A pierdut controlul Liviu Dragnea?
Postat la: 12.11.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Scriitorul şi analistul Stelian Tănase susţine că da. Şi aduce, în acest sens, câteva argumente. Cele mai importante fiind că a pierdut, prea lejer, guvernarea. Şi că şi-a pierdut şi aliaţii. Retrăgându-se într-o minoritate. Eu susţin teza contrarie. Şi anume că noul preşedinte PSD stăpâneşte o situaţie grea, cu talentul unui veritabil regizor politic. Cine are dreptate?
Prezint în cele ce urmează argumentele care mă determină să ajung la concluzia că Liviu Dragnea este artizanul unei operaţii de succes, atât asupra carierei sale politice, cât şi în ceea ce priveşte viitorul PSD. Nu este un secret pentru nimeni că actualul şef al socialiştilor români are atârnată de gât o veritabilă piatră de moară. Pe care o duce cu stoicism şi curaj de multă vreme. El a fost condamnat penal cu suspendare într-un dosar destul de discutabil privind referendumul. Acuzaţiile şi probele împotriva sa vizează activitatea sa de om politic la vârf, de şef al campaniei electorale PSD, justiţia ajungând la concluzia că el şi-a depăşit atribuţiile. Şi că a influenţat votul, în modalităţi considerate a fi contrare legii.
Condamnarea sa la închisoare cu suspendare nu este definitivă. Deasupra capului stă o veritabilă sabie a lui Damocles. Oricând, la următoarea instanţă, el ar putea fi condamnat cu executare. Ori, în aceste condiţii, carierei sale politice i se pune, nu punct - adică punct şi de la capăt - ci, pur şi simplu, capăt. Observând straniile legături dintre justiţie şi politică, Liviu Dragnea îşi retrage partidul de la guvernare pentru a câştigă timp şi a-şi salva capul în procesul penal. El crede şi speră şi s-ar putea să aibă dreptate, în mare măsură, dacă luăm în calcul nenumăratele coincidenţe în acest sens, că dacă îşi arată obedienţa şi nu îşi încordează muşchii, justiţia va fi mai îngăduitoare cu el. Este un calcul, dacă nu foarte moral, în orice caz, cu şanse de a fi creditat drept realist. Dar ce legătură poate exista între istoria penală a domnului Liviu Dragnea şi statutul PSD, de partid aflat la guvernare sau de partid retras în opoziţie? Legătura o face ceea ce putem denumi "modul de operare".
Liviu Dragnea este un politician extrem de abil. Care a crescut şi s-a maturizat constant, în interiorul PSD, apropiindu-se, din ce în ce mai mult, prudent, dar sigur pe el, de funcţia supremă. Este singurul dintre preşedinţii PSD, de după Ion Iliescu, care, înainte de a ajunge în această funcţie, a reuşit să stăpânească toate butoanele de comandă ale partidului. Pentru a mă face mai bine înţeles, voi face o extrapolare la jocul de rugby. Acest sport se bazează, în bună măsură, pe ceea ce numim "ieşirea din grămadă". Se formează un fel de arici, alcătuit din cei mai puternici jucători ai ambelor echipe, care stau aplecaţi şi se împing unii în alţii, până când arbitrul plasează mingea la bază, la mijlocul grămezii. Câştigă, de regulă, cel mai bine plasat, dar şi cel mai puternic. Acesta preia mingea şi fuge cu ea pentru a înscrie. Uneori însă, lucrurile stau altfel.
În timp ce greii se lupta pentru balon, acesta le scapă din mâini, ţâşneşte deasupra grămezii sau în proximitatea ei şi atunci există o şansă reală pentru unul dintre jucătorii din al doilea cerc de a o prelua şi de a înscrie. Aşa s-a întâmplat, cu certitudine, în cazul lui Mircea Geoană şi Victor Ponta. Şi, în bună măsură, chiar şi atunci când Adrian Năstase - care era un răsfăţat al partidului, dar, în niciun caz, un greu PSD - a reuşit să câştige conducerea partidului. După care, aceşti beneficiari ai unei conjuncturi favorabile, pentru a rezista, au trebuit să-şi cumpere timp. Baleind între centrele de putere din interiorul partidului, între grupurile de interese şi transformându-se într-un fel de arbitrii ai "greilor". Trebuie observat că Liviu Dragnea nu face parte din această categorie. Dimpotrivă. Începând din momentul în care, rătăcit fiind, la propriu şi la figurat, Victor Ponta a demisionat de la preşedinţia PSD, Liviu Dragnea i-a executat pe toţi favoriţii acestuia la conducerea partidului, a preluat ferm pupitrul de comandă şi a câştigat.
Am făcut această paranteză într-o încercare de a defini, cât mai exact, profilul de luptător politic al lui Liviu Dragnea. Am explicat şi de ce acesta încearcă să câştige timp în raport cu problemele sale cu justiţia. Şi acesta poate fi, nu mă îndoiesc, un argument. Dar să admitem, măcar de dragul demonstraţiei, că Liviu Dragnea nu ar avea absolut nicio problemă penală. Şi că nu ar putea fi constrâns, prin existenţa unei iminente ameninţări, cu o pedeapsă penală cu executare, să părăsească terenul de joc, trăgând şi PSD după el.
Dacă Liviu Dragnea nu ar avea niciun fel de probleme penale, am convingerea că, în aceste zile, ar fi acţionat la fel. Şi acum am în vedere, nu o conjunctură, până la urmă străină luptei democratice pentru putere - conjunctură penală - ci, pur şi simplu, modul în care poate fi condus un asemenea război politic. PSD a guvernat aproape patru ani. Are instalate mii de persoane, mii de susţinători, cei mai mulţi activişti, în întreaga administraţie publică centrală şi locală. Este greu de prevăzut că un Guvern de tehnocraţi va avea voinţă politică necesară şi capacitatea de a înlătura, mai mult decât suprafaţa, acestei uriaşe armate PSD. De asemenea, socialiştii dispun, în prezent, cu tot uraganul stârnit de DNA, de cei mai mulţi preşedinţi de Consilii Judeţene, primari şi consilieri, care vor rămâne în funcţii până la alegeri, când se vor transforma în eficienţi agenţi de influenţă ai partidului şi în veritabile centre de comandă locale. Din această perspectivă, PSD părăseşte Palatul Victoria, păstrându-şi putea intactă.
Sub aspect electoral, din nou, se poate afirma că PSD stă temeinic aşezat pe cel mai consistent bazin de votanţi. Şi, o serie întreagă de măsuri guvernamentale, contestabile sau nu, populiste sau nu, au avut un impact social de natură să consolideze politic acest partid. Nici din această perspectivă, PSD, retrăgându-se de la guvernare, nu are nimic de pierdut.
Dimpotrivă. Există toate şansele că un Guvern de tranziţie, bănuit, pe drept cuvânt, că face parte dintr-o construcţie de laborator, nu conjuncturală, ci deliberată cu mult timp înainte, şi, eventual, cu concursul decisiv al unor centre de putere din afara graniţelor României, dar şi a propriilor servicii secrete, să sfârşească, în preajma alegerilor, prin a nemulţumi populaţia. În general, la capătul unui ciclu electoral, cetăţenii au tendinţa de a se manifesta împotriva celor aflaţi la putere. Iar la putere atunci se va află, nu PSD, ci o altă majoritate politică. Este exact regula jocului pe care mizează Liviu Dragnea.
O retragere strategică acum, o ieşire raţională şi înţeleaptă din joc, o pauză necesară în exerciţiul puterii îi da posibilitatea liderului socialist să-şi întărească şi mai mult puterea în partid şi, mai ales, să antreneze organizaţiile PSD pentru alegerile electorale din 2016.
Şi nu trebuie uitat faptul că propagandă politică, impactul electoral sunt întotdeauna mult mai eficiente, exercitate fiind din banca opoziţiei. Între timp, şi presa - care nu trebuie deloc dirijată în acest sens - va cenzura, din ce în ce mai atent, şi va critica derapajele noii majorităţi politice şi bâlbâielile şi greşelile noului Executiv tehnocrat. Cred cu tărie, prin urmare, nu numai că Liviu Dragnea nu a pierdut controlul, ci dimpotrivă, că face o mişcare strategică deşteaptă, pe tabla de şah politică.
Sorin Rosca Stanescu
ULTIMA ORA
-
Panică la bordul unui avion care e decolat de la Londra - Un mort și zeci de răniți din cauza turbulențelor
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulențe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.
-
Belgia și Ungaria lansează controversatele portofele digitale și pașaportul pentru vaccinuri înaintea reglementărilor UE
Belgia și Ungaria deschid calea în ceea ce privește lansarea portofelelor de identitate digitale înainte de intrarea în vigoare, la sfârșitul acestei luni, a regulamentului eIDAS ("servicii de identificare electronică și servicii de încredere") 2.0 al UE și a portofelului EUDI Wallet.
-
Instagram-ul lui Zuckerberg avertizează că nu îl etichetează pe Tucker Carlson în postarea de "La mulți ani"
Un avertisment a apărut pe Instagram-ul lui Zuckerberg pentru toti aceia care doreau sa-i transmita "La mulți ani" jurnalistului Tucker Carlson. Reteaua sociala anunta ca nu-l va tagui pe prorpietarul contului pentru ca este indezirabil.
-
ONU susține că "ID-ul digital global" al lui Bill Gates este necesar pentru "combaterea schimbărilor climatice"
Organizația Națiunilor Unite și-a reluat demersul de a impune lumii ID-ul digital al lui Bill Gates, susținând că identitatea digitalizată este "crucială" în lupta împotriva schimbărilor climatice.
-
Ce pedeapsă riscă Dan Vîlceanu pentru că l-a bătut pe Florin Roman în Parlament până i-a dat sângele pe nas
O bătaie a avut loc într-o sală din Parlament. Liberalii Dan Vîlceanu și Florin Roman au fost protagoniști. Primul a fost agresorul, iar cel de-al doilea, victima. Vîlceanu s-a încăierat cu Florin Roman, iar la un moment dat fostul ministru i-ar fi aplicat un genunchi în nas colegului său, care are în plan să facă plângere penală.
-
Amenzi usturătoare și legislație aberantă pentru românii care doresc să facă țuică, pălincă, sau vin în gospodărie
Românii care intenționează să producă acasă țuică sau palincă trebuie să respecte anumite prevederi legale dacă nu vor să plătească amenzi usturătoare cuprinse între 2.000 și 5.000 lei.
-
Dan Puric: "Făt-Frumos în loc s-o iubească pe Ileana Cosânzeana s-a culcat cu Baba Cloanța și a ieșit Ursula von der Leyen!"
Dan Puric o ironizează pe șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Marele actor și regizor a glumit, afirmând că nemțoaica este rezultatul unei relații nefirești: cea dintre Făt-Frumos și Baba Cloanța.
-
Inlocuiți Polonia cu România în text și o sa aflați adevarul: O colonie nu se poate ridica în picioare ca un stat suveran!
Articolul de mai jos a apărut pe siteul Brussels Signal și a fost scris de francezo-polonezul Daniel Foubert. Deși subiectul este Polonia, mutatis mutandis, textul poate fi la fel de bine și despre România.
-
Fostul director al CDC: "Este timpul să recunoaștem efectele secundare semnificative ale vaccinurilor Covid-19"
Dr. Robert Redfield, fost director al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, a declarat săptămâna trecută că mulți oficiali care au încercat să avertizeze publicul cu privire la potențialele probleme legate de vaccinurile Covid-19 au fost presați să tacă și că este timpul să se recunoască faptul că au existat efecte secundare „semnificative" care i-au îmbolnăvit pe oameni.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cine e Atlantic Council - ce-l premiază pe Iohannis în SUA - un afront la adresa românilor!
- 2.Războiul împotriva Omului!
- 3.Dincolo de propaganda occidentală
- 4.Trezește-te, popor român!
- 5.Iohannis regretă primirea la Casa Albă
- 6.Avertismentul teribil al lui Erdogan privind NATO
- 7.La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
- 8.Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
- 9.Război pe teritoriul Transilvaniei. Viktor Orban, UDMR și Guvernul României, contra Miklos Banffy
- 10.O colonie n-are voie să dețină companii naționale strategice!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu