Putin și Xi au finalizat schița proiectului Noii Ordini Mondiale (NOM). Finalul sistemului Bretton Woods.
Postat la: 19.05.2024 |
Pozele din vizita lui Putin la Beijing, unde el și Xi Jinping au pus în scenă un adevărat spectacol, ni-i arată inclusiv dându-și jos cravatele și discutând precum doi prieteni vechi până în orele târzii ale nopții, și ne indică în plus faptul că cei doi au dorit să arate lumii în mod explicit că ignoră avertizările publice ale Occidentului Colectiv, care prin Macron sau Ursula von der Leyen i-au "sugerat" în mod insistent lui Xi, în mod public la Paris, să își finalizeze cooperarea cu Rusia. (https://news.cgtn.com/news/2024-05-18/A-day-with-President-Xi-and-President-Putin-in-Beijing-1tHhjod7Y0U/p.html).
Sub pretextul celebrării celor 75 de ani de relații diplomatice între cele două țări, la pachet cu inaugurarea manifestărilor dedicate anilor de cultură sino-rusă, 2024-2025, Putin și Xi au avut multe de discutat în a treia lor întâlnire din ultimul an. De la războaiele din Ucraina și Gaza, până la cooperarea tehnologică și viitorul geopolitic al lumii, cei doi au arătat planetei că sunt de acord în legătură cu toate problematicile internaționale curente. Totodată, la Beijing au fost prezenți în alaiurile președinților cei mai mari oameni de afaceri din ambele țări, singurul absent notabil fiind Alexei Miller, CEO-ul Gazprom, cel care a avut o întâlnire strategică cu oficialii iranieni în același timp, fapt ce ne anunță că se pregătesc proiecte mari pe filiera energetică, din partea țărilor BRICS+.
Subliniez de la început cele cinci principii de colaborare sino-rusă, prezentate de către Xi în timpul discuțiilor sale cu Putin: respect reciproc, cooperare în beneficiu reciproc, prietenie durabilă, coordonare strategică, echitate și justiție. Excelent! (https://news.cgtn.com/news/2024-05-17/Chinese-Foreign-Ministry-briefs-media-on-Putin-s-state-visit-to-China-1tG8uExrAvS/p.html).
În baza acestor principii, deși deja există un parteneriat 'fără limite' între Moscova și Beijing, cei doi au mai semnat o declarație conform căreia își vor dezvolta și mai mult cooperarea în toate ariile posibile, de la finanțe la tehnologie nucleară, dar mai ales din punct de vedere militar, cooperare orientată direct împotriva SUA și a ordinii mondiale dirijate de către americani (https://www.reuters.com/world/putin-visit-chinas-xi-deepen-strategic-partnership-2024-05-15/; https://news.cgtn.com/news/2024-05-17/Expert-Xi-Putin-meeting-in-Beijing-sets-tone-for-development-of-ties-1tGmgOhifao/p.html ).
Ca exemplu de megaproiect comun, vă relatez că China și Rusia își vor împărți costurile construirii unei noi conducte de gaze, "Puterea Siberiei 2", care va transporta gazele rusești în China, prin Mongolia (https://news.cgtn.com/news/2024-05-18/Moscow-and-Beijing-confirm-special-significance-of-ties-1tHruJXpHxe/p.html). O politică majoră, ce va fi implementată de China și Rusia alături de aliații lor din BRICS+, este cea de dedolarizare, comerț în valutele proprii în loc de dolar (https://www.reuters.com/world/what-is-putin-xis-new-era-strategic-partnership-2024-05-16/).
Această implementare a dedolarizării, pusă laolaltă cu strategia Chinei de a cumpăra cantități masive de aur, va submina brusc rolul dominant al dolarului american pe piața globală, destabilizând instituțiile rezultate din "acordul Bretton Woods". Voi prezenta mai jos câteva detalii despre acordul Bretton Woods, dar și despre modurile în care chinezii încearcă să destabilizeze structura financiară globală actuală, scop pe care Xi și l-a propus încă de la criza financiară din 2008 (https://www.bis.org/review/r090402c.pdf; https://usa.chinadaily.com.cn/world/2014-01/29/content_17264069.htm).
Ce este acordul Bretton Woods?
Acordul Bretton Woods a fost semnat în 1944, stabilind un nou sistem monetar internațional. În urma acestui acord s-a creat Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială (BM), stabilind dolarul american ca principală monedă de rezervă globală, legându-l de aur ca și garantor al ratei de schimb. Sistemul a permis stabilitatea financiară postbelică, dar a fost abandonat în 1971 când, sub președinția lui Nixon și la inițiativa lui Kissinger, s-a renunțat la convertibilitatea dolarului în aur (https://eastasiaforum.org/2019/08/31/bretton-woods-and-the-china-challenge/).
După acest moment, sistemul monetar internațional a trecut la un regim de rate de schimb flotante prin Acordurile de la Jamaica din 1976, consolidând rolul dolarului american ca moneda rezervelor globale. Forța economică și stabilitatea politică a Statelor Unite, combinate mai ales cu puterea sa militară, au continuat să susțină dominația dolarului. Dimensiunea economiei SUA, influența, profunzimea și lichiditatea piețelor sale financiare, au transformat dolarul într-o monedă atractivă pentru comerțul internațional și pentru rezervele monetare, iar stabilirea prețurilor petrolului în dolari americani (sistemul „petrodolar") a creat o cerere globală uriașă pentru dolar.
În ultimele decenii, chiar dacă valoarea dolarului nu mai este determinată de aur, instituțiile Bretton Woods au rămas în funcțiune, și au determinat deciziile financiare din toată lumea, SUA fiind singura țară cu drept de veto la FMI și BM. Astăzi însă, din moment ce țările BRICS+ susțin și demonstrează că acum ne aflăm deja într-o lume multipolară, iar SUA este instabilă și în puternic declin, consolidarea unui sistem financiar în care ratele sunt determinate de aur, nu de dolar, redevine o prioritate. Sunt astfel trei inițiative ale Chinei, Rusiei și aliaților lor care, în mod evident, au ca obiectiv destabilizarea sistemului financiar global actual, spre a fi înlocuit cu altul, impus și agreat de către BRICS+.
Dedolarizare
Inițiativa BRICS+ de a reduce dependența de dolarul american în tranzacțiile internaționale este o componentă esențială în destabilizarea instituțiilor Bretton Woods, chiar în cadrul ultimei întâlniri BRICS+, membrii au discutat despre posibilitatea creării unei noi monede de rezervă internaționale care să înlocuiască dolarul în tranzacțiile între statele membre (https://www.eurasiareview.com/11042016-dismantling-the-geopolitical-bretton-woods-analysis/).
Țările BRICS+ și restul economiilor emergente sunt atrase de această inițiativă financiară, nu doar pentru că vor reduce volatilitatea propriilor valute, dar și pentru că vor putea astfel înlocui politica hegemonică a SUA, cu politica non-intervenționistă a Chinei și Rusiei, țări care caută parteneriate bazate pe egalitate, suveranitate și respect reciproc, așa cum au demonstrat chiar în întânirea recentă din Beijing (https://www.project-syndicate.org/commentary/europe-biggest-loser-in-multipolar-world-by-joschka-fischer-2023-05).
Determinant este și faptul că China împrumută financiar țările din Sudul Global la o rată mult mai avantajoasă decât FMI sau Banca Mondială, este deci un aliat mult mai comod și de nădejde în proiectele geoeconomice curente și viitoare (https://www.atlanticcouncil.org/in-depth-research-reports/issue-brief/the-bretton-woods-institutions-under-geopolitical-fragmentation/). Deja, valutele naționale sunt folosite în 95% din comerțul între țările BRICS+, o cifră enormă dacă punem la socoteală că țările BRICS+ constituie 36% din PIB-ul mondial (https://www.herald.co.zw/brics-states-ditch-usd-in-95pc-of-trade/; https://www.freiheit.org/latin-america/brics-enlargement-non-event-or-stage-victory-against-west#:~:text=The%20BRICS%20group%20now%20comprises,measured%20in%20terms%20of%20exports.)
Achiziții de aur
China a cumpărat cantități uriașe de aur în ultimii ani, vorbim despre cel mai mult aur cumpărat vreodată de o țară într-un timp atât de scurt, prețul metalului galben (ce ironie) atingând astfel cel mai înalt nivel din ultimele două decenii. Această mișcare are scopul de a întări yuanul și de a reduce dependența de dolarul american, aurul fiind un activ sigur în perioade de incertitudine economică globală, incertitudine pe care o trăim drept consecință inclusiv a numărului mare de conflicte în care SUA este implicată indirect (https://www.morningstar.co.uk/uk/news/243953/bullish-on-bullion-china-will-drive-the-gold-price-in-2024.aspx).
Achizițiile masive și continue de aur sunt folositoare și ca o formă de asigurare împotriva posibilelor sancțiuni economice și a instabilități valutare (https://www.kitco.com/news/article/2024-03-22/massive-covert-gold-purchases-mean-china-now-controls-price-action). Putem concluziona astfel că sancțiunile amatoristic impuse Rusiei de către statele occidentale au avut un efect invers, de tip integrator și catalizator asupra reorganizării financiare globale, forțând Rusia și China să caute alternative la sistemul dominat de dolar și accelerând inițiativele de dedolarizare și achizițiile de aur, dar și generând cooperarea economică și politică a țărilor anti-occidentale, ce își întăresc astfel conlucrarea comună (https://www.gainesvillecoins.com/blog/pboc-secretly-bought-record-735-tons-of-gold-2023).


Deși în mod oficial China este încă pe locul 5 în topul țărilor ce dețin cel mai mult aur, un analist financiar de top, specializat pe piața aurului, Jan Nieuwenhuijs, estimează că aproximativ două treimi din achizițiile de aur ale băncii centrale chineze sunt nedeclarate, deci rezervele de aur ale statului chinez sunt de aproximativ 5 400 de tone, mult mai mult decât cifra oficială de 2 250 de tone, deci China ar fi pe locul doi în ranking (pentru mai multe explicații despre cum se ajunge la această cifră, accesați https://www.gainesvillecoins.com/blog/pboc-secretly-bought-record-735-tons-of-gold-2023 sau https://www.gainesvillecoins.com/blog/estimated-chinese-gold-reserves-cross-5000-tons).
Deci, dedolarizarea Chinei este mult mai accentuată decât apare din statistici. În plus, cantitatea de aur deținută de sectorul privat în China este de aproximativ 25 000 de tone, așadar dacă sectorul privat și public se iau cumulativ, China deține în total aproximativ 30 000 de tone de aur, comparativ cu aproximativ cu cele 34 000 de tone ale SUA (8 000 deținute de state, 26 000 deținute privat - https://www.americanbullion.com/how-much-gold-does-the-average-american-own/#:~:text=To%20further%20explore%20the%20question,equates%20to%20approximately%2026%2C000%20tonnes).
SUA pare a fi deja detronată de China, dacă luăm în considerare loialitatea sectorului privat față de țară, comparativ în ambele țări, dar și faptul că majoritatea oamenilor de afaceri ce dețin companii în China sunt naționali chinezi, fapt ce nu poate fi spus despre companiile din SUA. De asemenea, multe alte economii emergente imită acțiunile Chinei și cumpără și ele aur într-un ritm alert, iar China și aliații ei din BRICS+ sunt toate în topul cumpărătorilor internaționali de aur din ultimii 2 ani (https://www.dw.com/en/whats-behind-chinas-gold-buying-spree/a-68738420; https://watcher.guru/news/brics-china-dumps-the-largest-us-treasuries-in-history.
Singura țară BRICS+ care a început recent să își vândă din aur este Rusia, fapt ce era de așteptat din cauza costurilor războiului din Ucraina, dar și având în vedere că țările BRICS+ au mai declarat că o ordine financiară modială poate fi bazată și pe prețul resurselor naturale, ce sunt abundente în Rusia.

Apare evident că membrii BRICS+ nu au declarat doar că vizează construirea unei noi ordini financiare mondiale, ci că deja sunt pregătiți de un anunț al înfințării acestei ordini, bazată pe aur și resurse naturale, conform planului conceput de China și Rusia.
China vinde datoriile americane

Al treilea aspect al procesului de desființare al sistemului financiar controlat de dolar este vânzarea de către China a datoriilor SUA. Pe locul doi între deținătorii de datorii a SUA, având aproximativ 10% (800 de milarde de dolari) din totalul acestora, China a început să vândă recent cele mai mari cantități de titluri de stat americane din istorie, ceea ce poate duce la creșterea excesivă a ratelor dobânzilor în SUA, respectiv slăbirea dolarului la pachet cu o inflație ridicată, dar și la destabilizarea piețelor financiare globale dependente de dolar, deci cam toate țările în afară de BRICS+ (https://watcher.guru/news/brics-china-dumps-the-largest-us-treasuries-in-history). Pe canalul său de Telegram, românul Dan Diaconu a arătat și el că această inițiativă a Chinei de a cere bani pe datoria americană deținută, are ca scop lansarea noului framework financiar al BRICS+, și chiar anul acesta.
sursa: Telegram Dan Diaconu
Impactul asupra sistemului financiar global
Chiar și în baza acestei analize succinte este clar că eforturile Chinei și ale altor membri BRICS+ de a reduce influența dolarului vor avea consecințe majore și imediate asupra sistemului financiar global. Acțiunile chinezilor au provocat multă critică din partea analiștilor americani, ce au declarat că yuanul nu este încă pregătit să înlocuiască dolarul, dat fiind controlul strict al capitalului și lipsa de transparență în politica monetară chineză (https://www.lowyinstitute.org/the-interpreter/china-bretton-woods-yuan-not-ready-supplant-dollar; https://www.hudson.org/foreign-policy/chinas-economic-weakness-challenge-bretton-woods-system-how-should-us-respond-thomas-duesterberg).
Aceste critici sunt însă superficiale și volatile, din moment ce China și aliații BRICS+ vor altceva, adică să reducă dependența țărilor de orice valută și să înlocuiască sistemul Bretton Woods, prin care valutele sunt dependente de dolar, cu unul în care aurul și resursele naturale vor determina ratele de schimb, noul sistem financiar aderând astfel la politica non-intervenționistă preferată de țările din Sudul Global.
UE, adevăratul perdant al 'goanei după aur'
Constatăm azi că 'războiul comercial rece', declarat Chinei de către SUA, precum și sancțiunile impuse Rusiei, au reușit doar să grăbească inițiativele de dedolarizare și destabilizarea sistemului Bretton Woods, este evident că în curând ne putem aștepta la un anunț din partea BRICS+ referitor la acest nou sistem monetar internațional. Deși țările emergente s-au unit împotriva SUA, aceasta va rămâne cu siguranță în viitorul pe termen scurt una dintre cele două cele mai mari economii la nivel global, dar în decădere și cu prestigiul șifonat, putem previziona ce va presupune acest statut.
În schimb, pe măsură ce China și aliații ei din Asia, Africa, America Latină, ba chiar și estul Europei, își consolidează pozițiile economice și politice, Uniunea Europeană pare să fie marele și adevăratul perdant al secolului XXI. Printre altele, politica agresivă a SUA de subordonare a UE, care include sprijinirea războaielor și sancțiunilor, a avut un impact semnificativ devastator asupra economiilor europene, iar UE se confruntă deja cu provocări majore în menținerea competitivității economice pe scena globală (https://www.project-syndicate.org/commentary/europe-biggest-loser-in-multipolar-world-by-joschka-fischer-2023-05; https://www.bloomberg.com/news/articles/2024-05-16/china-sells-record-sum-of-us-debt-amid-signs-of-diversification?embedded-checkout=true).
În 1960, economiile din UE reprezentau aproximativ o treime din PIB-ul global, dar astăzi reprezintă doar 14.8%, iar tendința este una de continuă scădere (https://www.politico.eu/article/europe-on-the-wane-global-economics-demographics-gdp/). PIB-ul UE a crescut cu doar 0.5% anul trecut, în timp ce PIB-ul SUA a crescut cu 3.1%, PIB-ul Chinei cu 5.2% și până și PIB-ul Rusiei a crescut cu 3.6%, în ciuda sancțiunilor impuse. De asemenea, exportul UE reprezintă acum un procent de doar 13.7% din total exporturi la nivel mondial, în timp ce China, o singură țară, reprezintă 18.2 (https://www.bloomberg.com/news/newsletters/2024-04-09/supply-chain-latest-europe-s-business-worry-about-competitiveness; reuters.com/world/europe/russian-2024-gdp-growth-seen-matching-2023-36-finance-minister-says-2024-04-19/).
Concluzia e că, oricât de mult insistă Ursula von der Leyen și ceilalți înalți demnitari din UE că trebuie să impunem noi sancțiuni Chinei și Rusiei, precum "părinții noștri americani", adevărul e că, în baza dependenței noastre geoeconomice de SUA, și nu de China, peste Atlantic trebuie să căutăm vinovatul pentru decăderea economică a UE, și că trebuie că cerem soluții constructive chiar de la Washington, acolo unde se află încă volanul conducerii comune de tip euroatlantic. Să știm oricum că poate economia SUA va putea supraviețui impunerii unui nou sistem financiar internațional pregătit de BRICS+, dar și că noi, cei din UE, pare azi că nu prea avem șanse...
Autor: Daria Gușă
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cum „l-a vândut" JD Vance pe Donald Trump dușmanului său de moarte
JD Vance i-ar fi oferit in secret sfaturi lui Hillary Clinton in timpul campaniei prezidențiale din 2016, incercand sa c ...
-
Mihai Daraban care a plătit zborul privat la Mykonos: de la PDSR pe linia Năstase la PNL. Șef la Camera de Comerț a vrut un "registru paralel" al firmelor taxate obligatoriu
Mihai Daraban, șeful Camerei de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) de 12 ani, implicat in scandalul zborurilor privat ...
-
Cum Palantir i-a transformat pe ucraineni în cobai și a contribuit la distrugerea Ucrainei
Firma de tehnologie militara AI Palantir s-a integrat profund in sistemele militare și societatea civila ucraineana, tra ...
-
Curtea de Conturi a descoperit erori uriașe la plata a milioane de pensii și bani dați unor persoane decedate: "Deficiențe cu influențe semnificative și generalizate"
Un raport al Curții de Conturi scoate la iveala probleme majore la Casa Naționala de Pensii Publice (CNPP): suspiciuni p ...
-
Comoara ascunsă a României! Ce se știe despre locul unde se află cele 103 tone de aur ale BNR în valoare de 12,8 miliarde de euro
Romania deține in prezent o rezerva de aur de 103,6 tone, evaluata recent la aproximativ 12,8 miliarde de euro in urma s ...
-
Cum era organizată Securitatea lui Ceaușescu: topul județelor cu cei mai mulți securiști în 1988
Cifrele publicate de CNSAS arata cat de extins era aparatul Securitații in ultimul an al regimului Ceaușescu. În s ...
-
Statul român a cheltuit aiurea peste 1,7 miliarde de lei: Stadioane construite pentru 7 echipe care nu joacă în Liga 1, nu au drept de promovare, licență UEFA sau au dat faliment
Opt stadioane recent construite sau aflate inca in construcție in Romania sunt destinate unor echipe care fie sunt desfi ...
-
Ce știa CIA înainte de 11 septembrie. Bin Laden plănuia atacuri în Marea Britanie. Un raport avertiza că un avion cu explozibil ar putea fi prăbușit peste un oraș din SUA
Liderul organizației Al-Qaeda, Osama bin Laden, planuia un atac terorist asupra Marii Britanii inainte de 11 septembrie. ...
-
Marele risc pentru România, dezvăluit de un general NATO: „Numai naivii își închipuie că Articolul 5 se activează la comandă"
O simulare strategica in SUA arata un scenariu terifiant: Rusia ataca Republica Moldova, o drona lovește un depozit din ...
-
Dezvăluire-bombă a lui Robert Turcescu - decizia trimiterii militarilor români la Comandamentul pentru sprijinirea Ucrainei e luată încă din martie!
Robert Turcescu scrie intr-o postare pe Facebook, ca decizia de a trimite militari romani la Comandamentul Coaliției pen ...
-
Rusia recrutează "spioni români de unică folosință". General: "Sunt oameni vulnerabili, mulți nici nu realizează ce fac"
Moscova intensifica razboiul hibrid in Romania. SRI a dejucat o operațiune de sabotaj, dar nu este unica. Generalul (r) ...
-
ZIUA ÎN CARE SE VA ÎNCHIDE PRĂVĂLIA - AȘA VA ARĂTA COLAPSUL
Citiți mai jos un articol șocant și brutal despre finalul spre care ne indreptam inexorabil, semnat de Milan Adams, pe c ...
-
Dosarul fostului șef Hidroelectrica judecat pentru mită și sejururi de lux în Creta: Ce cere CAB de la DNA. Silviu Răzvan Avram este fiul nașului de cununie al lui Sorin Grindeanu
Instanța Curții de Apel București a solicitat DNA sa precizeze daca "se are in vedere și acordul inculpatului de a parti ...
-
Cât sunt salariile la BNR: Guvernatorul Mugur Isărescu are 88.648 de lei net. Lista lungă de sporuri și beneficii care vin pe lângă venitul standard
Membrii Consiliului de administrație al Bancii Naționale a Romaniei beneficiaza de indemnizații lunare nete cuprinse int ...
-
Motivările CCR care aruncă în aer conducerile TVR și Radio România: Săftoiu și Schwartz își pierd funcțiile
Motivarile celor doua decizii prin care Curtea Constituționala a declarat neconstituționala desemnarea majoritații polit ...
-
Viața imită arta: simboluri cabalistice ale sacrificiului de sânge în asasinarea lui Charlie Kirk
Autor: Dr. Heather Lynn Ne apropiem de implinirea unui an de la asasinarea lui Charlie Kirk. Ceea ce s-a intamplat la Un ...
-
Judecătorul CCR Bogdan Licu a recunoscut că și el a fost la Trupele de Securitate la Revoluție, ca Pahonțu. Obiectivul păzit de el în decembrie 1989 a sfârșit în flăcări
Bogdan Licu, actual judecator al Curții Constituționale a Romaniei, a recunoscut public ca Revoluția din Decembrie 1989 ...
-
Rusia ajută în secret Iranul să dezvolte rachete de croazieră supersonice
Rusia a ajutat in secret Iranul sa dezvolte rachete de croaziera supersonice avansate, intr-unul dintre cele mai semnifi ...
-
Filmul complet: Cum ar ataca Putin Europa - pe ore și zile. Rusia ar deschide 3 fronturi cu NATO. România e pe hartă!
Experții dezvaluie faptul ca Putin ar putea ataca Europa și NATO, insa orice mișcare militara a Rusiei asupra unei țari ...
-
Vaccinarea anti COVID a fost nocivă pentru organismul uman: Cercetarea medicală care prezintă dovezi ale instabilității genomice postvaccinare
Un studiu publicat recent in revista medicala Medical Research Archives ridica semne serioase de intrebare asupra uneia ...
-
Contractele partidelor cu presa în 2026. AUR a devenit un jucător semnificativ. Trei firme încasează 80% din bani
Expert Forum a publicat luni raportul legat de cheltuielile partidelor cu propaganda politica, care arata ca in primele ...
-
Moscova a folosit avioane de evacuare guvernamentală de urgență. Televiziunea de stat rusă: "Trebuie folosite arme nucleare!"
In ultimele 36 de ore, conform FlightRadar avioane militare rusești au transportat oficiali guvernamentali din Moscova, ...
-
Dosarul se la Securitate al marelui Mirea Eliade: Legăturile cu legionarii, domiciliul forțat la Miercurea Ciuc și notele semnate de marele scriitor român
În arhiva Consiliului National de Studiere a Arhivelor Securitatii, pe numele lui Mircea Eliade, exista doua dosar ...
-
Dosarul lui Pahonțu a fost găsit: Adevărul pentru rolul șefului SPP în timpul Revoluției din 1989. De ce nu a ajuns la CNSAS
Dosarul lui Lucian Pahonțu, unde se afla adevarul despre rolul avut de șeful SPP in timpul Revoluției din decembrie 1989 ...
-
Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: A participat la masacrul din 21 decembrie 1989 și la represiunea din Piața Universității
Șeful SPP, Lucian Pahonțu, a facut parte din forțele de represiune contra manifestanților democratici in doua momente cr ...
-
Cercetător CNSAS face publice documente despre cel care l-a racolat pe Marian Oprișan.
Cercetator de marca al CNSAS Cristina Dobre face publice documnte cutremuratoare din arhiva CNSAS, acum despre jud Vranc ...
-
Medicul-șef săltat de procurori a recunoscut: Dibuită că a luat mită de 24 de ori în șapte săptămâni, condamnată cu suspendare și interdicție de a mai lucra
Medicul-șef de secție de la Spitalul Municipal Moreni, arestat preventiv in luna iunie, a recunoscut ca a primit bani de ...
-
Mamele care își ucid copiii: adevărul îngrozitor - Sacrificiile de copii din antichitate și modul în care societățile au inventat explicații pentru mamele care omoară
Autor: Dr. Heather Lynn Cum poate o femeie sa-și omoare copiii? Este acesta inca un semn al degenerarii societații noast ...
-
Marea înlocuire: nu mai este o teorie a conspirației legat de resetarea populațiilor
Cu mai multi ani in urma, la un post de radio britanic, un ascultator a adus in discutie tema marii inlocuiri. Realizato ...
-
Putin pariază pe timp. Semnificația victoriei rusești în războiul ucrainean în contextul istoriei Rusiei
De la inceputul campaniei Rusiei in Ucraina, in urma cu mai bine de patru ani și jumatate, o mare parte din comentariile ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu