Amintiri răzlețe: Nuni Anestin era un povestitor cu miez
Postat la: 08.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Deşi nu m-a atras boema, ba chiar am evitat-o, îmi amintesc cu plăcere de unul dintre stâlpii ei de acum câteva decenii, actorul şi graficianul Nuni Anestin. Era fiul unui talentat publicist interbelic, Ion Anestin, consacrat de grafica satirică. Inventase un personaj, Ion Ion, a cărui siluetă de om oropsit de administraţie apărea, în diferite împrejurări, pe prima pagină a elegantei reviste „Vremea". Băiatul moştenise acest talent.
De statură mijlocie, cu o privire de om supărat şi cu urme de furuncule sau de vărsat de vânt pe faţă, Nuni Anestin era distribuit de regizorii de film în roluri secundare sau episodice de pistolar legionar ori de partizan anticomunist din munţi. O forţă fizică aparte şi un îndelung exerciţiu sportiv îl făceau foarte respectat în localuri, unde aştepta să fie vexat ori luat peste picior de cei care nu-l cunoşteau ori îl subestimau.
Cu vreo 15 ani mai vârstnic decât mine, îmi acorda o protecţie ca de frate mai mare. Era un povestitor cu miez în ceasurile de relaxare, mai ales după întoarcerea dintr-o călătorie în Brazilia, pe care avusese şansa să o facă în anii '70. De câteva ori l-am surprins în flagrant de melancolie.
Odată, spre sfârşitul lui august, aşezaţi într-o grădină de vară - singura masă ocupată - mi-a vorbit de insinuările toamnei care întristează atât în Bucureşti, cât şi la 2 Mai, când nu mai rămân pe plajă decât câţiva vilegiaturişti... Tot atunci, mi-a recitat, aproape sotto voce, versurile unui poet de cârciumă care îi plăcuseră şi pe care, la rândul meu, le-am reţinut: „Eu nu-s decât un vagabond/ Bătut de vânturi şi de ploi;/ Sunt un gunoi/ Dar, din an în an,/ Îmi fumez pipa mea/ Sub un castan".
Dan Ciachir
ULTIMA ORA
-
Primăria interlopă a Capitalei: Nicușor Dan îi bagă-n conturi un milion de euro lui Manu Bombardieru ginerele lui Sile Cămătaru
Totul începe cu primarul USR al sectorului 2, Radu Mihaiu, care a expropriat un teren de peste 10.000 de mp pentru a construi Parcul Moroeni. Locul era în momentul respectiv în proprietatea lui Manu Bombardieru, finul lui Sile Cămătaru. Despăgubirea încasată de acesta de la statul român va fi de aproximativ 2 milioane de euro.
-
Băsescu dezvăluie schimbarile radicale din noua lume: pandemiile, crizele si războaiele - "Totul a pornit de la COVID!"
Traian Băsescu a explicat cum a ajuns ca valul de violență să acapareze întreaga planetă, pornind cu cele două războaie, cel din Ucraica și cel din Orientul Mijlociu, și până la împușcarea premierului Slovaciei, Robert Fico.
-
Putin și Xi au finalizat schița proiectului Noii Ordini Mondiale (NOM). Finalul sistemului Bretton Woods.
Pozele din vizita lui Putin la Beijing, unde el și Xi Jinping au pus în scenă un adevărat spectacol, ni-i arată inclusiv dându-și jos cravatele și discutând precum doi prieteni vechi până în orele târzii ale nopții, și ne indică în plus faptul că cei doi au dorit să arate lumii în mod explicit că ignoră avertizările publice ale Occidentului Colectiv
-
Experiment criogenic reușit: S-a găsit o modalitate de a dezgheța țesutul cerebral uman congelat și reînvierea neuronilor
Oamenii de știință au găsit în sfârșit o modalitate de a dezgheța țesutul cerebral uman congelat fără a-l deteriora. Într-o evoluție revoluționară, oamenii de știință au descoperit o nouă tehnică care permite înghețarea și decongelarea țesutului cerebral uman, păstrându-și în același timp funcția normală.
-
Dispari in 12 secunde! Doi frați geniali au furat 25 de milioane de dolari în criptomonede cu o schemă uluitoare
Doi fraţi care au studiat la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) - una dintre cele mai prestigioase universităţi din SUA - sunt acuzaţi de furtul a 25 de milioane de dolari în criptomonede în doar 12 secunde.
-
Ministerul "Adevarului" ia ființă în Guvernul României: Se vor șterge din online informațiile incomode sub pretextul că sunt false în cel mult 24 de ore
Videoclipurile, anunțurile sau știrile false vor putea fi depistate cu ajutorul Inteligentei Artificiale, sau raportate autorităților de cetatenii vigilenti și șterse în cel mult 24 de ore de pe rețelele de socializare, sau din indexarea motoarelor de cautare.
-
Deontologii de la UE cenzurează masiv presa rusă: După Russia Today și Sputnik, au fost blocate RIA Novosti și alte trei surse media importante
Consiliul Uniunii Europene a decis vineri să suspende activităţile de difuzare în Uniunea Europeană a patru noi canale mass-media considerate că răspândesc şi sprijină propaganda Rusiei şi susţin războiul de agresiune al acesteia împotriva Ucrainei: Vocea Europei, RIA Novosti, Izvestia şi Rossiyskaya Gazeta.
-
Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zona Moldovei, o regiune care a suferit mult timp din cauza subfinanțării și a lipsei de echipamente moderne.
-
„Nasty" și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty" a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la alegerile locale din 9 iunie.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cine e Atlantic Council - ce-l premiază pe Iohannis în SUA - un afront la adresa românilor!
- 2.Războiul împotriva Omului!
- 3.Trezește-te, popor român!
- 4.Dincolo de propaganda occidentală
- 5.Iohannis regretă primirea la Casa Albă
- 6.La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
- 7.Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
- 8.Avertismentul teribil al lui Erdogan privind NATO
- 9.Război pe teritoriul Transilvaniei. Viktor Orban, UDMR și Guvernul României, contra Miklos Banffy
- 10.O colonie n-are voie să dețină companii naționale strategice!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu