Lovitură pentru Klaus Iohannis. Președintele și-a pierdut casa din centrul istoric al Sibiului. A făcut o avere prin închirierea ei
Postat la: 12.11.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Sursa foto: aktual.ro
Klaus Iohannis a pierdut definitiv imobilul de pe strada Nicolae Bălcescu, nr 29 din Sibiu. Sentința este definitivă și a venit după 16 ani, perioadă în care au fost zeci de procese, în care instanțe din Sibiu, Alba, Brașov și București au înclinat dreptul de proprietate când într-o parte, când în alta, informează rtv.net.
Curtea de Apel Brașov a decis, că imobilul din centrul istoric al Sibiului fi fost obținut de Johannis cu ajutorul unor acte false. În aceste condiții, magistrații au anulat dreptul de proprietate asupra imobilului deținut de familia președintelui. Clădirea a fost închiriată băncii Raiffesen.
Suma care i-a revenit lui Klaus Iohannis în ultimii 14 ani, din închirierea spaţiului comercial se ridică la 320.000 de euro, au scris în august jurnaliştii de la Rise Project.
Potrivit deciziei Curţii de Apel Braşov de joi, se menţine hotărârea atacată (n.r. decizia Tribunalului Braşov),admiţând "excepţia tardivităţii motivelor de recurs depuse la termenul din 03.09.2015, excepţie invocată de intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi în consecinţă:
Constată nule motivele de recurs formulate de recurenţii pârâţi Lazurca Georgeta, Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner prin memoriul de recurs din 03.09.2015 împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov.
Admite cererea de anulare a recursului declarat de recurentul pârât Statul Român prin Municipiul Sibiu, prin Primar, pentru lipsa dovezii mandatului de reprezentare a Statului Român, cerere formulată de intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi în consecinţă: Anulează recursul formulat şi precizat de recurentul pârât Statul Român prin Municipiul Sibiu, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov. Respinge recursul formulat de recurenţii pârâţi Lazurca Georgeta, Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 a Tribunalului Braşov, pe care o menţine. Respinge cererea de acordare cheltuieli de judecată în recurs, formulată de intimaţii reclamanţi Antonescu Elisabeta, Oargă Ioan, Oargă Steluţa Ancuţa, Oargă Ioan Adrian. Irevocabilă," se arată în hotărârea instanţei.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Panică la bordul unui avion care e decolat de la Londra - Un mort și zeci de răniți din cauza turbulențelor
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulențe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.
-
Belgia și Ungaria lansează controversatele portofele digitale și pașaportul pentru vaccinuri înaintea reglementărilor UE
Belgia și Ungaria deschid calea în ceea ce privește lansarea portofelelor de identitate digitale înainte de intrarea în vigoare, la sfârșitul acestei luni, a regulamentului eIDAS ("servicii de identificare electronică și servicii de încredere") 2.0 al UE și a portofelului EUDI Wallet.
-
Instagram-ul lui Zuckerberg avertizează că nu îl etichetează pe Tucker Carlson în postarea de "La mulți ani"
Un avertisment a apărut pe Instagram-ul lui Zuckerberg pentru toti aceia care doreau sa-i transmita "La mulți ani" jurnalistului Tucker Carlson. Reteaua sociala anunta ca nu-l va tagui pe prorpietarul contului pentru ca este indezirabil.
-
ONU susține că "ID-ul digital global" al lui Bill Gates este necesar pentru "combaterea schimbărilor climatice"
Organizația Națiunilor Unite și-a reluat demersul de a impune lumii ID-ul digital al lui Bill Gates, susținând că identitatea digitalizată este "crucială" în lupta împotriva schimbărilor climatice.
-
Ce pedeapsă riscă Dan Vîlceanu pentru că l-a bătut pe Florin Roman în Parlament până i-a dat sângele pe nas
O bătaie a avut loc într-o sală din Parlament. Liberalii Dan Vîlceanu și Florin Roman au fost protagoniști. Primul a fost agresorul, iar cel de-al doilea, victima. Vîlceanu s-a încăierat cu Florin Roman, iar la un moment dat fostul ministru i-ar fi aplicat un genunchi în nas colegului său, care are în plan să facă plângere penală.
-
Amenzi usturătoare și legislație aberantă pentru românii care doresc să facă țuică, pălincă, sau vin în gospodărie
Românii care intenționează să producă acasă țuică sau palincă trebuie să respecte anumite prevederi legale dacă nu vor să plătească amenzi usturătoare cuprinse între 2.000 și 5.000 lei.
-
Dan Puric: "Făt-Frumos în loc s-o iubească pe Ileana Cosânzeana s-a culcat cu Baba Cloanța și a ieșit Ursula von der Leyen!"
Dan Puric o ironizează pe șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Marele actor și regizor a glumit, afirmând că nemțoaica este rezultatul unei relații nefirești: cea dintre Făt-Frumos și Baba Cloanța.
-
Inlocuiți Polonia cu România în text și o sa aflați adevarul: O colonie nu se poate ridica în picioare ca un stat suveran!
Articolul de mai jos a apărut pe siteul Brussels Signal și a fost scris de francezo-polonezul Daniel Foubert. Deși subiectul este Polonia, mutatis mutandis, textul poate fi la fel de bine și despre România.
-
Fostul director al CDC: "Este timpul să recunoaștem efectele secundare semnificative ale vaccinurilor Covid-19"
Dr. Robert Redfield, fost director al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, a declarat săptămâna trecută că mulți oficiali care au încercat să avertizeze publicul cu privire la potențialele probleme legate de vaccinurile Covid-19 au fost presați să tacă și că este timpul să se recunoască faptul că au existat efecte secundare „semnificative" care i-au îmbolnăvit pe oameni.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
- 3.Instalarea Guvernului Mondial intra în linie dreaptă: Marele Summit pentru Viitor pentru impunerea Agendei 2030
- 4.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 5.Țarcuri IT pentru viitoarele "animale umane": Nimeni nu explică dar iată ce inseamnă de fapt "Orașe inteligente" și "Orașe de 15 minute"
- 6.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 7.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
- 8.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 9.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 10.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu