SÂNZIENELE 2015. Ce trebuie să faci pe data de 24 iunie pentru a avea noroc
Postat la: 24.06.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

În fiecare an pe data de 24 iunie, cu ocazia celebrării nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, românii sărbătoresc și Sânzienele, o sărbătoare cunoscută și sub numele de Drăgaica, una dintre cele mai cunoscute sărbători din timpul anului.
Dacă sărbătoara nașterii lui Ioan Botezătorul este una religioasă, sărbătorită de Biserica Ortodoxă, cea a Sânzienelor este una arhaică, a cultului solar, care le sărbătoreşte pe zânele binelui - Sânzienele. Cele două s-au suprapus datorită faptului că vin imediat după solstițiul de vară.
În tradiția populară, Sânzienele marchează mijlocul verii, iar cu această ocazie au apărut o mulțime de obiceiuri, cea mai mare parte a lor având însă, legătură cu florile cunoscute sub numele de sânziene.
Tradiții și obiceiuri
Potrivit tradiției populare, în ajun de Sânzienele, fetele tinere pot să-și afle sortitul, dar și norocul în gospodărie. Pentru a afla cu cine se vor căsătorii, fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea de 23 spre 24 iunie, și își visau viitorul soț. De asemenea, dacă dimineaţa găseau coroniţele pline de rouă, era semn sigur de măritiş în vara care începea.
În trecut, în dimineaţa de Sânziene înainte de răsăritul soarelui oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişul caselor. Se considera că omul va trăi mult în cazul în care coroniţa rămânea pe casă sau, dimpotrivă că va muri repede, atunci când coroniţa aluneca spre marginea acoperişului sau cădea de pe acoperiş.
Tot pentru norocul din gospodărie, oamenii agăţau cununi de Sânziene la colţul casei orientat către răsărit şi dacă, a doua zi, în coroniţe erau prinse par de la anumite animale, sau puf / pene de la păsări considerau că anul va fi bun mai ales pentru acestea.
Credința religioasă se îmbină cu cea arhaică și de Sânziene, astfel că florile culese în ziua de Sânziene, împletite în coroniţe sau legate în forma de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru diverse practici magice.
O superstiție populară legată de această sărbătoare se referă la cântatul cucului. Se crede că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, vara va fi secetoasă.
De Sânziene au loc bâlciuri şi iarmaroace. Acestea erau în trecut un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. Printre cele mai renumite târguri se numără cele de la Buzău, Focşani, Câmpulung Muscel, Buda, din judeţul Vrancea, Ipateşti, judeţul Olt, Piteşti, Carbuneşti, judeţul Olt, Giurgeni, judeţul Ialomiţa, Broşteni, judeţul Mehedinţi) şi, cel mai cunoscut, Târgul de Fete de pe Muntele Găina.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Șeful ASF a calculat "Curba lui Laffer" pentru România. Modelul pe care ar trebui să-l urmeze Ilie Bolojan dar care nu pricepe absolut nimic. Poate Nicușor Dan sa-i explice
Șeful Autoritații de Supraveghere Financiara, Alexandru Petrescu, vorbește despre situația actuala din Romania, dar și d ...
-
Un bărbat beat a furat o ambulanță din curtea Spitalului de Urgență Giurgiu. A rupt bariera și a gonit până în Teleorman cu politistii după el. S-au tras focuri de armă
Un barbat de 46 de ani a furat o ambulanta din curtea Spitalului Judetean de Urgenta Giurgiu si a distrus bariera de acc ...
-
Fizicienii confirmă că trăim într-o gaură gigantică din spațiu VIDEO
Autor: Sabine Hossenfelder Este aceasta poate cheia pentru a ințelege in sfarșit universul? Sa vedem. Numarul galaxiilor ...
-
România va avea cat de curand o clima africană: Meteorologii anunță când va fi vârful caniculei în țara noastră
Meteorologul ANM, Florinela Georgescu, a explicat ca in aceste zile o masa de aer fierbinte din nordul Africii ajunge pe ...
-
Nu a fost stop cardiac! Cauza mortii lui Felix Baumgartner a fost reevaluată. Care a fost cu adevarat motivul care a produs această tragedie
Felix Baumgartner, celebrul sportiv austriac care a intrat in istorie in 2012 dupa ce a sarit cu parașuta din stratosfer ...
-
Christian Sabbagh critică dur sistemul public de sănătate după ce a avut AVC: "Zâmbeam, dar eram singur în lupta pentru viață"
Jurnalistul Christian Sabbagh a revenit la pupitrul știrilor Kanal D, la doar cateva zile dupa ce a suferit un accident ...
-
Devine un obicei anti-creștin: Încă o țară europeană introduce sinuciderea asistată și redeschide vechile controverse
Parlamentul Sloveniei a adoptat vineri o lege care permite moartea asistata, alaturandu-se unui numar tot mai mare de ta ...
-
Rezultate autopsiei în cazul lui Felix Baumgartner: Ce s-a întâmplat fix înainte de prăbușire
Autopsia a confirmat ca Felix Baumgartner a suferit un stop cardiac in timpul zborului cu parapanta motorizata, in accid ...
-
Planul NATO de apărare pe Flancul Estic. Dezvăluirile comandantului trupelor SUA în Europa: "Putem opri un atac într-un interval de timp de care nu s-a mai auzit până acum"
Generalul american Cristopher Donahue, comandantul trupelor SUA in Europa și al forțelor terestre ale NATO, a dat detali ...
-
Răsturnare de situație în ancheta privind Coiful de la Coțofenești: Interlopii români, eliminați de pe lista suspecților
Ipoteza conform careia un interlop roman ar fi comandat furtul Coifului de la Coțofenești și al celor trei brațari dacic ...
-
Un fost homosexual riscă închisoarea după ce a relatat public modul în care a devenit creștin
Un fost activist LGBT din Malta, care se pare ca risca o pedeapsa cu inchisoarea dupa ce a marturisit ca a lasat in urma ...
-
Bible Chat - aplicația creștină care a cucerit lumea cu ajutorul AI: "Vrem să ajungem la un miliard de oameni"
Bible Chat, o aplicație mobila de consiliere spirituala creștina, dezvoltata de o echipa internaționala coordonata de La ...
-
A fost inventat dispozitivul care transformă visele în secvențe cinematografice. Ca să le poți vedea pe ecran, ca pe un film, ai nevoie doar de un cablu HDMI
O companie olandeza lanseaza un „inregistrator de vis" bazat pe inteligența artificiala: visele pot fi transformat ...
-
Un muncitor din India a dezvăluit pe TikTok veniturile obținute ca livrator în România: Postarea a stârnit un val de reacții online
Utilizatorul YADAV_IN_EUROPE a devenit viral dupa ce acesta a publicat imagini cu presupusul sau caștig lunar ca livrato ...
-
Criza apei potabile e la final. În curând vom putea bea apă din mare! Un aerogel special transformă apa sărată în apă plată folosind doar energia solară
Un nou material revoluționar, creat de cercetatorii de la Universitatea Politehnica din Hong Kong, ar putea schimba radi ...
-
Bolojan & Co isi ridica poalele peste cap: prima manifestare Pride din Oradea
Sefii tuturor comunitatilor religioase din Oradea (ortodoxa, romano-catolica, greco-catolica, reformata, luterana, penti ...
-
Diferențe de preț majore la polițele RCA după eliminarea plafonării. Cât costă acum asigurarea obligatorie
Persoanele care incheie luna aceasta Asigurarea de Raspundere Civila Auto (RCA) vor plati sume substanțial mai mari dupa ...
-
O gafă uriașă a generat una dintre cele mai mari breșe din istoria serviciilor secrete: Mii de oameni sunt în pericol
Identitatile a peste 100 de oficiali britanici, inclusiv membri ai fortelor speciale si ai serviciului secret MI6, au fo ...
-
Europa trece în ritm alert la economie de război: Situație cum nu s-a mai văzut de la WW2
În Europa situația se schimba vizibil și pare ca intreaga Uniune Europeana trece spre economia de razboi. În ...
-
O criză transatlantică e gata să explodeze: Trump oferă arme Ucrainei, dar cere ca Europa să plătească nota
Pe fondul intensificarii atacurilor rusești asupra Ucrainei și al apelurilor urgente pentru sisteme antiaeriene, noua st ...
-
La asta sa se refere Apocalipsa cand vorbeste de o uriasă explozie? 100 de vulcani se pregătesc să amenințe viața planetei noastre
Criza climatica și topirea ghețarilor pot conduce la intensificarea activitații vulcanice, conform unui studiu recent. F ...
-
Din culisele economiei globale: ce dezvăluie Raportul Mondial privind Energia despre limitele energetice și crizele iminente ale resurselor
Institutul pentru Energie a publicat recent raportul sau actualizat privind energia, „Statistical Review of World ...
-
O femeie a murit pentru că nu i s-a făcut avort. Trei medici, trimiși la închisoare
Trei medici de la un spital polonez au fost condamnati joi la inchisoare pentru ca au asteptat prea mult timp inainte de ...
-
Primul pas catre o criptomoneda globală la paritate cu dolarul: Congresul SUA aprobă legislația privind stablecoins
Camera Reprezentanților a Statelor Unite a aprobat un proiect de lege care stabilește un cadru de reglementare pentru cr ...
-
Multinaționalele la control - ANAF începe mult asteptata verificare a exporturilor de profituri
Agenția Naționala de Administrare Fiscala (ANAF) a lansat o ampla acțiune de colectare de date privind cheltuielile real ...
-
Călătoria interstelară: Tehnologii ascunse și fizica reală din spatele „warp drive"-ului
Un subiect aparent desprins din filmele SF capata tot mai multa credibilitate in randul celor apropiați de surse militar ...
-
Un bărbat din Caransebeș e filmat cum fură banii donați pentru o fetiță cu cancer. Voia să-i joace la păcănele. Banii se aflau într-o cutie la un cabinet medical
Un barbat din Caransebeș a furat dintr-un cabinet medical cutia in care se strangeau banii pentru o fetita bolnava de ca ...
-
Vine un nou val urias de concedieri: Peste 28% dintre companiile din România sunt în curs de adoptare a tehnologiilor de robotizare și automatizare
Robotica și automatizarea au un impact semnificativ asupra industriilor unde sunt implementate, mai ales prin stimularea ...
-
Pantofii uriași găsiți lângă Zidul lui Hadrian stârnesc misterul în jurul soldaților din Roma antică
În colinele verzi ale nordului Angliei, arheologii mai scot la iveala un fragment dintr-un trecut uitat: o colecți ...
-
S-a descoperit o lume misterioasă pe Pământ: Două structuri gigantice ce pot distruge omenirea
Un grup de cercetatori condus de catre Universitatea Wollongong din Australia, care a publicat un nou studiu pe 9 iulie ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu