Magistraţii blochează salarizarea unitară, ca să înhaţe potul cel mare
Postat la: 06.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Creşterea salariilor bugetarilor, de la 1 decembrie anul curent, este pusă sub semnul întrebării, deoarece magistraţii au blocat procesul în sine, solicitând cu nesimţire salarii preferenţiale. După ce că, de ani de zile, sunt cei mai bine plătiţi bugetari din România - fără ca justiţia să se lepede de corupţie, ba dimpotrivă - acum nu vor să piardă trenul, riscând ca unii profesori şi medici de marcă din ţara noastră să câştige la fel ca ei.
Printr-un memoriu adresat Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Guvernului României, ce conţine peste 1.000 de semnături, magistraţii vor cele mai mari lefuri din sistemul de salarizare din România, echivalent cu al înalţilor funcţionari de stat şi de Guvern. De unde întrebarea legitimă: de ce n-au făcut-o şi atunci când câştigau mai mult decât toţi aceştia, este cât se poate de pertinentă.
Plecând de la rolul justiţiei în statul de drept, judecătorii bat monedă pe importanţa socială a muncii lor, atunci când vor să aibă cele mai mari lefuri. Foarte corect. Dar de ce-ar câştiga toţi aceştia mai mult decât medicii sau profesorii de top? Sau decât alte categorii profesionale, nu la fel de şcolite, dar a căror activitate este la fel, sau aproape la fel de importantă pentru societate? Gunoierii nu sunt la fel de importanţi, aşa e, dar ce se întâmplă dacă aceştia nu ne mai ridică gunoiul? Murim.
Sau dacă petroliştii nu ne mai dau combustibili? Sau dacă taximetriştii nu mai ies pe traseu? Ori minerii sau energeticienii? Dar popii care ne asigură legătura cu Divinitatea? Într-o situaţie extremă, cine va fi mai important pentru societate, poliţistul de stradă, soldatul care-şi riscă viaţa ca să ne apere hotarele, ori magistraţii care adesea fac justiţie după ureche, unii fiind corupţi până-n măduva oaselor şi protejaţi până-n pânzele albe de organismele profesionale pe care şi le-au creat în acest scop.
Aha, au răspundere. Dar chirurgul care ne operează n-are? Dar vatmanul de tramvai care este chemat să ne transporte în siguranţă ori mecanicul care ne repară maşina? Şi-atunci, de unde atâta trufie? Munca magistraţilor este complexă şi dificilă, însă nici celelalte activităţi nu sunt floare la ureche. Judecătorii sunt expuşi riscurilor cu duiumul, săracii? Şi-atunci, meseria de jurnalist cum e, spre exemplu, când aceştia riscă să fie condamnaţi de Justiţie pe nedrept, iar foarte mulţi să-şi piardă viaţa.
Dar cea de salvamontist sau jandarm_ Magistraţii sunt supăraţi fiindcă nu sunt lăsaţi să întreprindă alte activităţi, pentru a se îmbogăţi şi mai mult. Păi, nici cei care trag la şaibă ori la lopată, asigurându-le bugetarilor salariilor adesea nesimţite, nu pot face afaceri, ei neavând defel capacitatea financiară de-a dezvolta vreo activitate în paralel, cu toate că muncesc zi-lumină.
În protestul lor, judecătorii - care înregistrează indemnizaţii ce pornesc de la echivalentul a 1.500 de euro/lună pentru debutanţi - nu s-au plâns până acum că încasează bani mai mulţi decât parlamentarii, membrii executivului ori chiar preşedintele României. Dar iată că, deodată, au nevoie de-o nouă siguranţă financiară. Ca să-şi cumpere ce, că apartamente şi vile de vacanţă şi-au luat deja, circulă cu limuzine, adesea conduse de şoferi personali ori de serviciu, trăiesc în lux şi îşi permit excursii exotice, la care românul de rând care-i plăteşte nici nu îndrăzneşte să viseze.
Acest discurs poate părea unul cu tentă comunistă, dacă nu este înţeles cum se cuvine, în profunzime. Fiindcă îi preţuim pe magistraţi exact la fel cum îl preţuiesc şi ei pe justiţiabil, atunci când îi hotărăşte soarte. Ştim foarte bine că dreptatea se află în mâna lor şi că trebuie să judece în spiritul şi litera legii. Dar de ce atunci când greşesc, cu sau fără voinţă, nu sunt niciodată sancţionaţi, ci dimpotrivă, sunt apăraţi de instituţiile care-i apără cu îndârjire? Şi se şterg undeva cu reclamaţiile noastre, scuzaţi exprimarea.
Cu alte cuvinte, în ceea ce priveşte Legea unitară a salarizării, magistraţii vor dreptate, dar nu şi pentru căţei. Ei trebuie să fie musai primii pe statul de plată al bugetarilor, deoarece fac o muncă de calitate şi nu pot obţine venituri prin alte mijloace. Dar mita? Ah, atunci când judecătorii şi procurorii vor deveni cu toţii bine pregătiţi profesional, vor fi corecţi în totalitate şi fără nicio îndoială, când nu se vor mai lăsa corupţi, ori nu vor mai judeca după ureche, fiind traşi angro de urechi de colegii lor europeni de la Strasbourg, poate vom înţelege că merită mai multă bunăstare.
Dan Coste
ULTIMA ORA
-
Primăria interlopă a Capitalei: Nicușor Dan îi bagă-n conturi un milion de euro lui Manu Bombardieru ginerele lui Sile Cămătaru
Totul începe cu primarul USR al sectorului 2, Radu Mihaiu, care a expropriat un teren de peste 10.000 de mp pentru a construi Parcul Moroeni. Locul era în momentul respectiv în proprietatea lui Manu Bombardieru, finul lui Sile Cămătaru. Despăgubirea încasată de acesta de la statul român va fi de aproximativ 2 milioane de euro.
-
Băsescu dezvăluie schimbarile radicale din noua lume: pandemiile, crizele si războaiele - "Totul a pornit de la COVID!"
Traian Băsescu a explicat cum a ajuns ca valul de violență să acapareze întreaga planetă, pornind cu cele două războaie, cel din Ucraica și cel din Orientul Mijlociu, și până la împușcarea premierului Slovaciei, Robert Fico.
-
Putin și Xi au finalizat schița proiectului Noii Ordini Mondiale (NOM). Finalul sistemului Bretton Woods.
Pozele din vizita lui Putin la Beijing, unde el și Xi Jinping au pus în scenă un adevărat spectacol, ni-i arată inclusiv dându-și jos cravatele și discutând precum doi prieteni vechi până în orele târzii ale nopții, și ne indică în plus faptul că cei doi au dorit să arate lumii în mod explicit că ignoră avertizările publice ale Occidentului Colectiv
-
Experiment criogenic reușit: S-a găsit o modalitate de a dezgheța țesutul cerebral uman congelat și reînvierea neuronilor
Oamenii de știință au găsit în sfârșit o modalitate de a dezgheța țesutul cerebral uman congelat fără a-l deteriora. Într-o evoluție revoluționară, oamenii de știință au descoperit o nouă tehnică care permite înghețarea și decongelarea țesutului cerebral uman, păstrându-și în același timp funcția normală.
-
Dispari in 12 secunde! Doi frați geniali au furat 25 de milioane de dolari în criptomonede cu o schemă uluitoare
Doi fraţi care au studiat la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) - una dintre cele mai prestigioase universităţi din SUA - sunt acuzaţi de furtul a 25 de milioane de dolari în criptomonede în doar 12 secunde.
-
Ministerul "Adevarului" ia ființă în Guvernul României: Se vor șterge din online informațiile incomode sub pretextul că sunt false în cel mult 24 de ore
Videoclipurile, anunțurile sau știrile false vor putea fi depistate cu ajutorul Inteligentei Artificiale, sau raportate autorităților de cetatenii vigilenti și șterse în cel mult 24 de ore de pe rețelele de socializare, sau din indexarea motoarelor de cautare.
-
Deontologii de la UE cenzurează masiv presa rusă: După Russia Today și Sputnik, au fost blocate RIA Novosti și alte trei surse media importante
Consiliul Uniunii Europene a decis vineri să suspende activităţile de difuzare în Uniunea Europeană a patru noi canale mass-media considerate că răspândesc şi sprijină propaganda Rusiei şi susţin războiul de agresiune al acesteia împotriva Ucrainei: Vocea Europei, RIA Novosti, Izvestia şi Rossiyskaya Gazeta.
-
Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zona Moldovei, o regiune care a suferit mult timp din cauza subfinanțării și a lipsei de echipamente moderne.
-
„Nasty" și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty" a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la alegerile locale din 9 iunie.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cine e Atlantic Council - ce-l premiază pe Iohannis în SUA - un afront la adresa românilor!
- 2.Războiul împotriva Omului!
- 3.Trezește-te, popor român!
- 4.Dincolo de propaganda occidentală
- 5.Iohannis regretă primirea la Casa Albă
- 6.La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
- 7.Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
- 8.Avertismentul teribil al lui Erdogan privind NATO
- 9.Război pe teritoriul Transilvaniei. Viktor Orban, UDMR și Guvernul României, contra Miklos Banffy
- 10.O colonie n-are voie să dețină companii naționale strategice!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu