• Tweet

Autor: Radu Limpede, analist economic

Ne-a venit scadenţa. Va trebui să alegem între: deficitul bugetar imens vs. păstrarea nivelului taxelor actuale cu TVA de 19% şi cota unică de 16% vs. cursul valutar cvasi-fix la <5 RON / EUR, dar cu apreciere implicită în mod real de 2%-3% an de an, conducând la deficitul comercial uriaş care alimentează deficitul de cont curent în creştere; o devalorizare a cursului valutar ar putea fi azi supapă de salvare.

România a încheiat anul electoral 2024 cu un deficit bugetar imens, care a depăşit atât ţinta iniţială de 5,0% din PIB, cât şi ţintele renegociate (7,0%) cu Comisia Europeană pe parcurs: anul s-a închis la 8,65% pe standardele finanţelor româneşti şi la uluitorul 9,3% pe standardul corect ESA. Nu mai suntem în Pandemia C-19, iar războiul din Ucraina vecină a împlinit din păcate 3 ani, aşadar nu mai avem scuze. Neoficial, toată lumea a înţeles că la fel procedaseră şi Ungaria, şi Polonia (doar în regiunea noastră) în anii electorali recenţi; însă cifrele ultime ne descalifică total în faţa agenţiilor de rating şi a investitorilor.

De vină pentru acest derapaj e actuala clasa politică, guvernanţii mizând pe populism: cheltuieli nesăbuite plus recalcularea generoasă a pensiilor (moral justificată, în afară celor speciale) şi creşteri de salarii la diverse categorii bugetare (şi aici avem moralmente justificarea inflaţiei pandemice). Pe lângă acestea, apare şi efortul investiţional - se fac în sfârşit autostrăzile şi spitalele regionale, după 10-20 ani de amânări - care, deşi sunt finanţate de fonduri UE şi de celebrul instrument PNRR, apasă şi pe buget. Da, fiecare dintre cheltuielile de mai sus are justificarea sa, dar era nevoie de o secvenţialitate şi echilibru!

După şocul electoral din noiembrie 2024 - când s-a văzut că cetăţenii votanţi nu mai apreciază risipa, oamenii înţelegând că politicienii nu dau din propriul lor buzunar, ci de la noi toţi, dar şi din vitor, indatorand generaţiile ce vin, nou-refacuta coaliţie de guvernământ a apelat la aşa-numita "Ordonanţă-Trenuleţ" care a eliminat pe rând diverse portiţe şi facilităţi fiscale, mizând pe strângerea de sume suplimentare şi asigurând atât populaţia consumatoare, cât şi mediul de afaceri - antreprenori locali şi investitori străini deopotrivă - că nu va creşte TVA, nu va creşte cota (parţial) unică de 16%.

Însă o combinaţie de FACTORI INTERNI şi EXTERNI face ca execuţia bugetară pe primele 3 luni să nu fie deloc promiţătoare. Intern era aşteptată o COLECTARE mult ameliorată de toată informatizarea ANAF şi toată panoplia cu e-Factura, e-TVA, e-Transport s.a. Extern avem şocurile globale create de războiul comercial tarifar pornit din neant de noul (vechi) preşedinte al Statelor Unite ale Americii; pe fondul unei slăbiciuni a economiei U.E. şi mai ales a fostei locomotive Germania: auto & automotive sunt în schimbare majoră de paradigmă spre electrice şi "auto definite de software" - zone unde China şi SUA domină deja. Iar industriile energofage şi grele nu mai au acces la gazul ieftin din Rusia, ci la unul scump.

Astfel, cu toate că ANAF a raportat încasări în creştere şi conform proiecţiei, ţintelor lunare, cheltuielile sunt din nou în creştere mai accentuată; execuţia la 3 luni cu un deficit de 2,3% din PIB nu da speranţe, extrapolată cu regulă de 3 simplă duce la un deficit de 9,2% din PIB şi în 2025 (imposibil de susţinut!). Dar pe lângă bugetul ţinut în frâu (sau scăpat din frâu) de Guvern, mai este ceva - deficitul extern din balanţa de plăţi a României - ţinută contabil de către BNR - este determinat (şi) de:

- puterea de cumpărare a Românilor - în creştere fantastică în ultimele două decenii şi jumătate şi cu precădere în ultimul (câştigul salarial mediu net lunar se află deja foarte aproape de 1100 Euro);

- puterea financiară a firmelor locale sau TNC ce se retehnologizeaza cu bunuri de capital din import;

- structura economiei noastre - care performează cel mai bine din U.E. de 25 de ani încoace, dar care poate să nu aibă în ofertă exact bunurile şi serviciile şi bunurile de capital ale cererii celor de sus;

- nu în ultimul rând, de caracterul ei de economie deschisă în cadrul pieţei comune U.E. / a acordului mondial pentru comerţ OMC (tarife minime), ca şi statutului liberalizat al contului nostru de capital.

Pe lângă Deficitul Bugetar imens, avem astfel şi deficit "geamăn" imens pe relaţia cu exteriorul "C/A":

"În ianuarie-februarie 2025 contul curent [ C/A ] al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 4 809 milioane euro, comparativ cu 2 600 mil. euro în perioada ianuarie-februarie 2024. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1 502 mil. euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 187 mil. euro, balanţa veniturilor primare a consemnat un deficit mai mare cu 93 mil. euro, ...veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 427 mil. euro". - BNR

Îmi amintesc cum după "strângerea de curea" cu TVA la 24% şi salarii de bugetari minus 25% din anul 2010, economia şi-a revenit din recesiunea aceea majoră (ce putea fi evitată! ...Polonia a reuşit) cu un "duo de aur" de numai 2% deficit bugetar şi tot 2% deficit de cont curent al balanţei de plăti.

Apoi s-a ajuns treptat la 6% cu 7%, iar anul trecut la 8,6% pe buget şi 8,3% pe C/A. Dacă extrapolăm tendinţa de dublare ce reiese din comunicatul BNR după 2 luni 2025, lucrurile pot scăpa de sub control.

Şi asta mi-a amintit de celebra "imposibilă trilemă / trinitate" ce caracterizează o economie deschisă:

"Treimea imposibilă (cunoscută şi sub denumirea de trilemă, trilemă monetară sau Treime nesfântă) este un concept din economia internaţională şi economia politică internaţională care afirmă că este imposibil să aveţi toate cele trei următoarele în acelaşi timp: un curs valutar fix / liberă circulaţie a capitalului (absenţa controalelor de capital) / o politică monetară independentă.

Este atât o ipoteză bazată pe condiţia de paritate a ratei dobânzii neacoperite [ pentru riscul valutar ], cât şi o constatare din studii empirice în care guvernele care au încercat să urmărească simultan toate cele trei obiective au eşuat. Conceptul a fost dezvoltat independent atât de John Marcus FLEMING în 1962, cât şi de Robert Alexander MUNDELL în diferite articole între 1960 şi 1963".

Trăim peste posibilităţi nu doar din cauza politicienilor, ci şi a cursului valutar (cam prea) fix

Şi aici există un indicator de echilibru care NU E ÎN CURTEA GUVERNULUI, ci a BNR: CURSUL VALUTAR: acesta în mod oficial este "liber" şi "flotant", dar BNR admite că e o "flotare controlată" şi că a reuşit în mod voit, voluntar, să atenueze volatilitatea valutară pe care o vedem în cazurile zlotului Poloniei, a coroanei Cehiei sau a forintului Ungariei vecine.

Leul nostru naţional a fost atât de stabil în ultimii 15-16 ani (după reaşezarea de la palierul neverosimil de 3,2 la cel de 4,5 - 4,8 în urma şocului Marii Crize Lehman Brothers din anii 2008-2010), încât am şi uitat că avem nevoie şi de o "Politică Valutară".

În fapt, am avut mai degrabă un curs valutar fix, timp de 15 ani. Deprecierea nominală a leului de 0,5% pe an pare mai degrabă o funcţie logaritmică cu limita la 5,0; deprecierea nominală subunitară e cu mult mai mică decât diferenţialul de inflaţie de 3% dintre România şi Eurozone (3% azi, fusese mult mai sus în anii recenţi). O depreciere nominală atât de redusă duce în mod implict la o apreciere reală.

BNR a explicat prin înalţi reprezentanţi că o ecuaţie macro-econometrică pe care o folosesc - atât empiric, cât mai ales validată în modelele ample cu sute şi mii de variabile pe care le rulează pe super-computere, ei mai iau în calcul ceva: creşterea mai rapidă de productivitate cu 2%-3% anual din economia locală vs. cea vestică. Iar asta le permite să ţină cursul într-un echilibru corect, dincolo de fluxurile de investiţii străine (directe, de portofoliu, f-UE sau chiar împrumutul statului) ce ţin balanţa.

Productivitatea ce creşte mai rapid la noi vine şi din investiiile şi Know-How-ul ISD-FDI sau din informatizarea şi managementul modern al Antreprenorilor locali ce au dobândit scala; în termeni economici, câştigurile rapide pentru o ţară ce a pornit de la o baza redusă că noi se cheamă "fructe uşor de cules" / "low-hanging fruits"; dificultăţile apar ulterior, în tunelul numit "Capcana Lumii a-2-a".

Totuşi, şocurile de sănătate publică (pandemia) şi de geopolitică / energie / război în ţară vecină şi tot ce s-a întâmplat în urma lor - cu efecte majore în lanţurile de aprovizionare şi în testarea rezilienţei tuturor actorilor economici - a scos economia reală a României - după opinia mea - din această "dolce farniente" în care toate cresc automat, pe baza creşterii puterii de cumpărare şi a consumului intern, a investiţiilor care tot vin şi ele potenţate de banii UE, iar lumea e imună, cursul valutar tot mai apreciat.

BNR, ţinând cu succes cursul valutar cvasi-fix vreo 15 ani, a încălcat principiul din Imposibila Trinitate. Cum anume? Pozitiv: reuşind tripleta o perioadă... Azi însă ne-a venit scadenţa!
Din cei 3 piloni imposibil de ţinut toţi pe termen mediu şi lung, în cazul României, 2 sunt imuabili (deschiderea economiei şi în plan financiar, cu contul de capital - încă din anul preaderării 2005 - şi politica monetară suverană - încă nu am aderat la Eurozone); al 3-lea rămas este "cursul valutar fix".

Totuşi... unul din pilonii "imuabili" de mai sus poate fi substituit - zic eu, neofitul, într-un exerciţiu intelectual mai degrabă - de o performanţă în plan fiscal-bugetar a Guvernului: o aterizare lină cu austeritate fără recesiune ar calma tensiunile din zona de inflaţie, politică monetară / presiuni pe curs.

Asta pentru că la noi politica monetară "suverană" e mai puţin importantă ca la alţii, creditul fiind de doar 49% în PIB vs. 215% media din U.E. Companiile se finanţează fie extern (multinaţionalele), fie prin credit-furnizor între ele. Creditul bancar e considerat prea birocratic şi cu foarte multe condiţionalităţi

În plus, politica monetară - cea care indică pieţei costul banilor, dobânzile - este presată la noi de fenomenul de "CROWDING-OUT": Guvernul a devenit de mult cel mai mare client la Băncilor, oferind deseori dobânzi "peste piaţă" şi strangulând creditul ce ar trebuie să curgă spre companii şi populaţie.

Din acest motiv, dobânzile pasive ale băncilor către deponenţi se văd deseori sub dobânzile Fidelis sau Tezaur ale Trezoreriei, iar dobânzile active, la credite, sunt împinse în sus de "rata fără risc" a Statului.

Al 4-lea pilon aşadar, cel fiscal-bugetar - abscons, disimulat în spatele triunghiului Trinităţii Imposibile, dar foarte prezent - ar putea fie răsturna, fie priponi echilibrul instabil al acesteia.

De aceea zic că am ajuns într-o (specie de) Imposibilă Trinitate, în care unul dintre piloni ar putea fi substituit de un al 4-lea (ascuns) aflat în curtea Guvernului: ca să restabilim echilibrele avem nevoie azi fie de o devalorizare controlată a leului - rezultat logic din Trinitatea imposibilă "clasică" - fie ca alternativa să fie majorate taxele-cheie (TVA de 19% - TVA de 19%, de fapt şi aceasta este tot 16,0% => 100 preţ firma / 119 preţ cu TVA consumator = 84%) şi cota (nu atât de) unică de 16%, cu un 2-3%, întru echilibrarea bugetului. Dacă se aplică o corecţie mai mare, recesiunea va fi sigură. În caz contrar, există o şansă să scăpăm de recesiune şi să absorbim şocul; asta depinde însă şi de cererea externă.

Veniturile din TVA au fost de 6,9% din PIB în anul 2024; o creştere cu 3 pp (la 22%) ar genera teoretic o reaşezare la 8,0%. Asta că efecte de runda întâi (cele de runda a doua vor scădea din efectul scontat).

Conform execuţiei bugetare pe 2024, TVA a adunat 121 miliarde de lei, iar impozitele pe salarii & venit (49) şi pe profit (36) abia 49 + 36 = 85 miliarde de lei împreună (adică 70% din totalul de TVA). Că să se strângă şi de aici un aproape 1% din PIB ar fi nevoie de o reaşezare a cotei de la 16% la 19% (+3 pp).

Dacă nu reuşim aşa, ne vom baza că BNR va da drumul cursului valutar, generând de acolo o scădere a puterii de cumpărare neverosimile de azi. Şi prin "cascadă" ce va urma, se vor reaşeza şi deficitele.

Importurile de bunuri vor deveni mai scumpe - dând o şansă producţiei interne acolo unde aceasta poate livra calitatea şi cantitatea cerute; în turismul extern românii îşi vor mai înfrâna excesele de astăzi.

Avem deficite şi îndatorare, dar nu e corect să minimizăm performanţa PIB-ului României: chiar producem valoare de 95% din cât consumăm noi astăzi! Şi acum mai şi investim masiv.

O necesară paranteză: este nedreaptă afirmaţia că "PIB-ul României este gol, am crescut pe datorie şi deficite" rostogolită fie de economiştii purişti sau libertarieni, fie de suveraniştii care chiar nu ştiu economie; PIB-ul României cuprinde la Utilizare "Export Net" (negativ la noi în anii recenţi) pe lângă Consum Gospodării & Administraţie şi pe lângă capitolul de Investiţii (formare brută capital fix în termeni tehnici).

Dacă Exportul Net nu ar fi fost luat în calcul - sau dacă în scenariul optimist economia ar reuşi să adreseze cu producţie internă excesul de cerere de azi - PIB-ul ar fi fost încă şi mai ridicat: Consumul şi Investiţiile nu ar fi fost trase în jos de Export Net negativ. O altă dovadă este reflectată şi de faptul că strict pe consum AIC am ajuns la 83% din media U.E. în termeni PPS, iar la PIB doar la 79%.

Sau o altă perspectiva din Balanţă de Plăti externe: un deficit de Bunuri FOB-CIF de 9% din PIB e parţial echilibrat de un 4% excedent la Servicii cu exteriorul, rămânând un "trai peste posibilităţi" de 5% din PIB. Care se acoperă din contul de capital, prin multele investiţii care vin; din păcate, şi prin îndatorare. Dar nu e corect să spui că economia României e pe datorie când în anii cei mai dezechilibraţi noi producem 95% din ce consumăm. Totuşi, revenind la subiectul analizei, o reaşezare este necesară!

Inflaţia este un impozit implicit aplicat consumatorului şi / sau deponentului ce ţine economiile la bancă. Devalorizarea poate fi la fel / lipsa ei o putem vedea şi ca pe o subvenţie. Metaforic vorbind, inflaţia "cea de toate zilele" este un impozit neoficial aplicat tuturor consumatorilor.

Dar şi celor ce economisesc, deponenţilor - cei ce îşi ţin economiile în depozite bancare. În ultima perioadă (2008-2023) am avut parte de aproape 2 decenii de "dobânzi-zero" din partea marilor bănci centrale ale lumii, care au dus la dobânzi pasive (oferite de bănci deponenţilor) de multe ori sub inflaţie, aşadar aceşti oameni au pierdut net şi au finanţat în mod non-voluntar eforturile de revenire din crize.

Tot păstrând metafora de mai sus, putem considera că şi cetăţenii care au luat credite în Euro (ipotecare, să zicem) într-o epocă în care BNR a ţinut cursul valutar chiar fix, în ciuda diferenţialului de inflaţie dintre Eurozone şi noi, au primit o subvenţie mascată.

Bineînţeles, e o metaforă, în sens juridic şi financiar nu a existat această subvenţie. Dar dacă acum, prin nevoia presantă de a corecta dezechilibrele majore, cursul va fi reaşezat cu un 10-12% mai sus (mai jos pentru leu), aceşti oameni pot privi asta ca pe un "impozit" implicit, precum depondentii cu inflaţia din exemplul anterior. Totuşi, ei nu trebuie să uite că au şi beneficiat de o subvenţie implicită înainte de a li se pune "impozitul" cel nou.

I-am menţionat pe cei cu credite pentru că în opinia BNR cursul valutar cvasi-fix a fost menţinut un deceniu şi jumătate inclusiv pentru a-i proteja pe aceştia; pe lângă "euroizarea" prin preţuri a economiei.

În final, câteva considerente despre rolul unui leu (prea) puternic în succesul României de catch-up story la nivel regional şi U.E. în epoca post-industrială axată pe Knowledge Economy
Cursul valutar era pe vremea economiei industriale, manufacturiere, axate pe exporturi, a epocii anilor ‘60-‘70-‘80, un buton-minune de reglaj al economiei şi al competitvitatii mărfurilor la export; acum 2 decenii ne amintim de acuzele aduse de SUA lui G. W. Bush către R.P. Chineză - cu puţin înainte de intrarea Chinei în OMC - că îşi ţine yuanul (renminbi) subapreciat pentru a-şi stimula exporturile.

Între timp, s-a trecut treptat spre o altă paradigmă, globalizată şi post-industrială, cu o "financiarizare" masivă care a estompat această optică, chiar dacă anume ţări - mercantiliste - încă o uziteaza.

România a învăţat din mers adaptarea la nevoile epocii moderne, post-industriale, bazate pe servicii şi mai ales pe servicii axate pe Cunoaştere / aşa numita Knowledge Economy.

Astfel, pe de o parte constrânsă de liberalizarea bruscă a contului de capital (2005), pe de alta, eliberată de presiuni prin aderarea la E.U., BNR nu a mai plecat urechea la lobby-ul agresiv al industriaşilor din zone nerestructurate şi energofage sau la asociaţi de exportatori cu înclinaţii nostalgice (cum e ANEIR).

Ca rezultat, leul s-a tot apreciat în mod real, susţinut de fluxurile de ISD-FDI (investiţii străine directe), dar şi de alte fluxuri de portofoliu, dar şi de fondurile U.E. şi cele numite Remitenţe (ale Diasporei).

Taxa indirectă aplicată economiei manufacturiere ce s-ar fi bazat pe un curs valutar mai slab s-a regăsit în eliberarea unor forţe productive - de capital, de resurse umane, de Antreprenoriat s.a. - toate transpuse în noi BUSINESS MODELS - care au dus România la cel mai mare salt cantitativ în termeni de "catch up story" în Europa (de la 27% la anunţarea negocierilor de aderare la UE la 79% - 80% azi în PIB PPS), dar şi salt calitativ: super-economistul Alpha Bank, dna Ella Kallai, arată într-un studiu recent că România şi-a bătut la asta toate vecinele de regiune, inclusiv fruntaşele Vişegrad x4:

"Serviciile intensive în cunoaştere au devenit cele mai productive ramuri din economie fiind sub productivitatea din Cehia (29 euro pe oră) dar depăşind productivitatea din Polonia şi Ungaria (17 euro pe oră). [ ...] România, cea mai mare creştere a ponderii serviciilor intensive în cunoaştere din ECE

În ultimii 15 ani structura economiei pe cele 5 ramuri s-a schimbat: a crescut ponderea serviciilor intensive în cunoaştere de la 21% în 2008 la 33% în 2023, în principal pe seama scăderii ponderii ramurilor din industria prelucrătoare cu tehnologie joasă de la 18% în 2008 la 9% în 2023. Este cea mai dramatică schimbare din regiune. O schimbare similară de structură a fost în Cehia, dar cu o magnitudine mult mai redusă, ponderea serviciilor intensive în cunoaştere a crescut la 31% de la 29%".

Închei această analiză cu concluzia personală:
- Noi, România, am reuşit o poveste fabuloasă de recuperare economică - CATCH-UP STORY - în ultimele 2 decenii şi jumătate; o triplare a bunăstării noastră faţă de media U.E. (80% / 27%);

- Statutul de mebru al U.E. ne-a protejat în anii recenţi în faţă multiplelor crize, alături de REZILIENŢA fantastică şi de ÎNCREDEREA în România pe care a arătat-o mediul de afaceri - atât jumătatea de economie naţională cu capital Românesc, cât şi jumătatea de economie naţională cu capital străin.

- În proces, BNR a reuşit să învingă temporar - ani buni - Imposibila Trilemă; azi însă a venit scadenţă;

- Dacă Guvernul nu face minunile promise cu informatizarea ANAF şi dacă mai vin încă o lună maxim 2 luni de date proaste, nu mai avem decât o scăpare: majorarea cu 3% atât pe cota unică, cât şi pe TVA;

- Alternativ, BNR poate depresuriza cu o devalorizare controlată a leului (de >10%, intuiesc eu).