Tigrul şi iepuraşul
Postat la: 18.01.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Este vremea sondajelor. Sondaje peste sondaje. Şi la stânga şi la dreapta. Dar toate spun cam acelaşi lucru. Cele de uz intern. Şi anume că, PSD, aşa cârmit cum merge, va reuşi, totuşi, să câştige localele. Şi, desigur, stă mult mai bine şi la Bucureşti. Mai ales în condiţiile în care liberalii au pus să alerge un iepuraş pentru Primăria Generală a Capitalei. În persoana lui Cristian Buşoi. Dar există oare şi un tigru?
De acum putem vorbi liniştiţi la trecut. Şi să spunem cam aşa: Cristian Buşoi este fostul-viitor candidat la Capitală. Zilele lui de candidat sunt numărate. Până când? Până când vine următorul sondaj. În acel moment, PNL va trebui să ia o decizie importantă. Abandonează Primăria Generală sau luptă? Dacă luptă, iepuraşul va trebui înlocuit cu un tigru.
Dacă nu ar fi dramatic, m-ar umfla râsul. Cei care au susţinut pentru locale votul într-un singur tur de scrutin sunt chiar liberalii. Cei care sunt avantajaţi, sunt reprezentanţii celor două mari partide. PSD şi PNL. Dar dintre cele două mari partide, legea îi avantajează, în mod decisiv, pe socialişti. În primul rând pentru că ei ar putea obţine un punctaj general de 40%, spre deosebire de liberali care sunt plasaţi mai jos. Şi, în al doilea rând, întrucât, aproape pretutindeni, stânga va merge cu un singur candidat, în timp ce pe partea dreaptă a spectrului politic, se vor bate cinci sau chiar şase, dacă luăm în calcul UDMR, în localităţile cu populaţie predominant maghiară. Până una-alta, asta este situaţia. Bătută în cuie. Şi mi-e destul de greu să cred că toate aceste formaţiuni politice de dreapta vor fi capabile să se aşeze la masă şi să găsească soluţii pentru fiecare localitate în parte, din întreaga Românie, care să le creeze tuturor suficiente avantaje pentru a nu trăda. Şi pentru a lupta umăr la umăr.
Să ne întoarcem, cunoscând aceste circumstanţe, din nou, la capitală. De ce? Pentru că psihologic contează enorm cine va fi Primar General. Şi, în plus, aici vor fi utilizate nu mai puţin de 10% din voturile cetăţenilor României. Cei 10% vor atârna enorm la alegerile parlamentare. Ştim cine este iepuraşul electoral. Dar nu ştim cine este tigrul.
PNL are trei posibilităţi. Prima este să-l menţină pe Buşoi, ştiind clar că acesta nu are nicio şansă, şi să-l îndemne să apere, cât de cât onorabil, culoarea galbenă. Aceasta este soluţia de minimă rezistenţă. În care nu mai cred nici mai cei văzduhişti liberali. Următoarea soluţie este să identifice un Buşoi II. Şi să o ia de la început cu un nou iepuraş, arătând că vor să câştige, dar ştiind că or să piardă. A treia soluţie este de curaj. De mare curaj. Ea înseamnă înlocuirea iepuraşului cu un tigru.
Dar cine poate fi un tigru, utilizat cu succes de PNL, în această campanie dominată de stânga? Care este profilul acestuia? În primul rând, trebuie să fie o persoană cu notorietate maximă. Teoretic, această condiţie este îndeplinită de mai mulţi liberali. Unul dintre aceştia este Alina Gorghiu. Altul, Teodor Atanasiu. Sau Vasile Blaga. Sau Cătălin Predoiu. Sau chiar o persoană ca Adriana Săftoiu. Poate că sunt subiectiv. Dar dacă PSD va opta pentru soluţia Gabriela Firea, atunci cred că ar fi extrem de interesant, pentru bucureşteni, în special, şi pentru români, în general, ca, pentru prima dată în istorie, capitala să dea tonul unei competiţii, la vârf, între doamne. Am văzut ce prăpăd au făcut bărbaţii în funcţia de Primar General. Ar merita să vedem şi ce prăpăd vor face doamnele.
O a doua condiţie, pe lângă notorietate, este carisma. Din acest punct de vedere, PNL este deficitar în raport cu PSD. De pildă, Teodor Atanasiu. Un excepţional organizator. Un om politic strălucit. O personalitate extrem de dârză. Priceput în administraţia publică. Experimentat. Dar necarismatic. Ar putea el reuşi să o pună în umbră pe Gabriela Firea, care continuă să fie o personalitate strălucitoare? Sau Vasile Blaga? Vor opta bucureştenii, atât de emoţionali, pentru bulldog? Sau o vor alege pe Firea? Acest tip de raţionament ar putea continua. Dar nu are rost.
Dacă liberalii vor să câştige, trebuie să arunce în arena un tigru. Şi sunt condamnaţi să caute în altă parte. Iar în altă parte, dacă nu va candida Alina Gorghiu, care ar putea, realmente, rivaliza la toate capitolele cu Firea, liberalii nu s-ar putea uita decât spre ALDE. Iar dacă se uită la ALDE, se uită la Călin Popescu Tăriceanu.
Călin Popescu Tăriceanu, susţinut de PNL, ar câştiga, cu certitudine, Primăria Generală a Capitalei. Liberalii ar ieşi cu faţa curată. La schimb şi-ar putea asigura o majoritate în Consiliu. Şi sprijinul ALDE, un partid destul de puternic în Bucureşti, pentru celelalte sectoare. Şi unde mai pui că asta ar deschide o uşă largă pentru o nouă unificare liberală. O soluţie care, în timp, ar putea rezolva în chip fericit şi rivalităţile care continuă să existe între vechii şi noii liberali.
Sorin Rosca Stanescu
ULTIMA ORA
-
Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității".
-
Abia acum aflam adevarul despre criza energetica globală: Cererea de gaze naturale va exploda din cauza Inteligentei Artificiale!
Producătorii de gaze naturale anticipează o creştere semnificativă a cererii în următorul deceniu, deoarece dezvoltarea inteligenţei artificiale duce la o creştere a consumului de energie electrică pe care sursele regenerabile ar putea să aibă dificultăţi să o satisfacă singure, relatează CNBC.
-
Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
Mii de automobile electrice sunt parcate in arealul bine pazit al unui aeroport dezafectat din Brandenburg și în alte locuri asemenea. Presei i se refuza intrarea, filmările sunt din elicopter.
-
Descoperire de proporții în adâncurile Pământului: poate schimba toate noțiunile existente despre planeta noastră
Un studiu recent realizat de cercetători de la Northwestern University și University of New Mexico a descoperit dovezi care sugerează că straturile profunde ale Pământului ar putea găzdui rezervoare masive de apă.
-
Anchetă împotriva Facebook și Instagram. Anunțul Comisiei Europene
Comisia Europeană a deschis o anchetă împotriva Facebook şi Instagram, rețelele de socializare ale Meta, suspectate că nu ar fi respectat obligaţiile în materie de combatere a dezinformării înaintea alegerilor pentru Parlamentul European.
-
Cum a devenit un adolescent unul dintre cei mai căutați infractori din Europa
Julius Kivimäki, unul dintre cei mai căutați infractori din Europa, a fost condamnat la închisoare pentru că a șantajat 33.000 de pacienți care făceau terapie cu publicarea dezvăluirilor din ședințele private.
-
Surpriză uriașă în a şasea etapă a sezonului de Formula 1: Lando Norris câștigă Miami Grand Prix
Lando Norris (McLaren) a produs o surpriză mare duminică seară în Formula 1, el câştigând Miami Grand Prix, a şasea etapă a sezonului. Pentru britanic este primul succes în Formula 1.
-
The Insider despre unitatea GRU 29155: Cum acționa una dintre cele mai infame familii de asasini ruși în vestul Europei cu baza la Vila Elena
Jurnaliștii Christo Grozev, Michael Weiss și Roman Dobrokhotov au deconspirat, pentru publicația The Insider, una dintre cele mai infame familii de „ilegali" ruși care au acționat în ultimii ani ani în vestul Europei.
-
Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA cu un avion de lux despre care a spus ca este o "aeronava mica" si "banală"
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Republica Moldova și România, Ucraina 2?
- 2.Iranul dă șah Israelului și Americii
- 3.Trezește-te, popor român!
- 4.Dincolo de propaganda occidentală
- 5.Condiția mea pentru George Simion e fermă!
- 6.Guvernul Bulă: minciuni frumoase la Bruxelles și realități mizere acasă!
- 7.De ce se teme ca de moarte George Simion?
- 8.Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
- 9.S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor
- 10.PNL este pe cale de dispariţie la Satu Mare
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu