Ministerul Transporturilor va înfiinţa Agenţia de Investigare Feroviară
Postat la: 16.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Ministerul Transporturilor a elaborat, la solicitarea Comisiei Europene, un proiect de Hotărâre de Guvern privind înfiinţarea Agenţiei de Investigare Feroviară Română, prin reorganizarea Autorităţii Feroviare Române (AFER).
Autoritatea Feroviară Română a fost înfiinţată în 1998, având patru organisme independente organizatoric, respectiv Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română, Organismul de Investigare Feroviar Român, Organismul Notificat Feroviar Român şi Organismul de Licenţe Feroviare Român. Comisia Europeană a solicitat însă României să asigure independenţa organismului de investigare faţă de autoritatea naţională de siguranţă. Astfel, Autoritatea Feroviară Română nu va mai include OIFR, organismul de anchetă urmând să fie înfiinţat separat, ca instituţie publică în subordinea Ministerului Transporturilor, iar autoritatea naţională de siguranţă va continua să funcţioneze, ca organism independent, în cadrul AFER.
Noua Agenţie de Investigare Feroviară Română va investiga accidentele feroviare grave şi incidentele produse în circulaţia trenurilor. Agenţia va fi condusă de către un consiliu format din cinci persoane. Preşedintele consiliului va fi şi directorul general al agenţiei. "Personalul şi conducerea executivă a Oganismului de Investigare Feroviar Român care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Autorităţii Feroviare Române - AFER, după reorganizare, este preluat prin transfer la AGIFER şi îşi menţine drepturile şi obligaţiile ce decurg din contractele individuale de muncă în vigoare la data reorganizării", se menţionează în documentul citat.
Agenţia de Investigare Feroviară Română va fi finanţată din venituri proprii, obţinute pe bază de tarif unic privind activităţile de investigare a accidentelor şi incidentelor feroviare, a cărui structură şi nivel tarifar, pe tip de activitate, se stabilesc de către Consiliul de Conducere şi se aprobă prin ordin al ministrului Transporturilor, prin contracte încheiate cu administratorul infrastructurii feroviare, gestionarii de infrastructură feroviară neinteroperabilă, operatorii de transport feroviar şi operatorul economic care efectuează operaţiuni de transport cu metroul, dar şi cu operatorii economici care deţin, în proprietate sau sub altă formă, şi exploatează linii ferate industriale racordate la infrastructura feroviară publică şi/sau la infrastructura feroviară privată deschisă circulaţiei publice.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
A fost confirmat primul caz de gripă aviară transmisă pe traseul pasăre-vacă-om. Cum se manifestă virusul în acest caz
Gripa aviară înalt patogenă A(H5N1), care se răspândește în întreaga lume din 2020, a fost transmisă de la o vacă la un fermier din SUA. Este prima transmitere confirmată de la vacă la om a acestui virus.
-
Marcel Ciolacu pune în practică un plan care va schimba piața muncii și în România: se pregătește salariul minim european
Premierul Marcel Ciolacu a explicat că intenția clară a Guvernului este de a aplica de la 1 iulie măsura deja anunțată de a crește salariul minim brut la 3.700 de lei.
-
Supraveghere next level: Inteligenta Artificială a Google va întrerupe convorbirile telefonice în cazul în care consideră ca e necesar
Google a anunțat introducerea unor noi instrumente de detectare a escrocheriilor, care vor oferi alerte în timp real în timpul convorbirilor telefonice. Aceste instrumente utilizează inteligența artificială pentru a identifica modele de conversație asociate în mod obișnuit cu escrocheriile.
-
România e pe harta țărilor unde PIB va bubui: Europa Centrală și de Est devin puncte de interes pentru investitori
Europa Centrală şi de Est (CEE) devine o zonă tot mai relevantă pentru expansiunea internaţională a afacerilor, având în vedere perspectivele economice favorabile, se arată într-o analiză realizată de iBanFirst, referitoare la provocările companiilor din această regiune.
-
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns
Un bărbat din Indonezia a avut parte de un adevărat șoc atunci când a aflat că soția lui, cu care era căsătorit de 12 zile, era, de fapt, un bărbat deghizat în femeie, care plănuise să stoarcă cât mai mulți bani de la el iar apoi să dispară.
-
Bea 13 căni pe zi ca sa se vindece de cancer. Ce s-a întâmplat cu o femeie care a ținut o dietă agresivă cu suc de morcovi
O femeie de 38 de ani a ajuns la spital în stare gravă, anul trecut, după ce a ținut o dietă cu suc de morcovi pentru a se vindeca de cancer. Chiar și când se afla pe patul de spital, prea slăbită pentru a se mișca și cu probleme de repsirație, femeia refuza total să primească tratament specific.
-
Trăim într-o zonă a Universului care n-ar trebui să existe și care sfidează legile fizicii
Există tot mai multe de dovezi că trăim în "vizorul" unui vid cosmic gigantic - cel mai mare observat vreodată. Astronomii au sugerat pentru prima dată un astfel de vid în 2013, iar de atunci dovezile existenței sale s-au tot adunat.
-
Consiliul Concurenței, anchetă la cererea premierului. Ciolacu: Acele scumpiri nu au niciun fundament economic
Premierul Marcel Ciolacu cere Consiliului Concurenței să înceapă o anchetă în care să verifice dacă creșterea cu peste 25% a prețurilor la detergenți au vreo justificare economică. Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, spune că deja se fac verificări.
-
Nu te aștepți la așa ceva: Care va fi ultima ființă ce va trăi pe Pământ
Viața pe Pământ există de peste 3,7 miliarde de ani. Cu toate acestea, dacă ar avea loc un eveniment catastrofal, ar putea rămâne doar un singur animal. În ciuda provocărilor legate de originea vieții, odată stabilită, acesta este remarcabil de rezistent.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 3.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 4.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 5.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 6.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 7.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
- 8.OMS anunță pe Facebook că "a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030". Rafila ascunde continutul documentului!
- 9.Interviul necenzurat oferit de preotul Ciprian Mega - regizorul filmului "21 Rubini" - redacției "Europa Liberă"
- 10.Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu