Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Plutonierul Claudiu Constantin Vulpoiu a murit în Afganistan. Soția acestuia a ajuns la spital după ce a aflat vestea

Postat la: 30.03.2014 - 16:46 | Scris de: Ziua News

0

Soția plutonierului-major Claudiu Constantin Vulpoiu, cel acre a decedat, duminică în Afganistan, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a aflat tragica veste. Aceasta a suferit un șoc în momentul în care reprezentanții MApN au anunțat-o de decesul soțului ei.

Vestea morții soțului ei a distrus-o pe soția plutonierului major Claudiu Constantin Vulpoiu. Mamă a unei fetițe de doi ani, femeia a avut o cădere nervoasă după ce a aflat de decesul soțului ei în Afganistan, iar pentru liniștirea ei a fost nevoie de intervenția medicilor, care au transportat-o la spital.

Familia plutonierului a povestit pentru Adevărul că au vorbit ultima dată cu el vineri, 28 martie, și le-a spus că pleacă într-o misiune dificilă, dar că nu trebuie să își facă griji, că totul va fi bine.

Claudiu Constantin Vulpoiu era angajat al Ministerului Apărării Naţionale din 2001, era căsătorit şi avea un copil. El a mai participat la alte şase misiuni externe, în Afganistan şi în Irak.

În 2010, a fost rănit, în urma exploziei de la poligonul de la Cincu, soldat cu decesul altor trei militari.

Duminică, se afla într-o misiune de patrulare, cu trei maşini de luptă MRAP (rezistente la mine şi protejate împotriva ambuscadelor - Mine-Resistant Ambush Protected), pe autostrada A1, la aproximativ 10 kilometri sud-vest de Baza operaţională înaintată Mescall. Un autovehicul încărcat cu exploziv a intrat direct în maşina de luptă, provocând decesul plutonierului major Claudiu Constantin Vulpoiu şi rănirea altor cinci soldaţi români.

Sublocotenentul Ionuţ Alin Marinescu, plutonierul-major Florin Ionel Murărescu şi caporalii clasa a III-a Marius Cristian Cănuci, Marius Bogdan Radu şi Eugen Valentin Pătru au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital cu elicopterul.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE