Passing... șut!

• Tweet

M-aș fi mirat ca, după câte chifle am dat anul ăsta, sezonul de toamnă-iarnă (timpurie) să ne aducă vreo bucurie mai acătării. Când colo, fiecare nouă speranță sfârșește prin a fi o catalizatoare a tristeților nesfârșite. Iar săptămâna trecută s-au mai năruit două. Una la tenis și alta la handbal.

La Singapore chiar am sperat că Simona Halep, milionara noastră în dolari - pe care bossul Țiriac tocmai o lăudase, sugerându-i că, pe lângă purcoiul de bani, n-ar fi rău să câștige și un Grand Slam- va face nefăcuta. Și chiar părea că va reuși, după ce a spulberat-o pe americanca Keys, urmașa cafea cu lapte a teribilei Serena Williams.

Dar, când a intrat pe teren cu Kerber, am simțit din prima că se alege praful de visele noastre. Cum s-a și întâmplat, de altfel, pentru ca, în următorul meci, cu Cibulkova, să ne cerșească mila cu comedia genunchiului bandajat. Sigur însă că, fraieri și miloși cum suntem, ne consolăm acum și cu adevărul că româncuța noastră, delicată și mereu cochetă pe teren ca o domnișoară de pension, a fost scoasă din cursă exact de cele două finaliste ale Turneului Campioanelor.

Gingașele halterofile ale tenisului feminin, care cred că l-ar bate și pe Ilie Năstase, dar nu la tenis, ci la... skandenberg! Treaba lor ce hapuri iau, din alea multivitaminizate, dar nici nu pot să nu mă-ntorc la zicerile lui Don Țiriac, care a sunat alarma pentru domnișoara Halep (pregătită , după cum spusese, de trei săptămâni de vacanță at home): "Fără cel puțin 4 ore de antrenament pe zi, zero șanse de nr.1 mondial!" C-așa e-n tenis, nu?

Deși, cred că recomandarea e valabilă și pentru handbalistele de la CSM București, campioane ale Europei, care tocmai s-au făcut din nou de băcănie. Și nu oriunde, ci acasă, și nu cu oricine, ci chiar cu unguroaicele de la Gyor, adică taman învinsele lor din finala precedentă! Jucătoarele noastre ( e un fel de a spune, deşi nu știu dacă în lot mai sunt măcar 7 românce) au condus la pauză cu 4 goluri, pentru ca în repriza secundă să fie pur și simplu umilite, fiind învinse la final cu 27-24!

Returul e programat joi, la Budapesta, și îmi vine să hohotesc de râs auzind declarațiile CSM-istelor, că își vor lua revanșa acolo. Ei, aș! Sau poate nu știți că la cârma unguroaicelor e nimeni altul decât Ambrosio Martin, cel pe care federația noastră tocmai l-a contractat ca antrenor al... naționalei feminine a României. Vorba aia, ca la noi, la nimeni, de vreme ce la naționala Ungariei a fost adus exact fostul antrenor al CSM București!

La atâtea glume cu antrenori, să vă mai spun una și cu Herr Daum al nostru, ca să nu-l uităm. Mai ales că, luându-și o recreație mare înaintea meciului cu polonezii, s-a repezit până acasă, în Germania, probabil pentru a-și trece crapii-koy la regimul de iarnă. Când a revenit la București, ne-a spus una tare de tot. I-auziți: "...Când merg în Germania, lumea mă întreabă ce caut eu aici, pentru că ei nu știu că sunt selecționerul României. Le explic, apoi vor să afle mai multe lucruri despre România. Este o oportunitate să le vorbești oamenilor despre România, pentru că știu foarte puține lucruri!"

N-aș vrea să fiu veninos, dar dacă am ajuns să fim popularizați în Germania de nea caisă ăsta, e vai și-amar , dar nu de România, cum crede dumnealui, ci de întreaga istorie a fotbalului autohton. Pe care nu cred să fie om din Bundesliga care să n-o cunoască. Și, tocmai de aceea, cred că Herr Daum e întrebat de conaționalii săi ce caută aici. Păi exact asta ne întrebăm și noi, nu?!

Horia Alexandrescu
Text preluat România literară