Mai multe persoane au fost diagnosticate cu lepră în Florida
Postat la: 22.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Mai multe persoane au fost diagnosticate cu lepră în statul american Florida, după ce ar fi intrat în contact cu animale precum tatu, ultimul caz fiind înregistrat în urmă cu trei săptămâni, relatează CNN.
Un număr tot mai mare de cazuri de lepră a fost înregistrat în Florida. Potrivit experţilor, boala ar fi fost răspândită de tatu, animale cu care ar fi intrat în contact persoanele care au fost diagnosticate cu lepră până în prezent. Ultimul caz de lepră a fost identificat în urmă cu trei săptămâni, în comitatul Flagler, din Florida. Potrivit Departamentului local de Sănătate, anual, în Florida se înregistrează de la două la douăsprezece cazuri de lepră, dar până în prezent, în cursul anului 2015 au fost diagnosticate deja nouă persoane.
Tatu, un mamifer cu corpul acoperit de plăci osoase şi cornoase mobile, este infectat în mod natural cu lepră, cunoscută şi ca boala Hansen, conform Centrului de Control şi Prevenire a Bolilor (CDC). Tatu sunt singurele animale care sunt purtătoare de lepră, o boală care afectează pielea şi sistemul nervos. Reprezentanţii CDC susţin că există posibilitatea ca boala să fie contractată prin tatu, dar, de regulă, este neobişnuit. Lepra este o boală rară care afectează, în medie 50-100 de persoane anual în Statele Unite, potrivit doctorului Sunil Joshi, preşedintele Societăţii Medicale din Comitatul Duval din Florida.
El precizează că lepra, la fel ca tuberculoza, se răspândeşte prin strănut şi tuse, dar că 95% dintre oameni sunt imuni la această boală. Cu toate că numărul de cazuri de lepră este neobişnuit de mare, Joshi consideră că o explicaţie ar putea fi dezvoltarea imobiliară în ritm alert din Florida. "Este o explicaţie clară pentru care se întâmplă acest lucru în Florida. (...) Noi case au fost construite şi distrugem casele animalelor tatu în acest proces de dezvoltare. Acum aceste animale ies în timpul zilei şi oamenii care sunt expuşi la ele sunt cei care lucrează afară", precizează Joshi. Lepra poate fi tratată dacă este descoperită la timp, dar dacă nu este tratată poate fi fatala.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Dan Puric: "Făt-Frumos în loc s-o iubească pe Ileana Cosânzeana s-a culcat cu Baba Cloanța și a ieșit Ursula von der Leyen!"
Dan Puric o ironizează pe șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Marele actor și regizor a glumit, afirmând că nemțoaica este rezultatul unei relații nefirești: cea dintre Făt-Frumos și Baba Cloanța.
-
Inlocuiți Polonia cu România în text și o sa aflați adevarul: O colonie nu se poate ridica în picioare ca un stat suveran!
Articolul de mai jos a apărut pe siteul Brussels Signal și a fost scris de francezo-polonezul Daniel Foubert. Deși subiectul este Polonia, mutatis mutandis, textul poate fi la fel de bine și despre România.
-
Fostul director al CDC: "Este timpul să recunoaștem efectele secundare semnificative ale vaccinurilor Covid-19"
Dr. Robert Redfield, fost director al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, a declarat săptămâna trecută că mulți oficiali care au încercat să avertizeze publicul cu privire la potențialele probleme legate de vaccinurile Covid-19 au fost presați să tacă și că este timpul să se recunoască faptul că au existat efecte secundare „semnificative" care i-au îmbolnăvit pe oameni.
-
Românii pot intra in Turcia doar cu buletinul gratie unui decret semnat de Erdogan si intrat in vigoare
Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat decretul prin care românii vor putea merge în Turcia doar pe baza buletinului, fără viză. Decretul semnat de liderul de la Ankara a fost deja publicat în Monitorul Oficial turc și apare în contextul în care premierul Marcel Ciolacu efectuează o vizită de lucru în Turcia fix în aceste zile.
-
Chichițele juridice care l-au salvat pe directorul din CNAIR de la o faptă clară de luare de mită cu banii pe masă
Directorul CNAIR Florea Dascălu, achitat de magistratul tribunalului Arad Carmen Nicoleta Boșca Matiș, a întors la 180 de grade în instanță declarația de suspect dată la DNA în care recunoștea toate faptele
-
Guvernul dă de veste pentru milioane de români de la bloc: factura la curent nu va mai conta!
Guvernul lansează o nouă măsură pentru a asigura prețuri mai mici la energie electrică. Pe lângă mecanismul de plafonare al prețurilor energiei, valabil până la 1 aprilie 2026, executivul condus de Marcel Ciolacu introduce o inițiativă benefică pentru toți cetățenii României: dreptul de a-și produce propria energie electrică.
-
Germania anunță că România va da rachete și alte echipamente militare Ucrainei
SUA, Marea Britanie, Franța, Spania, România, Belgia și Lituania vor furniza Kievului echipamente și rachete, ca parte a inițiativei germane de consolidare a apărării aeriene a Ucrainei (IAAD), a anunțat luni Ministerul German al Apărării.
-
Scandalul care poate pune capăt cursei electorale pentru Piedone. Candidatul arată un misoginism feroce!
Stilul agresiv de campanie electorală pentru Primăria Capitalei al lui Cristian Popescu Piedone, cu o avalanșă de jigniri și atacuri personale împotriva contracandidaților, a provocat un scandal care îi dinamitează cursa.
-
Frankfurter Allgemeine Zeitung propune distrugerea din România a rachetelor rusești care atacă Ucraina: "Nu atrage un atac asupra NATO"
Distrugerea rachetelor și a dronelor rusești deasupra Ucrainei de pe teritoriul NATO nu va duce la o ciocnire militară directă între alianță și Moscova, deoarece acesta nu va fi considerat un atac asupra Rusiei, scrie Konrad Schuller, corespondent al ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
- 3.Instalarea Guvernului Mondial intra în linie dreaptă: Marele Summit pentru Viitor pentru impunerea Agendei 2030
- 4.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 5.Țarcuri IT pentru viitoarele "animale umane": Nimeni nu explică dar iată ce inseamnă de fapt "Orașe inteligente" și "Orașe de 15 minute"
- 6.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 7.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
- 8.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 9.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 10.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu