Vinovații fără vină
Postat la: 03.05.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
În spatele activității Direcției anticorupție, conduse de Codruta Kovesi, se ascund practici pe cât de ilegale, pe atât de imorale. O spun cifrele îngrijorătoare date publicității în ultima vreme, din care aflăm că, de la începutul lui 2015 și până-n prezent, peste 200 (două sute) de persoane inculpate de DNA au fost achitate de instanțele de judecată, majoritatea din lipsă de probe. Și cum trimiterea în judecată a acestora echivalează cu o condamnare, raportat la terfelirea imaginii inculpatului, resursele materiale cheltuite de acesta și stresul la care a fost supus, împreună cu întreaga sa familie, denotă că lucrurile nu sunt deloc în regulă.
Principiul legii după James Joyce, potrivit căruia „Mai bine să scape nouăzeci și nouă de vinovați, decât să fie condamnat pe nedrept un singur nevinovat" îi este totalmente străin atât șefei DNA, cât și procurorilor din subordine. Dimpotrivă, aceștia se mândresc - în cel mai grotesc mod cu putință - cu faptul că doar unul din zece inculpați a fost trimis în judecată degeaba, fiind victimă colaterală.
Cu alte cuvinte, procurorii anticorupție sunt absolut indiferenți față de soarta oamenilor nevinovați trimiși pe nedrept în fața instanțelor de judecată. Care indiferență are și o explicație cât se poate de pertinentă, în sensul că procurorii se bucură de o imunitate similară cu cea parlamentară, poate chiar mai mare. Ei nu răspund în niciun fel în fața legii pentru erorile comise, pentru destinele distruse, cu sau fără intenție, situându-se deasupra legii.
Un alt aspect la fel de îngrijorător constă faptul că, din cei 200 de nenorociți, majoritatea a stat diferite perioade de timp în spatele gratiilor. Și cine a semnat mandatele pentru încarcerarea lor preventivă? Ei bine, judecătorii, la solicitarea expresă a procurorilor DNA. Adică, o bună parte din cei 200 de oameni nevinovați au fost săltați de mascați, băgați la beci și-apoi trimiși în judecată degeaba, doar ca anticorupția să dea bine la televizor și în lumea civilizată, iar Kovesi să se aleagă la un moment dat cu un post bine remunerat la Bruxelles.
Câți dintre cei călcați în picioare de către DNA și unii judecători, care-și găsesc dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, țara noastră fiind condamnată la amenzi pe care contribuabilul le plătește, nici nu merită să mai comentăm. Cifrele vorbesc de la sine, România plasându-se pe primul loc la capitolul erori judiciare, tratamente inumane în timpul detenției, lipsă de apărare și altele.
Dar cum rămâne cu răspunderea magistraților pentru asemenea fapte, ce țin mai degrabă de dictatură, în niciun caz de democrație? Moment în care, se pune întrebarea, aceste anomalii și disfuncționalități ale sistemul judiciar românesc se vor sfârși vreodată? Nu-i vorbă, este foarte bine că judecătorii au disculpat acele persoane, pe care procurorii DNA ar fi vrut să le vadă condamnate pe nedrept, dar nu aceasta este esența problemei. Ci răspunderea magistraților pentru faptele comise, pe care cel mai adesea le putem clasifica drept abominabile, fiindcă distrug viețile și destinele unor nevinovați.
Dan Coste
ULTIMA ORA
-
Când ajunge Sfânta Lumină de la Ierusalim în București. Miracolul aprinderii spontane deasupra mormântului lui Iisus
Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă sâmbătă seara în București. Pe data de 4 mai, în jurul orei 19:00, va ajunge la Catedrala Patriarhală. Când minunea va ajunge în țară, va fi preluată de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor, Aeroportul Internaţional „Henri Coandă".
-
Escrocheria de la Digi RCS RDS reclamată de o clientă. Compania a fost amendată cu sute de mii de euro că a permis furtul de identitate
Agenția Spaniolă de Protecția Datelor a amendat compania DIGI cu 200.000 de euro pentru că a permis duplicarea cartelei SIM a unui client căruia i s-a uzurpat identitatea.
-
Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
Părintele Pimen Vlad a dezvăluit care este adevărul despre Lumina Sfânta, de unde vine si de ce vine doar de Pastele Ortodox, precum si ce incercări au fost de discreditare a acestei minuni, sau, dimpotriva, de confirmare a ei:
-
Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
Mircea Geoană pare că își face campanie cu vedete și influenceri. Vloggerul Selly (Andrei Șelaru) a fost invitat la un important eveniment al NATO, care se ține la Miami.
-
Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
Activistul politic și autorul american James O'Keefe a publicat miercuri o înregistrare video, în care susține că un oficial al CIA, Amjad Fseisi, a fost surprins în timp ce recunoștea că agenția și mai mulți oficiali, inclusiv Mike Pompeo, i-au ascuns informații lui Donald Trump când acesta era președinte.
-
Vinerea Mare: ce e permis si ce e interzis sa faci azi
Creștinii țin post negru pentru iertarea păcatelor. Cu o zi înainte, în Joia Mare, se spovedesc. Tinerii din unele zone ale țării au avut grijă toată noaptea ca focurile să nu se stingă.
-
Valentin Amăriuței, singurul avocat vrâncean care a câștigat la CEDO s-a înscris în cursa electorală pentru CL Focșani
Singurul avocat din Vrancea care a câștigat un proces la CEDO Valentin Amăriuței s-a înscris pentru prima oară, pentru un loc de consilier în Consiliul Local Focșan
-
Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi în The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova "va străpunge liniile frontului", iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP.
-
Clubul de Presă: La mulți ani! Azi ne aniversăm!
Astăzi, în Vinerea Mare, Clubul de Presă, ultima inițativă de mare amploare și de succes a jurnaliștilor și caselor de presă, care se luptă pentru libertatea de expresie, împlinește un an de când s-a lansat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Republica Moldova și România, Ucraina 2?
- 2.Iranul dă șah Israelului și Americii
- 3.Trezește-te, popor român!
- 4.Dincolo de propaganda occidentală
- 5.Caracatița Raed Arafat
- 6.Condiția mea pentru George Simion e fermă!
- 7.Guvernul Bulă: minciuni frumoase la Bruxelles și realități mizere acasă!
- 8.De ce se teme ca de moarte George Simion?
- 9.Amantlâcul (politic) salvează România!
- 10.Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu