Casa Regală se predă. La cheie!
Postat la: 29.06.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Se pune capăt viitorului monarhiei în România. Definitiv. Sau cel puțin pentru această Casă Regală. Pentru că, fapt nemaipomenit, această instituție a neamului a luat decizia de a se preda unei republici. Republica România preia Casa Regală și o transformă într-o fundație. Sau într-un fel de SRL. Monarhia SRL înseamnă punctul final al unei istorii. Se întâmplă sub ochii noștri.
Fenomene din ce în ce mai bizare marchează ultima parte a existenței Casei Regale a României. Sfârșitul acestei instituții, care a adus atât de mult bine națiunii române, fiind, între altele, și părtașă sau chiar promotor a reîntregirii, se produce după ce Majestatea Sa, Regele Mihai, lovit nu atât de vârstă, cât de o boală grea, este scos pe tușă. În scurt timp, cei care îi iau locul decid că a sosit momentul renunțării, pentru totdeauna, cel puțin pentru Casa de Hohenzollern, la orice pretenție privind revenirea la monarhie. Și asta se întâmplă fără ca monarhiștii, atâția câți sunt, să fie întrebați de cineva. Sistemul își încheie, în scurt timp, misiunea. "Campul tactic" se poate retrage din proximitatea și din interiorul Casei Regale.
În urma unor negocieri sau, mai pe românește spus, tocmeli, s-a convenit trasformarea Casei Regale, dintr-o instituție a neamului care a rezistat sub comunism, e drept, în exil, și în sfertul de veac postcomunist, într-o instituție de interes public aparținând statului. Adică republicii. Și ai cărei conducători sunt desemnați, menținuți în funcție sau demiși de către Parlamentul României, adică de reprezentanții republicii.
Acesta este sfârșitul. Sfârșitul sfârșitului. Este punctul final. Începând de la care adepții monarhiei nu ar mai trebui să ridice pretenții. De vreme ce Casa Regală renunță ea însăși la orice posibilitate ca, în viitor, România să redevină o monarhie, partizanii monarhiei nu vor mai avea niciun cuvânt de spus. La fel cum nu au avut nici zilele trecute, atunci când s-au încheiat negocierile între Casa Regală și reprezentanții puterii republicane de la București.
Din momentul forțării, cu pistolul pe masă, a Regelui Mihai al României să abdice, Casa Regală a fost permanent supusă supravegherii securității de la București, dar și a securității de la Moscova. Tentativele Regelui Mihai de a apăra eficient valorile democratice și de a se opune comunizarii României au fost contracarate, după caz, cu viclenie sau cu violentă, iar revenirea în țară a Regelui Mihai a fost și ea, în mare măsură, controlată. "Sistemul" a lucrat eficient, din exterior, dar și din interior, împotriva monarhiei și împotriva Casei Regale și iată, în cele din urmă, își atinge scopul.
Despre consecințe, în curând.
Sorin Rosca Stanescu
ULTIMA ORA
-
Primăria interlopă a Capitalei: Nicușor Dan îi bagă-n conturi un milion de euro lui Manu Bombardieru ginerele lui Sile Cămătaru
Totul începe cu primarul USR al sectorului 2, Radu Mihaiu, care a expropriat un teren de peste 10.000 de mp pentru a construi Parcul Moroeni. Locul era în momentul respectiv în proprietatea lui Manu Bombardieru, finul lui Sile Cămătaru. Despăgubirea încasată de acesta de la statul român va fi de aproximativ 2 milioane de euro.
-
Băsescu dezvăluie schimbarile radicale din noua lume: pandemiile, crizele si războaiele - "Totul a pornit de la COVID!"
Traian Băsescu a explicat cum a ajuns ca valul de violență să acapareze întreaga planetă, pornind cu cele două războaie, cel din Ucraica și cel din Orientul Mijlociu, și până la împușcarea premierului Slovaciei, Robert Fico.
-
Putin și Xi au finalizat schița proiectului Noii Ordini Mondiale (NOM). Finalul sistemului Bretton Woods.
Pozele din vizita lui Putin la Beijing, unde el și Xi Jinping au pus în scenă un adevărat spectacol, ni-i arată inclusiv dându-și jos cravatele și discutând precum doi prieteni vechi până în orele târzii ale nopții, și ne indică în plus faptul că cei doi au dorit să arate lumii în mod explicit că ignoră avertizările publice ale Occidentului Colectiv
-
Experiment criogenic reușit: S-a găsit o modalitate de a dezgheța țesutul cerebral uman congelat și reînvierea neuronilor
Oamenii de știință au găsit în sfârșit o modalitate de a dezgheța țesutul cerebral uman congelat fără a-l deteriora. Într-o evoluție revoluționară, oamenii de știință au descoperit o nouă tehnică care permite înghețarea și decongelarea țesutului cerebral uman, păstrându-și în același timp funcția normală.
-
Dispari in 12 secunde! Doi frați geniali au furat 25 de milioane de dolari în criptomonede cu o schemă uluitoare
Doi fraţi care au studiat la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) - una dintre cele mai prestigioase universităţi din SUA - sunt acuzaţi de furtul a 25 de milioane de dolari în criptomonede în doar 12 secunde.
-
Ministerul "Adevarului" ia ființă în Guvernul României: Se vor șterge din online informațiile incomode sub pretextul că sunt false în cel mult 24 de ore
Videoclipurile, anunțurile sau știrile false vor putea fi depistate cu ajutorul Inteligentei Artificiale, sau raportate autorităților de cetatenii vigilenti și șterse în cel mult 24 de ore de pe rețelele de socializare, sau din indexarea motoarelor de cautare.
-
Deontologii de la UE cenzurează masiv presa rusă: După Russia Today și Sputnik, au fost blocate RIA Novosti și alte trei surse media importante
Consiliul Uniunii Europene a decis vineri să suspende activităţile de difuzare în Uniunea Europeană a patru noi canale mass-media considerate că răspândesc şi sprijină propaganda Rusiei şi susţin războiul de agresiune al acesteia împotriva Ucrainei: Vocea Europei, RIA Novosti, Izvestia şi Rossiyskaya Gazeta.
-
Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zona Moldovei, o regiune care a suferit mult timp din cauza subfinanțării și a lipsei de echipamente moderne.
-
„Nasty" și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty" a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la alegerile locale din 9 iunie.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cine e Atlantic Council - ce-l premiază pe Iohannis în SUA - un afront la adresa românilor!
- 2.Războiul împotriva Omului!
- 3.Trezește-te, popor român!
- 4.Dincolo de propaganda occidentală
- 5.Iohannis regretă primirea la Casa Albă
- 6.La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
- 7.Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
- 8.Avertismentul teribil al lui Erdogan privind NATO
- 9.Război pe teritoriul Transilvaniei. Viktor Orban, UDMR și Guvernul României, contra Miklos Banffy
- 10.O colonie n-are voie să dețină companii naționale strategice!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu