Amintiri răzlețe: Fuga baronului Neumann
Postat la: 16.09.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
În martie 1979, având de făcut un drum la Arad, am fost sfătuit să iau prima cursă de avion de pe această rută, care decola dis-de-dimineaţă din Bucureşti, întrucât aparatul era un BAC 111 ce urma să fie produs în România sub licenţă britanică. Până atunci nu mai zburasem decât cu IL 14 sau AN 24, avioane ruseşti, care goneau mult pe pistă şi făceau un zgomot infernal înainte să se desprindă de pământ.
Paradoxul zborului cu BAC-ul de la Bucureşti la Arad consta în faptul că pasagerii se prezentau la Aeroportul Băneasa, de curse interne, unde erau conduşi pe pistă şi urcaţi în autobuze care îi transportau pe un drum lăturalnic până la Otopeni, aeroport internaţional. Acolo, când să pun piciorul pe scara avionului, am citit - incizat în oţelul unuia dintre motoarele sale: Rolls Royce.
BAC-ul era nou, curat, spaţios, elegant, confortabil, iar pasagerilor li se ofereau spre lectură ziare şi reviste, obicei inexistent pe atunci pe rutele aeriene interne. După ce s-au închis uşile, avionul s-a pus în mişcare şi a început să ruleze lin. Un minut mai târziu părăsea pământul avântându-se spre văzduh - era ca o înălţare la cer. Peste un sfert de oră, când răsărise soarele, eram deasupra crestelor Munţilor Făgăraş.
Seara, la Arad, aşezat la o masă din restaurantul hotelului la care trăsesem, cu un pahar de Cadarcă de Miniş dinainte, mi-am amintit de fuga baronului Neumann în străinătate, în 1948, cu un avion de vânătoare, întrebându-mă dacă nu decolase de pe acelaşi aeroport pe care aterizasem de dimineaţă cu BAC-ul. Plecarea marelui industriaş uimise mai ales prin felul în care el şi soţia sa ieşiseră din casă pentru a nu atrage atenţia: bărbatul cu mâinile în buzunare, femeia cu o poşetă uşoară pe braţ. La întrebarea slujnicei: „Unde vă duceţi, coniţă?", răspunsul fusese: „La cinematograf".
Dan Ciachir
ULTIMA ORA
-
A fost confirmat primul caz de gripă aviară transmisă pe traseul pasăre-vacă-om. Cum se manifestă virusul în acest caz
Gripa aviară înalt patogenă A(H5N1), care se răspândește în întreaga lume din 2020, a fost transmisă de la o vacă la un fermier din SUA. Este prima transmitere confirmată de la vacă la om a acestui virus.
-
Marcel Ciolacu pune în practică un plan care va schimba piața muncii și în România: se pregătește salariul minim european
Premierul Marcel Ciolacu a explicat că intenția clară a Guvernului este de a aplica de la 1 iulie măsura deja anunțată de a crește salariul minim brut la 3.700 de lei.
-
Supraveghere next level: Inteligenta Artificială a Google va întrerupe convorbirile telefonice în cazul în care consideră ca e necesar
Google a anunțat introducerea unor noi instrumente de detectare a escrocheriilor, care vor oferi alerte în timp real în timpul convorbirilor telefonice. Aceste instrumente utilizează inteligența artificială pentru a identifica modele de conversație asociate în mod obișnuit cu escrocheriile.
-
România e pe harta țărilor unde PIB va bubui: Europa Centrală și de Est devin puncte de interes pentru investitori
Europa Centrală şi de Est (CEE) devine o zonă tot mai relevantă pentru expansiunea internaţională a afacerilor, având în vedere perspectivele economice favorabile, se arată într-o analiză realizată de iBanFirst, referitoare la provocările companiilor din această regiune.
-
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns
Un bărbat din Indonezia a avut parte de un adevărat șoc atunci când a aflat că soția lui, cu care era căsătorit de 12 zile, era, de fapt, un bărbat deghizat în femeie, care plănuise să stoarcă cât mai mulți bani de la el iar apoi să dispară.
-
Bea 13 căni pe zi ca sa se vindece de cancer. Ce s-a întâmplat cu o femeie care a ținut o dietă agresivă cu suc de morcovi
O femeie de 38 de ani a ajuns la spital în stare gravă, anul trecut, după ce a ținut o dietă cu suc de morcovi pentru a se vindeca de cancer. Chiar și când se afla pe patul de spital, prea slăbită pentru a se mișca și cu probleme de repsirație, femeia refuza total să primească tratament specific.
-
Trăim într-o zonă a Universului care n-ar trebui să existe și care sfidează legile fizicii
Există tot mai multe de dovezi că trăim în "vizorul" unui vid cosmic gigantic - cel mai mare observat vreodată. Astronomii au sugerat pentru prima dată un astfel de vid în 2013, iar de atunci dovezile existenței sale s-au tot adunat.
-
Consiliul Concurenței, anchetă la cererea premierului. Ciolacu: Acele scumpiri nu au niciun fundament economic
Premierul Marcel Ciolacu cere Consiliului Concurenței să înceapă o anchetă în care să verifice dacă creșterea cu peste 25% a prețurilor la detergenți au vreo justificare economică. Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, spune că deja se fac verificări.
-
Nu te aștepți la așa ceva: Care va fi ultima ființă ce va trăi pe Pământ
Viața pe Pământ există de peste 3,7 miliarde de ani. Cu toate acestea, dacă ar avea loc un eveniment catastrofal, ar putea rămâne doar un singur animal. În ciuda provocărilor legate de originea vieții, odată stabilită, acesta este remarcabil de rezistent.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cine e Atlantic Council - ce-l premiază pe Iohannis în SUA - un afront la adresa românilor!
- 2.Războiul împotriva Omului!
- 3.Trezește-te, popor român!
- 4.Dincolo de propaganda occidentală
- 5.Iohannis regretă primirea la Casa Albă
- 6.Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
- 7.La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
- 8.Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
- 9.Război pe teritoriul Transilvaniei. Viktor Orban, UDMR și Guvernul României, contra Miklos Banffy
- 10.O colonie n-are voie să dețină companii naționale strategice!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu