Premieră în istoria Bisericii Catolice. Un preot român va fi unul dintre oamenii de încredere ai Papei
Postat la: 25.03.2021 |
Un preot român a fost numit episcop auxiliar de Roma, funcţie aflată în imediata subordine a vicarului Papei Francisc. Este pentru prima dată în istoria bisericii catolice când se întâmplă acest lucru. Preotul, care este de loc din Bacău.
Vatican News notează că preotul român Benoni Ambăruş, sau Don Ben, cum i se spune, a fost numit de Papa Francisc episcop auxiliar în dieceza Romei, încredinţându-i sediul titular de Tronto. Cardinalul vicar Angelo de Donatis a precizat că viitorul episcop Ambăruş va fi delegat pentru caritate, pastoraţia migranţilor - în special rom şi sinti - şi oficiul misionar diecezan. Numirea oficială în funcţia de episcop auxiliar va avea loc pe 1 mai, la Roma. Atunci, alături de cel care va deveni unul dintre oamenii de încredere ai Sfântului Părinte va fi şi o delegaţie din partea Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi. Preotul Benoni Ambăruş spune că nu ştie de ce a fost numit în funcţia de episcop auxiliar, însă bănuieşte un fel de „semnal al Papei Francisc la o mai mare atenţie în valorizarea reciprocă a diferenţelor dintre comunităţi".
"Am avut de-a face cu Sfântul Părinte în toţi anii aceştia... Am impresia că insistă foarte mult asupra atenţiei de a nu pune la o parte pe nimeni, de a avea grijă ca săracii (material, spiritual, relaţional) să fie în atenţia instituţiilor laice, publice, a cetăţenilor de rând şi a bisericii. Insistă foarte mult pe acest lucru. Pronunţă des integrare, iar la Roma sunt 150 de comunităţi creştine, străine, de diferite limbi, rituri care celebrează în biserici, dar au viaţa lor", spune proaspătul episcop. Preotul Benoni Ambăruş are 46 de ani şi slujeşte la o biserică din Roma. A urmat şcoala generală în localitatea natală, în comuna Somuşca din Bacău. A intrat la seminarul din Iaşi când avea 15 ani, iar la 22 de ani a fost trimis să studieze la Roma.
"Trebuia să stau patru ani. patru ni s-au transformat în toţi aceşti ani. În 2000 am fost sfinţit preot la Iaşi şi m-am întors la Roma să îmi fac ultimul an de licenţă în dogmatică. Înainte de plecarea acasă mi s-a cerut să rămân un an de zile la Roma, să merg înapoi în seminar ca educator. Am stat un an şi mi s-a spus mai stai un an, apoi mai stai un an, apoi ia fă-ţi şi tu doctoratul, apoi mi-am găsit o parohie şi în 2007 am decis să rămân definitiv aici", a mai spus proaspătul episcop. Episcopul Romei este Papa Francisc. Are un vicar, care la rândul lui are episcopi auxiliari: cinci episcopi pentru fiecare sector al Romei, apoi mai este un episcop auxiliar care se ocupă numai de pastorala sanitară, spitale, clinici, iar Don Ben este al şaptelea episcop auxiliar.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
-
Britanic acuzat că și-a drogat și violat soția peste 20 de ani. Alți 12 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 74 de ani, sunt acuzați de abuz sexual asupra victimei
Un barbat britanic a recunoscut luni, 14 septembrie, cu puțin timp inainte de inceperea procesului sau, ca și-a drogat ș ...
-
Un oraș din Anglia le-a recunoscut copacilor drepturi similare celor ale oamenilor
Lewes, un oraș din East Sussex, a recunoscut oficial drepturile tuturor copacilor aflați pe teritoriul sau, de la arbori ...
-
Telescoapele Hubble și James Webb au descoperit 27 de obiecte dincolo de Neptun, cele mai îndepărtate din Sistemul Solar
Telescoapele spațiale Hubble și James Webb au colaborat pentru a observa unele dintre cele mai mici și mai indepartate o ...
-
ONU avertizează și face apel la „acţiune urgentă" pentru a reglementa AI: „Ne aflăm în pragul unei schimbări ireversibile".
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a facut luni un apel la o „actiune urgenta" pentru a regleme ...
-
Bruxelles-ul dă startul agriculturii 4.0: AI, roboți și soiuri rezistente la secetă pentru fermele europene
Comisia Europeana schimba modul in care vrea sa fie facuta cercetarea pentru agricultura și alimentație și pune accent p ...
-
Nunta fiului lui Trump, în Bahamas, ar fi fost plătită de un apropiat al lui Putin. Cine este Umar Kremlev
Ceremonia de nunta a lui Donald Trump Jr, fiul președintelui Donald Trump, ar fi fost finanțata de omul de afaceri rus U ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu