Ridică privirea, generaţie facebook!
Postat la: 26.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
În fiecare zi, la tot pasul, pe stradă, în metrou, tramvai sau autobuz, pe scările rulante ale mall-urilor, la terase sau în parcuri, vezi tineri cu capul plecat şi ochii fixaţi pe ecranul telefonului. Ei trăiesc într-o lume virtuală, sunt indiferenţi la ce se întâmplă în jurul lor, sunt rupţi de realitate. Poveştile copilăriei au fost înlocuite de căutările pe google, jocurile în nisip cu tastarea pe smartphone iar desenele pe asfalt cu like-urile date pe facebook.
Fiecare dintre ei are sute de prieteni şi totuşi e singur. Este tînărul zilelor noastre. Vorbeşte cu toţi în fiecare zi, dar niciunul dintre ei nu-l cunoaşte cu adevărat. Problema sa apare în pauzele zilnice când trebuie să aleagă între a privi în ochi sau la numele de pe ecran. Se dă un pas în spate, deschide ochii, se uită în jur şi realizează că acest mediu, pe care-l numim social, este cu totul altceva. Practic, atunci când ne deschidem computerul ne închidem uşile percepţiei. Toată această tehnologie pe care o avem este o iluzie. Comunitate, companie, socializare online, iar când te îndepărtezi de acest aparat al iluziei, te trezeşti într-o lume a confuziei.
O lume în care suntem sclavii tehnicii pe care noi am perfecţionat-o, unde informaţia este vândută de nişte afacerişti lacomi şi bogaţi. O lume a propriului interes, a propriei imaginii şi a promovării de sine. Unde, cu toţii împreună căutăm cât mai mulţi biţi, dar eliminând emoţia. Suntem „aproape fericiţi" când o împărtăşim online, dar suntem la fel de singuri dacă nimeni nu este acolo? Fi acolo pentru prietenii tăi şi ei vor fi deasemenea acolo, numai dacă un mesaj de grup va face asta. Modificăm şi exagerăm, tânjind după adulaţie şi ne prefacem că nu observăm izolarea socială.
Punem cuvinte în ordine şi dăm un luciu fals vieţilor noastre şi nici nu ştim dacă cineva ascultă! Şi să fi singur nu este o problemă dacă citeşti o carte, pictezi un tablou sau faci ceva exerciţii. Eşti productiv şi prezent, nu rezervat şi retras, dar eşti treaz şi atent să-ţi foloseşti timpul în mod benefic. Aşa că atunci când te afli în public şi începi să te simţi singur, pune-ţi mâinile după cap şi îndepărtează-te de telefon. Nu e nevoie să te holbezi la ecran sau la lista de contacte, dar vorbiţi unii cu alţii şi învăţaţi să coexistaţi. Nu poţi rezista să auzi tăcerea unui tren de navetişti aglomerat când nimeni nu doreşte să vorbeşti de frică să nu pari nebun.
Devenim nesociabili, nu mai suntem satisfăcuţi, nu ne mai conectăm unii cu alţii şi nu mai privim în ochii cuiva. Suntem îngrijoraţi de copiii care de când s-au născut ne-au privit trăind ca nişte roboţi şi care acum cred că asta e normalul. Nu este posbil să devii cel mai bun tată din lume dacă nu poţi distra un copil fără să foloseşti un Ipod.
Vremurile când copilul nu eram niciodată acasă au rămas doar amintiri pentru bunici. Imaginile de arhivă ne reamintesc astăzi de copilul care hoinărea pe bicicletă, cu găuri în teneşi şi genunchii juliţi, dar era bucuros că-şi construia casă într-un copac. Acum parcurile sunt înfiorător de tăcute, rar câte un copil mai aleargă pe aleii, iar leagănele stau nemişcate. Nu se mai sare coarda, nu se joacă şotronul, nu se mai aleargă cu cercul. Este vremea generaţiei facebook, dependentă de smartphone şi comunicare online, dar care nu poate privi dincolo de bara din faţă.
Aşa că, tinere ridică-ţi privirea din telefon, închide ecranul. Fii conştient de ce este în jur şi bucură-te de ziua de azi. Doar o singură conexine reală poate fi de ajuns să-ţi arate diferenţa pe care o poate face prezenţa ta acolo. Fii în momentul când ea îţi oferă privirea pe care ţi-o vei aminti mereu, „atunci când iubirea te-a cuprins". E timpul când nu trebuie să dai explicaţii sutelor de prieteni pentru virusul iubirii deoarece doreşti să împărtăşeşti acest moment doar cu aceasta.
E timpul să-ţi vinzi computerul şi să-i cumperi un inel pentru fata din visurile tale care este acum ceva real. E timpul în care doreşti să întemeiezi o familie şi momentul când îţi ţii prima dată fetiţa în braţe şi te îndrăgosteşti din nou. Vremea când te ţine treaz noaptea când tot ce vrei este odihnă. Şi vremea când îţi ştergi lacrimile atunci când copilul tău îşi ia zborul din cuib. Vremea când fetita ta se întoarce cu un băieţel de care să ai grijă şi vremea când îţi spune şi te face să te simţi cu adevărat bătrân. Vremea când te bucuri de tot ceea ce ai realizat doar prin a oferi vieţii atenţie şi eşti fericit că nu ai irosit-o stând cu ochii în jos pe vreo invenţie.
Vremea când tu ţii mâna soţiei, aşezat lângă patul ei, îi spui că o iubeşti şi o săruţi pe frunte. Şi ea spoteşte încetişor, în timp ce inima bate pentru ultima oară, că a fost norocoasă că a fost oprită de acel băiat rătăcit de pe stradă. Dar nimic din toate aceste vremuri nu s-ar fi întâmplat, nu ai fi trăit nimic din astea atunci când eşti prea ocupat să te uiţi în jur şi nu observi şansele pe care le pierzi. Aşa că tinere din generaţia facebook ridică privirea din telefon şi închide ecranul. Nu-ţi mai irosi viaţa fiind în reţea, deoarece când vine sfârşitul nu e nimic mai rău ca regretul.
Pentru că respiri şi trăieşti în această lume digitală, unde suntem auziţi, dar nevăzuţi, unde tastăm ce vorbim şi citim în timpul ce chatuim, unde petrecem ore împreună fără să ne vedem. Aşa că, indiferent de ispite, nu ceda tentaţiilor high tech. Oferă-le oamenilor dragostea ta, nu le da un „like". Deconectează-te de la nevoia de a fi auzit şi definit online, ieşi în lume şi lasă în urmă ispitele facebook. Tinere din zilele noastre, ridică-ţi privirea din telefon şi închide acel ecran. Încetează să urmăreşti acest film virtual şi trăieşte-ţi viaţa cu adevărat!
Ion Teleanu
ULTIMA ORA
-
Pfizer "regretă profund" că a promovat ilegal vaccinul Covid și a încălcat 5 coduri de reglementare!
Gigantul farmaceutic Pfizer și-a cerut scuze pentru că și-a folosit angajații pentru a promova ilegal vaccinul experimental și neomologat COVID-19 pe rețelele de socializare în timpul pandemiei, înainte ca produsul să fie autorizat.
-
Momentul în care un meteorit s-a dezintegrat și a luminat cerul în nuanțe de albastru în Europa
Un meteorit a făcut lumină în toiul nopții în Spania și Portugalia. Mii de oameni au surprins momentul în care meteoritul s-a dezintegrat și a luminat cerul în nuanțe de albastru. Imaginile au devenit virale pe rețelele sociale.
-
Primăria interlopă a Capitalei: Nicușor Dan îi bagă-n conturi un milion de euro lui Manu Bombardieru ginerele lui Sile Cămătaru
Totul începe cu primarul USR al sectorului 2, Radu Mihaiu, care a expropriat un teren de peste 10.000 de mp pentru a construi Parcul Moroeni. Locul era în momentul respectiv în proprietatea lui Manu Bombardieru, finul lui Sile Cămătaru. Despăgubirea încasată de acesta de la statul român va fi de aproximativ 2 milioane de euro.
-
Băsescu dezvăluie schimbarile radicale din noua lume: pandemiile, crizele si războaiele - "Totul a pornit de la COVID!"
Traian Băsescu a explicat cum a ajuns ca valul de violență să acapareze întreaga planetă, pornind cu cele două războaie, cel din Ucraica și cel din Orientul Mijlociu, și până la împușcarea premierului Slovaciei, Robert Fico.
-
Putin și Xi au finalizat schița proiectului Noii Ordini Mondiale (NOM). Finalul sistemului Bretton Woods.
Pozele din vizita lui Putin la Beijing, unde el și Xi Jinping au pus în scenă un adevărat spectacol, ni-i arată inclusiv dându-și jos cravatele și discutând precum doi prieteni vechi până în orele târzii ale nopții, și ne indică în plus faptul că cei doi au dorit să arate lumii în mod explicit că ignoră avertizările publice ale Occidentului Colectiv
-
Experiment criogenic reușit: S-a găsit o modalitate de a dezgheța țesutul cerebral uman congelat și reînvierea neuronilor
Oamenii de știință au găsit în sfârșit o modalitate de a dezgheța țesutul cerebral uman congelat fără a-l deteriora. Într-o evoluție revoluționară, oamenii de știință au descoperit o nouă tehnică care permite înghețarea și decongelarea țesutului cerebral uman, păstrându-și în același timp funcția normală.
-
Dispari in 12 secunde! Doi frați geniali au furat 25 de milioane de dolari în criptomonede cu o schemă uluitoare
Doi fraţi care au studiat la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) - una dintre cele mai prestigioase universităţi din SUA - sunt acuzaţi de furtul a 25 de milioane de dolari în criptomonede în doar 12 secunde.
-
Ministerul "Adevarului" ia ființă în Guvernul României: Se vor șterge din online informațiile incomode sub pretextul că sunt false în cel mult 24 de ore
Videoclipurile, anunțurile sau știrile false vor putea fi depistate cu ajutorul Inteligentei Artificiale, sau raportate autorităților de cetatenii vigilenti și șterse în cel mult 24 de ore de pe rețelele de socializare, sau din indexarea motoarelor de cautare.
-
Deontologii de la UE cenzurează masiv presa rusă: După Russia Today și Sputnik, au fost blocate RIA Novosti și alte trei surse media importante
Consiliul Uniunii Europene a decis vineri să suspende activităţile de difuzare în Uniunea Europeană a patru noi canale mass-media considerate că răspândesc şi sprijină propaganda Rusiei şi susţin războiul de agresiune al acesteia împotriva Ucrainei: Vocea Europei, RIA Novosti, Izvestia şi Rossiyskaya Gazeta.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cine e Atlantic Council - ce-l premiază pe Iohannis în SUA - un afront la adresa românilor!
- 2.Războiul împotriva Omului!
- 3.Trezește-te, popor român!
- 4.Dincolo de propaganda occidentală
- 5.Iohannis regretă primirea la Casa Albă
- 6.La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
- 7.Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
- 8.Avertismentul teribil al lui Erdogan privind NATO
- 9.Război pe teritoriul Transilvaniei. Viktor Orban, UDMR și Guvernul României, contra Miklos Banffy
- 10.O colonie n-are voie să dețină companii naționale strategice!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu