explicaţie, căci ar însemna să le spun că din cauză că nu am luat mai mulţi bani de la ei sunt mutat", a declarat un preot pentru sursa citată.

Mulţi localnici au sărit în apărarea preoţilor. „Vrem să ne ducem la Arhiepiscopie să-l întrebăm pe Înalt Preasfinţit de ce ne face una ca asta. Ce a făcut preotul nostru să fie mutat? Nu le mai ajung banii", a spus o femeie din Bacău.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE