Avertismentul ambasadorului SUA la Bucureşti pentru politicienii: „Respectaţi statul de drept"
Postat la: 14.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
In cadrul conferinței "The Case for Investing in Romania", organizată de Camera de Comerț Americană în România (AmCham România).Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti, le-a cerut, ieri, politicienilor români să respecte statul de drept şi să acorde sprijin procurorilor români. România trebuie să rupă cercul influenței politice asupra deciziilor economice.
"Este nevoie de reforme. Respectaţi statul de drept", a spus Hans Klemm. "În anul 2016 vor avea loc două serii de alegeri. Acesta ar putea fi și un an hotărâtor pentru România. Fac apel la liderii români să dea un exemplu pentru viitor: să lase la o parte preocupările politice pe termen scurt și să se concentreze asupra binelui țării pe termen lung în adoptarea de legislație nouă sau revizuirea legislației existente; să înceteze să se amestece în administrarea companiilor de stat în scopul obținerii de beneficii politice și să le permită acestora să își desfășoare activitatea în conformitate cu bunele practici de afaceri, astfel încât toți românii să se bucure de efectele benefice", a afirmat ambasadorul SUA.
Potrivit acestuia, pentru ca securitatea, democrația și prosperitatea să se dezvolte pe termen lung, Guvernul și Parlamentul trebuie să continue reformele menite să garanteze dezvoltarea sustenabilă și maturizarea statului de drept. "Asigurarea și menținerea încrederii investitorilor sunt esențiale pentru atragerea de noi investiții și extinderea celor existente. Pentru ca acest lucru să se realizeze, statul trebuie să se dovedească un partener de încredere pentru toți investitorii, atât în ce privește politicile elaborate, cât și în tratamentul acordat companiilor. Dat fiind faptul că regimul său de reglementare nu este încă unul coerent, bazat pe o viziune pe termen lung, România trebuie să răspundă la această provocare adoptând și punând în aplicare transparent, previzibil și stabil reglementările sale. Îmbunătățirea și angajamentul continuu față de organizarea de consultări cu toți partenerii de dialog ar fi benefice tuturor", a mai subliniat Klemm.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Primăria interlopă a Capitalei: Nicușor Dan îi bagă-n conturi un milion de euro lui Manu Bombardieru ginerele lui Sile Cămătaru
Totul începe cu primarul USR al sectorului 2, Radu Mihaiu, care a expropriat un teren de peste 10.000 de mp pentru a construi Parcul Moroeni. Locul era în momentul respectiv în proprietatea lui Manu Bombardieru, finul lui Sile Cămătaru. Despăgubirea încasată de acesta de la statul român va fi de aproximativ 2 milioane de euro.
-
Băsescu dezvăluie schimbarile radicale din noua lume: pandemiile, crizele si războaiele - "Totul a pornit de la COVID!"
Traian Băsescu a explicat cum a ajuns ca valul de violență să acapareze întreaga planetă, pornind cu cele două războaie, cel din Ucraica și cel din Orientul Mijlociu, și până la împușcarea premierului Slovaciei, Robert Fico.
-
Putin și Xi au finalizat schița proiectului Noii Ordini Mondiale (NOM). Finalul sistemului Bretton Woods.
Pozele din vizita lui Putin la Beijing, unde el și Xi Jinping au pus în scenă un adevărat spectacol, ni-i arată inclusiv dându-și jos cravatele și discutând precum doi prieteni vechi până în orele târzii ale nopții, și ne indică în plus faptul că cei doi au dorit să arate lumii în mod explicit că ignoră avertizările publice ale Occidentului Colectiv
-
Experiment criogenic reușit: S-a găsit o modalitate de a dezgheța țesutul cerebral uman congelat și reînvierea neuronilor
Oamenii de știință au găsit în sfârșit o modalitate de a dezgheța țesutul cerebral uman congelat fără a-l deteriora. Într-o evoluție revoluționară, oamenii de știință au descoperit o nouă tehnică care permite înghețarea și decongelarea țesutului cerebral uman, păstrându-și în același timp funcția normală.
-
Dispari in 12 secunde! Doi frați geniali au furat 25 de milioane de dolari în criptomonede cu o schemă uluitoare
Doi fraţi care au studiat la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) - una dintre cele mai prestigioase universităţi din SUA - sunt acuzaţi de furtul a 25 de milioane de dolari în criptomonede în doar 12 secunde.
-
Ministerul "Adevarului" ia ființă în Guvernul României: Se vor șterge din online informațiile incomode sub pretextul că sunt false în cel mult 24 de ore
Videoclipurile, anunțurile sau știrile false vor putea fi depistate cu ajutorul Inteligentei Artificiale, sau raportate autorităților de cetatenii vigilenti și șterse în cel mult 24 de ore de pe rețelele de socializare, sau din indexarea motoarelor de cautare.
-
Deontologii de la UE cenzurează masiv presa rusă: După Russia Today și Sputnik, au fost blocate RIA Novosti și alte trei surse media importante
Consiliul Uniunii Europene a decis vineri să suspende activităţile de difuzare în Uniunea Europeană a patru noi canale mass-media considerate că răspândesc şi sprijină propaganda Rusiei şi susţin războiul de agresiune al acesteia împotriva Ucrainei: Vocea Europei, RIA Novosti, Izvestia şi Rossiyskaya Gazeta.
-
Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zona Moldovei, o regiune care a suferit mult timp din cauza subfinanțării și a lipsei de echipamente moderne.
-
„Nasty" și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty" a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la alegerile locale din 9 iunie.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
- 3.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 4.Instalarea Guvernului Mondial intra în linie dreaptă: Marele Summit pentru Viitor pentru impunerea Agendei 2030
- 5.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 6.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 7.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
- 8.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 9.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 10.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu