Medierea, parte a soluţiei sau a problemei?
Postat la: 20.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Ţara noastră a adoptat legislaţia privind medierea în anul 2006, şapte ani mai târziu introducându-se obligativitatea informării privind avantajele acesteia înaintea declanşării unei acţiuni, de regulă civilă, în instanţa de judecată.
Anul trecut, Curtea Constituţională a României a aruncat această noţiune în aer, declarând respectiva obligativitate neconstituţională, ca și când medierea n-ar fi o alternativă pentru diminuarea divergențelor pe cale extrajudiciară, ci o problemă în plus. Europa caută în prezent soluţii pentru actualizarea instituţiei medierii şi armonizarea acesteia cu legislaţiile comunitare, în ideea reducerii numărului de procese.
Obiectivul Directivei nr. 2008/52/CE privind medierea este acela „de-a asigura un acces mai bun la justiţie, ca parte a politicii Uniunii Europene de instituire a unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, care să includă accesul la metode de soluţionare a litigiilor atât pe cale judiciară, cât şi extrajudiciară". CCR este însă de părere că obligativitatea participării justiţiabilului, în mod gratuit, la şedinţa privind avantajele medierii, spre a fi bine informat înainte de-a ajunge în instanță, constituie o încălcare a reglementărilor constituţionale.
Vezi Doamne, atare obligativitate „apare, fără îndoială, ca o violare a dreptului privind accesul la justiţie, creând o sarcină în plus justiţiabililor, mai cu seamă că procedura se limitează doar la o informare a părţilor privind procedura de mediere". În momentul de față, judecătorul poate acorda părților implicate într-un proces civil (dacă vrea să procedeze așa, nefiind obligat) un termen de la o lună în sus, pentru a recurge la mediere, însă doar cu titlu de recomandare. Dacă părțile nu se conformează, procesul trebuie musai să continue.
Şi-aşa, România s-a pus din nou de-a curmezişul unor norme comunitare, cu toate că ţările sunt chemate să-şi armonizeze legislaţiile în funcţie de acestea. Pe de altă parte, se încearcă din greu în ultima vreme introducerea vaccinului şi votului obligatoriu în mod constituţional, dar când vine vorba despre despre mediere (procedură din care și cetățeanul, și justiția ar avea numai de câștigat), lucrurile stau taman pe dos.
Este foarte clar faptul că, la ora actuală, românii care vor ca legea să le facă dreptate, se adresează instanțelor de judecată, sperând fără excepție că vor avea câștig de cauză. Numai că, în urma unui proces care costă o mică avere, cel puțin o parte va fi nemulțumită de soluția judecătorilor, dacă nu chiar amândouă sau mai multe, de la caz la caz. În același timp, în urma unei medieri, este obligatoriu ca toate părțile să se considere satisfăcute de rezultatul la care s-a ajuns, deoarece nimeni nu decide în locul lor, iar costurile sunt infinit mai reduse, iar timpul de soluționare incomparabil mai scurt. Și-atunci, de ce-ar fi neconstituțională o asemenea oportunitate?
Anul acesta, Parlamentul European a făcut public un raport privind starea justiției comunitare, referindu-se și la instituția medierii, ale cărei avantaje sunt incontestabile, cu recomandarea că aceasta ar trebui să fie obligatorie în statele membre. Spre exemplu, în Marea Britanie ori în Olanda, nu te poți înfățișa instanței de judecată pentru un divorț (conflict de familie), dacă n-ai încercat medierea o dată ori chiar de mai multe ori. În Italia s-a experimentat anul trecut obligativitatea medierii, iar rezultatul a fost senzațional: numărul proceselor în instanță s-a redus cu 200.000 de cazuri. Desigur, de pe urma medierii, avocații au cel mai mult de pierdut, dar aceasta este o cu totul altă problemă, asupra căreia nu ne vom opri, cel puțin deocamdată.
Din păcate, în țara noastră mai este mult până când românul va înțelege că medierea îi oferă posibilitatea de-a rezolva un diferend sau neînțelegere pe cale amiabilă, obținând o rezolvarea de care să fie mulțumit, cu costuri reduse, fără expunere publică și într-un termen extrem de scurt. Fiindcă lipsa de informare, vanitatea, orgoliul, ambiția, pizma și dorința de răzbunare pe vecin, luate separat sau toate la un loc, îl fac pe justițiabil să tocească sălile pașilor pierduți.
Și asta se petrece deoarece românul nu este informat cum se cuvine ori ignoră, încă, să se informeze în ceea ce privește medierea, iar statul (citește CCR) îi dă și el o mână de ajutor, ca să nu ajungă la o soluție amiabilă de rezolvare a problemei, ci să piardă bani și să-și consume nervii prin tribunale cu anii. Chestie ce nu va mai dura foarte mult, cum spuneam, deoarece Europa are în vedere recomandarea ca medierea să fie obligatorie înainte de declanșarea proceselor de regulă civile, în întreg spațiul comunitar.
Dan Coste
ULTIMA ORA
-
Primăria interlopă a Capitalei: Nicușor Dan îi bagă-n conturi un milion de euro lui Manu Bombardieru ginerele lui Sile Cămătaru
Totul începe cu primarul USR al sectorului 2, Radu Mihaiu, care a expropriat un teren de peste 10.000 de mp pentru a construi Parcul Moroeni. Locul era în momentul respectiv în proprietatea lui Manu Bombardieru, finul lui Sile Cămătaru. Despăgubirea încasată de acesta de la statul român va fi de aproximativ 2 milioane de euro.
-
Băsescu dezvăluie schimbarile radicale din noua lume: pandemiile, crizele si războaiele - "Totul a pornit de la COVID!"
Traian Băsescu a explicat cum a ajuns ca valul de violență să acapareze întreaga planetă, pornind cu cele două războaie, cel din Ucraica și cel din Orientul Mijlociu, și până la împușcarea premierului Slovaciei, Robert Fico.
-
Putin și Xi au finalizat schița proiectului Noii Ordini Mondiale (NOM). Finalul sistemului Bretton Woods.
Pozele din vizita lui Putin la Beijing, unde el și Xi Jinping au pus în scenă un adevărat spectacol, ni-i arată inclusiv dându-și jos cravatele și discutând precum doi prieteni vechi până în orele târzii ale nopții, și ne indică în plus faptul că cei doi au dorit să arate lumii în mod explicit că ignoră avertizările publice ale Occidentului Colectiv
-
Experiment criogenic reușit: S-a găsit o modalitate de a dezgheța țesutul cerebral uman congelat și reînvierea neuronilor
Oamenii de știință au găsit în sfârșit o modalitate de a dezgheța țesutul cerebral uman congelat fără a-l deteriora. Într-o evoluție revoluționară, oamenii de știință au descoperit o nouă tehnică care permite înghețarea și decongelarea țesutului cerebral uman, păstrându-și în același timp funcția normală.
-
Dispari in 12 secunde! Doi frați geniali au furat 25 de milioane de dolari în criptomonede cu o schemă uluitoare
Doi fraţi care au studiat la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) - una dintre cele mai prestigioase universităţi din SUA - sunt acuzaţi de furtul a 25 de milioane de dolari în criptomonede în doar 12 secunde.
-
Ministerul "Adevarului" ia ființă în Guvernul României: Se vor șterge din online informațiile incomode sub pretextul că sunt false în cel mult 24 de ore
Videoclipurile, anunțurile sau știrile false vor putea fi depistate cu ajutorul Inteligentei Artificiale, sau raportate autorităților de cetatenii vigilenti și șterse în cel mult 24 de ore de pe rețelele de socializare, sau din indexarea motoarelor de cautare.
-
Deontologii de la UE cenzurează masiv presa rusă: După Russia Today și Sputnik, au fost blocate RIA Novosti și alte trei surse media importante
Consiliul Uniunii Europene a decis vineri să suspende activităţile de difuzare în Uniunea Europeană a patru noi canale mass-media considerate că răspândesc şi sprijină propaganda Rusiei şi susţin războiul de agresiune al acesteia împotriva Ucrainei: Vocea Europei, RIA Novosti, Izvestia şi Rossiyskaya Gazeta.
-
Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zona Moldovei, o regiune care a suferit mult timp din cauza subfinanțării și a lipsei de echipamente moderne.
-
„Nasty" și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty" a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la alegerile locale din 9 iunie.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cine e Atlantic Council - ce-l premiază pe Iohannis în SUA - un afront la adresa românilor!
- 2.Războiul împotriva Omului!
- 3.Trezește-te, popor român!
- 4.Dincolo de propaganda occidentală
- 5.Iohannis regretă primirea la Casa Albă
- 6.La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
- 7.Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
- 8.Avertismentul teribil al lui Erdogan privind NATO
- 9.Război pe teritoriul Transilvaniei. Viktor Orban, UDMR și Guvernul României, contra Miklos Banffy
- 10.O colonie n-are voie să dețină companii naționale strategice!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu