Rovana Plumb, tovarăşa Lîna Ciobanu a PSD
Postat la: 29.06.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Când Adrian Năstase a ajuns, la finele anului 2000, premier al României, a surprins oarecum pe membrii PSD cu numirea Rovanei Plumb în fruntea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului. Misterul numirii acesteia s-a spulberat imediat când s-a aflat că soţia premierului- Dana Năstase era prietenă bună cu Rovana Plumb.
Ca urmare a acestei conjucturii, fosta activistă PCR de la o fabrică de cosmetice din Capitală a ajuns să păstorească, timp de patru ani, toate galantarele şi pieţele românilor. De fapt, în acea perioadă, Rovana Plumb îşi împărţea timpul zilnic între vreo două-trei ore de tunat şi urlat pe la birou, o deplasare cu şoferul favorit la coafor şi încheia ziua de lucru cu discuţii deosebit de interesante cu doamna Dana.
Începând cu 2005, epoca Năstase a început să apună, fapt pentru care Rovana Plumb a intrat într-un con de umbră, chiar dacă în era Geoană a ajuns şefa femeilor din PSD. Însă, soarele a început să strălucească mai puternic pe strada Rovanei Plumb, imediat după ce Victor Ponta a ajuns liderul PSD.
După metoda aplicată în era Năstase, Rovana Plumb s-a împrietenit la Bruxelles cu soţia lui Victor Ponta- europarlamentarul Daciana Sârbu. Ca urmare a acestei amiciţii, Rovana Plumb a ajuns în 2012 ministru al Mediului, deşi era şi este paralelă cu managementului unui asemenea minister, şi, acum, este ministrul Muncii, deşi n-are nicio recomandare pentru acest post, decât carnetul de partid şi Daciana Sârbu.
Mai nou, ea a ajuns şi preşedintele Consiliului Naţional al PSD, luându-I locul lui Adrian Năstase, iar, de când Victor Ponta este în spital, este chiar preşedinte interimar al PSD. Practic ascensiunea politică a Rovanei Plumb s-a datorat gudurării pe lângă prima doamna a PSD, fie că s-a numit Dana Năstase sau Daciana Sârbu. Acest mod de a te căţăra în politică le reaminteşte românilor de Lîna Ciobanu, fost preşedinte al Comitetului Naţional al Femeilor (1974-1977), ex-ministru al Industriei Uşoare (1975-1984), fost preşedinte al CC al UGSR (1984-1987), ex-preşedinte al Consiliului Sanitar Superior (din 1987).
Însă, poziţia tot mai importantă în aparatul de partid şi de stat a Lînei Ciobanu s-a datorat prieteniei cu "tovarăşa" Elena Ceauşescu. Cele două fiind foarte apropiate, fapt pentru care, zilnic, îşi beau cafea împreună. Practic, carierea politică a Lînei Ciobanu a depins în totalitate de Elena Ceauşescu, aşa cum astăzi se demonstrează că Rovana Plumb şi-a construit piedestalul politic atârnată de braţul Danei Năstase şi al Dacianei Sârbu. E oare vreo diferenţă între carieră politică a Lînei Ciobanu în PCR şi a Rovana Plumb în PSD?
ULTIMA ORA
-
Când ajunge Sfânta Lumină de la Ierusalim în București. Miracolul aprinderii spontane deasupra mormântului lui Iisus
Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă sâmbătă seara în București. Pe data de 4 mai, în jurul orei 19:00, va ajunge la Catedrala Patriarhală. Când minunea va ajunge în țară, va fi preluată de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor, Aeroportul Internaţional „Henri Coandă".
-
Escrocheria de la Digi RCS RDS reclamată de o clientă. Compania a fost amendată cu sute de mii de euro că a permis furtul de identitate
Agenția Spaniolă de Protecția Datelor a amendat compania DIGI cu 200.000 de euro pentru că a permis duplicarea cartelei SIM a unui client căruia i s-a uzurpat identitatea.
-
Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
Părintele Pimen Vlad a dezvăluit care este adevărul despre Lumina Sfânta, de unde vine si de ce vine doar de Pastele Ortodox, precum si ce incercări au fost de discreditare a acestei minuni, sau, dimpotriva, de confirmare a ei:
-
Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
Mircea Geoană pare că își face campanie cu vedete și influenceri. Vloggerul Selly (Andrei Șelaru) a fost invitat la un important eveniment al NATO, care se ține la Miami.
-
Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
Activistul politic și autorul american James O'Keefe a publicat miercuri o înregistrare video, în care susține că un oficial al CIA, Amjad Fseisi, a fost surprins în timp ce recunoștea că agenția și mai mulți oficiali, inclusiv Mike Pompeo, i-au ascuns informații lui Donald Trump când acesta era președinte.
-
Vinerea Mare: ce e permis si ce e interzis sa faci azi
Creștinii țin post negru pentru iertarea păcatelor. Cu o zi înainte, în Joia Mare, se spovedesc. Tinerii din unele zone ale țării au avut grijă toată noaptea ca focurile să nu se stingă.
-
Valentin Amăriuței, singurul avocat vrâncean care a câștigat la CEDO s-a înscris în cursa electorală pentru CL Focșani
Singurul avocat din Vrancea care a câștigat un proces la CEDO Valentin Amăriuței s-a înscris pentru prima oară, pentru un loc de consilier în Consiliul Local Focșan
-
Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi în The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova "va străpunge liniile frontului", iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP.
-
Clubul de Presă: La mulți ani! Azi ne aniversăm!
Astăzi, în Vinerea Mare, Clubul de Presă, ultima inițativă de mare amploare și de succes a jurnaliștilor și caselor de presă, care se luptă pentru libertatea de expresie, împlinește un an de când s-a lansat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Republica Moldova și România, Ucraina 2?
- 2.Iranul dă șah Israelului și Americii
- 3.Trezește-te, popor român!
- 4.Dincolo de propaganda occidentală
- 5.Caracatița Raed Arafat
- 6.Condiția mea pentru George Simion e fermă!
- 7.Guvernul Bulă: minciuni frumoase la Bruxelles și realități mizere acasă!
- 8.De ce se teme ca de moarte George Simion?
- 9.Amantlâcul (politic) salvează România!
- 10.Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu