PSD Satu Mare, susţinere necondiţionată pentru Victor Ponta
Postat la: 05.06.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Conducerea Organizaţiei Judeţene a Partidului Social Democrat Satu Mare a transmis vineri un mesaj de solidaritate şi de susţinere pentru preşedintele PSD, Victor Ponta, şi a întregii conduceri centrale a partidului.
Atât preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, cât şi vicepreşedintele Nicolae Bura, respectiv preşedintele Organizaţiei Judeţene a TSD Satu Mare, Raul Băbţan, au anunţat că îl susţin necondiţionat pe Victor Ponta şi consideră că ceea ce se întâmplă în această perioadă cu el este o luptă nedemocratică pentru putere a celor care până nu demult s-au aflat la guvernare. În deschiderea întâlnirii cu presa, preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a arătat că partidul pe care-l reprezintă trece prin cele mai grele momente de la înfiinţarea sa şi până în prezent.
"Din păcate, în ultimul timp ne întâlnim cu ocazia unor evenimente total neplăcute pentru partidul nostru. Şi azi am convocat această conferinţă de presă tot pentru un eveniment nedorit: domnul preşedinte al PSD şi primul ministru Victor Ponta a fost pus, de dimineaţă, într-o situaţie pe care, după părerea mea, puţină lumea şi-o putea închipui în România de azi, şi anume să fie invitat la DNA pentru declaraţii. Eu, personal, am rămas stupefiat şi trist când am văzut ce se întâmplă. După nedoritul eveniment cu Liviu Dragnea, acum se întâmplă un lucru total nefericit şi total surprinzător cu primul ministru Victor Ponta. Am vrut să transmit tuturor locuitorilor judeţului şi municipiului Satu Mare, celor care urmăresc evenimentele din judeţul nostru şi tuturor cetăţenilor din România că organizaţia PSD Satu Mare este solidară şi alături de Victor Ponta în aceste momente neobişnuite din politica românească. Este situaţia cea mai grea din ultimi 25 de ani pe care o parcurge partidul nostru. Niciodată până acum nu a fost să vedem că primul şi al doilea om în partid să aibă probleme, iar noi, cei din teritoriu, e normal să fim alături de ei, să încercăm prin toate pârghiile legale să fim alături de şefii noştri. Pentru că o problemă la nivel naţional cu preşedintele Victor Ponta, la fel cum s-a întâmplat şi cu Liviu Dragnea, aduce şi probleme la nivel local, în toate organizaţiile din ţară", a arătat Mircea Govor.
Preşedintele PSD Satu Mare a arătat că sunt persoane care vor să destructureze partidul înainte de campania electorală din 2016. "Nu aş vrea să speculez şi să fiu eu cel care spune că probabil cineva îşi doreşte ca partidul nostru să fie detructurat, să aibe probleme, doarece peste un an începe marea bătălie în campania electorală. După cum aţi văzut, cetăţenii României apreciază foarte mult activitatea primului ministru şi a Guvernului pe care îl conduce. PSD nu scade în sondaje şi acest lucru probabil îi preocupă pe foarte mulţi, aşa că aceştia acţionează astfel încât partidul nostru să fie destabilizat. După 25 de ani de democraţie, cetăţenii României ştiu să analizeze şi sunt ferm convins că şi de data asta vor şti să tragă concluziile care se impun. O destabilizare a Guvernului, a vieţi politice în România, nu este benefică pentru nimeni la ora actuală, iar toţi cei care încearcă acum să se bucure de problemele existente la ora actuală în partidul nostru, să nu uite că acestea se vor întoarce ca şi bumerangul şi îi va lovi şi pe ei. Nu mi se pare normal ca cetăţenii României să asiste cum cineva vrea să-i aducă din nou la guvernare pe cei din fostul regim Băsescu, prin reprezentanţii din PNL, toţi cei de la PDL, care au nenorocit această ţară, care au tăiat salariile şi pensiile, care au închis şcolile, spitalele şi nu fac altceva decât să se ascundă după sigla Partidului Naţional Liberal. Aceştia sunt profesionişti în diversiuni şi tot felul de combinaţii. Acum, când se pot folosi de oportunitatea de care dispun la ora actuală, fiind reprezentaţi de preşedintele Klaus Iohannis la Cotroceni, încearcă tot posibilul să forţeze o demitere a Guvernului. Eu sper din suflet că preşedintele PSD, Victor Ponta, şi cu întreaga echipă, cu Guvernul României, vor fi puternici, nu vor ceda presiunilor. Nici preşedintele României, nici o altă structură înafară de Parlamentul României nu poate lua vreo măsură împotriva Guvernului României şi a primului ministru. Parlamentul României este cel care poate decide soarta Guvernului. Parlamentul României ştie ce are de făcut şi nu va lăsa România să ajungă în pragul dezordinii, a unei crize politice fără precedent în România, lăsându-i pe cei care au distrus ţara să revină la putere şi să o distrugă în continuare. Declar că Organizaţia Judeţeană a PSD Satu Mare a fost, este şi va fi alături de conducerea centrală, alături de preşedintele Victor Ponta, alături de Liviu Dragnea, alături de secretarul general Andrei Dolineaschi, alături de toţi colegii noştri din ţară, şi vom face tot ceea ce este omeneşte posibil şi legal să îi susţinem", a mai spus Mircea Govor.
Preşedintele PSD Satu Mare a transmis şi un mesaj pentru întreaga clasă politică din România. "Vizavi de tot ceea ce se întâmplă azi în România, în special ceea ce se întâmplă în partidul nostru, să nu uite nimeni că la toţi le vine rândul. În politică, întotdeauna trebuie lăsat loc de bună ziua. Dacă nu laşi loc de bună ziua, se întoarce ca bumerangul împotriva ta. Am văzut nişte declaraţii de-ale lui Blaga şi ale altor foşti pedelei, deveniţi acum penelei, care, în loc să se gândească că sunt foarte multe denunţuri împotriva lor, mai au obrazul şi nesimţirea de a cere socoteală primului ministru. În primul rând, ar trebui să se uite ei în oglindă, să-şi aducă aminte de ceea ce au făcut împotriva poporului român, împotriva acestei ţări, de ceea ce au făcut ei din punct de vedere legal, ca să nu spun ilegal. Sunt ferm convins că dreptatea va trimfa şi în cazul lui Victor Ponta. Sper să se reintre într-un climat de linişte şi de pace în partidul nostru, să putem continua guvernarea şi să pregătim viaţa politică pentru anul 2016", a declarat liderul PSD Satu Mare.
Vicepreşedintele PSD Satu Mare, Nicolae Bura, a afirmat că-l surpinde coincidenţa stranie a evenimentelor întâmplate ieri şi crede că succesul Guvernului a determinat declaşarea acestor acţiuni împotriva lui Victor Ponta. "Este o coincidenţă stranie între moţiunea de cenzură şi, concomitent cu aceasta, declanşarea cercetărilor împotriva lui Victor Ponta. O a doua chestiune este acuzaţia care i se aduce lui Victor Ponta, tapată pe un contract presupus de câteva mii de euro, de pe urma căruia se fac câteva capete de acuzare care, după părerea mea, sunt cel puţin nefondate. Cred că toate acestea sunt legate de succesul pe care Guvernul Ponta l-a avut în actul de guvernare, dar mai ales în ultimele luni. Sunt cunoscute mai cu seamă măsurile cu efect pozitiv din perspectivă economică şi socială. Să nu uităm că România se află printre primele ţări din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte creşterea economică, care este de peste 4% pe primul trimestru. De asemenea, sunt cunoscute o serie de măsuri sociale precum dublarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, cele privind concediile plătite pentru mamele care trebuie să-şi crească copii, ce se află într-un stadium foarte avansat de pregătire, şi, nu în ultimă instanţă, ritmul de creştere a salariului minim pe economie. Dacă în cei patru ani cât a guvernat PDL s-ar fi dat numai 100 de lei pe an creştere la salariul minim, acum eram deja la 2.000 de lei, ceea ce ar fi creat condiţii sociale mult mai bune pentru oameni. Guvernul Ponta face aceste lucruri, reparând o serie de greşeli făcute în trecut, pentru ca oamenii să o ducă mai bine. Sper cu toată sinceritatea să nu prindă roade această metodă nedemocratică de demitere a Guvernului Ponta. Până la urma urmei, un guvern este îndreptăţit să guverneze de către Parlament şi tot Parlamentul trebuie să hotărească dacă trebuie să plece sau nu. Eu sper, spre binele naţiunii române, ca Guvernul Ponta sî rămână cel puţin până la alegerile din 2016, pentru a-şi continua măsurile economice şi sociale adoptate spre binele oamenilor. Am avut în cursul zilei de azi o serie de întâlniri cu oamenii din judeţul Satu Mare, care sunt indignaţi de modul în care se atentează la Guvernul Ponta. Sper din tot sufletul ca Victor Ponta să nu cedeze la aceste metode nedemocratice folosite împotriva sa şi să continue actul de guvernare", a mai spus Bura.
Preşedintele TSD Satu Mare, Raul Băbţan, a transmis mesajul tinerilor social-democraţi din judeţ, afirmând că toţi sunt solidari cu fostul preşedinte al TSD şi actualul preşedinte al PSD, Victor Ponta. Băbţan a adăugat că Parlamentul trebuie să decidă ce se întâmplă cu Executivul, nu preşedintele sau alte persoane. "Organizaţia Judeţeană a TSD este solidară cu Victor Ponta şi cu restul conducerii PSD la nivel central", a încheiat Băbţan.
La finalul conferinţei de presă, Mircea Govor a arătat că lupta politică din prezent este nedemocratică şi ceea ce se întâmplă acum se aseamănă cu ce se întâmpla în anii '50. "Trebuie să ne trezim şi să ne dăm seama că lupta politică s-a transformat într-o luptă nedemocratică, într-o luptă surdă pentru putere, într-o luptă pentru a reveni la putere cei care şi-au bătut joc de ţara asta şi cei care au probleme cu justiţia. Şi acum, probabil, vor să pună mâna pe toată puterea după ce au preşedintele României. Vor să aibă majoritate în Parlament şi Guvernul. Când vor avea toate puterile în mâna lor, probabil vor fi mai relaxaţi. Dar să nu uităm că, în primele luni, cota de popularitate a lui Băsescu a fost aproape la fel de mare ca şi cea a lui Iohannis. Dacă se va tot apela la astfel de metode dictatoriale, pentru că acestea nu sunt metode democratice, poporul român se va sătura la un moment dat şi îi va sancţiona. S-ar putea să vină ziua în care va fi organizat un referendum, pentru că acum nu mai este nevoie de 50% cotă de participare, ci este suficient să vină la urne 30% din alegători. Dar noi vorbim de o chestiune democratică în perspectivă, pentru că poporul român se satură şi probabil că cineva o să spună "destul" la un moment dat. Pentru că nu mai este o luptă democratică, este deja o luptă politică. E normal să fie diferenţe de opinie, bătălie politică până la un anumit nivel de bun simţ. Dar lupta politică trebuie să se desfăşoare conform legii, la un nivel decent şi democratic. La ora actuală, foarte multe lucruri seamănă cu anii '50. Cei care au trăit acele vremuri ştiu despre ce este vorba şi ar fi păcat să ne întoarcem înapoi în timp. Metodele folosite azi sunt cât se poate de băsiste. Parlamentul trebuie să se trezească, pentru că acum nu acţionează cum trebuie. Parlamentul este cea mai importantă instituţie din România şi are cele mai multe pârghii, dar nu profită de ele, în sensul bun al cuvântului", a mai spus Mircea Govor.
Florin Dura (corespondent Satu Mare)
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Primăria interlopă a Capitalei: Nicușor Dan îi bagă-n conturi un milion de euro lui Manu Bombardieru ginerele lui Sile Cămătaru
Totul începe cu primarul USR al sectorului 2, Radu Mihaiu, care a expropriat un teren de peste 10.000 de mp pentru a construi Parcul Moroeni. Locul era în momentul respectiv în proprietatea lui Manu Bombardieru, finul lui Sile Cămătaru. Despăgubirea încasată de acesta de la statul român va fi de aproximativ 2 milioane de euro.
-
Băsescu dezvăluie schimbarile radicale din noua lume: pandemiile, crizele si războaiele - "Totul a pornit de la COVID!"
Traian Băsescu a explicat cum a ajuns ca valul de violență să acapareze întreaga planetă, pornind cu cele două războaie, cel din Ucraica și cel din Orientul Mijlociu, și până la împușcarea premierului Slovaciei, Robert Fico.
-
Putin și Xi au finalizat schița proiectului Noii Ordini Mondiale (NOM). Finalul sistemului Bretton Woods.
Pozele din vizita lui Putin la Beijing, unde el și Xi Jinping au pus în scenă un adevărat spectacol, ni-i arată inclusiv dându-și jos cravatele și discutând precum doi prieteni vechi până în orele târzii ale nopții, și ne indică în plus faptul că cei doi au dorit să arate lumii în mod explicit că ignoră avertizările publice ale Occidentului Colectiv
-
Experiment criogenic reușit: S-a găsit o modalitate de a dezgheța țesutul cerebral uman congelat și reînvierea neuronilor
Oamenii de știință au găsit în sfârșit o modalitate de a dezgheța țesutul cerebral uman congelat fără a-l deteriora. Într-o evoluție revoluționară, oamenii de știință au descoperit o nouă tehnică care permite înghețarea și decongelarea țesutului cerebral uman, păstrându-și în același timp funcția normală.
-
Dispari in 12 secunde! Doi frați geniali au furat 25 de milioane de dolari în criptomonede cu o schemă uluitoare
Doi fraţi care au studiat la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) - una dintre cele mai prestigioase universităţi din SUA - sunt acuzaţi de furtul a 25 de milioane de dolari în criptomonede în doar 12 secunde.
-
Ministerul "Adevarului" ia ființă în Guvernul României: Se vor șterge din online informațiile incomode sub pretextul că sunt false în cel mult 24 de ore
Videoclipurile, anunțurile sau știrile false vor putea fi depistate cu ajutorul Inteligentei Artificiale, sau raportate autorităților de cetatenii vigilenti și șterse în cel mult 24 de ore de pe rețelele de socializare, sau din indexarea motoarelor de cautare.
-
Deontologii de la UE cenzurează masiv presa rusă: După Russia Today și Sputnik, au fost blocate RIA Novosti și alte trei surse media importante
Consiliul Uniunii Europene a decis vineri să suspende activităţile de difuzare în Uniunea Europeană a patru noi canale mass-media considerate că răspândesc şi sprijină propaganda Rusiei şi susţin războiul de agresiune al acesteia împotriva Ucrainei: Vocea Europei, RIA Novosti, Izvestia şi Rossiyskaya Gazeta.
-
Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zona Moldovei, o regiune care a suferit mult timp din cauza subfinanțării și a lipsei de echipamente moderne.
-
„Nasty" și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty" a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la alegerile locale din 9 iunie.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
- 2.Ce ne așteaptă după anul electoral: Guvernul pregătește taxele pentru anul viitor
- 3.Iohannis a semnat: România devine culoar de transport pentru livrările de armament către Ucraina
- 4.Duelul Geoană - Gușă a ajuns în presa internațională: "Alegerea între continuitate și schimbare"
- 5.Gușă despre inca o gafă de-a lui Geoană: "M-am dus la Moscova pentru deoarece așa am convenit cu americanii. De ce s-a mai dus și el pe-ascuns doar Dumnezeu știe!"
- 6.Cancanuri cu averile candidatilor la alegerile europarlamentare: vile in strainatate, depozite in criptomonede, soțul plătit ca secretară, salariu imens la profit zero
- 7.Dovada statului paralel: Camera Deputaților a respins proiectul care interzicea SRI să aibă activitate în presă, justiție sau Parlament
- 8.Procesul "Marcel Vela colaborator al Securității comuniste". A dat note informative cu numele de cod "Smena"!
- 9.Klaus Iohannis e de râsul lumii in UE. Ce loc ocupa presedintele României intr-un clasament al nepopularității
- 10.Ion Cristoiu: "Vor încerca cu toate forțele să blocheze candidatura lui Cozmin Gușă la prezidențiale!"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu