Înainte să dispară, Sebastian Ghiţă aflase că este cercetat într-un al cincilea dosar
Postat la: 06.03.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Un martor din dosar le-a declarat procurorilor că Sebastian Ghiță ar fi intervenit, pentru ca firmele sale să obțină contracte de IT cu statul, la miniștri din două guvernări, inclusiv la Victor Ponta.
Procurorii DNA din Ploiești au strâns declarații ale unor persoane din mai multe societăți specializate în IT care le-au explicat cum ar fi acționat Sebastian Ghiță în momentul în care ar fi solicitat mai multe sume de bani pentru a le asigura societăților respective încheierea unor contracte cu statul și încasarea la timp a plăților.
Din documentele de la Tribunalul Prahova ar reieși că Sebastian Ghiță a susținut că poate interveni atât la Victor Ponta, cât și la alți foști miniștri pentru bunul mers al diferitelor contracte. Este vorba de miniștri ai Sănătății, Nicolae Bănicioiu și Eugen Nicolaescu, miniștri ai Comunicațiilor precum Zsolt Nagy și Valerian Vreme și miniștri de la Agricultură sau șefi ai unor instituții de stat din subordinea mai multor ministere.
Pentru a masca încasarea diferitelor sume de bani, spun procurorii DNA, firmelor implicate li se solicita să încheie contracte cu mai multe societăți care erau controlate de Guță sau de oameni apropiați ai acestuia și în contul respectivelor contracte erau trecute diferite servicii IT fictive.
Potrivit unui martor, Ghiță ar fi susținut că are nevoie de 450.000 de euro pentru finanțarea campaniei electorale a lui Victor Pontra din 2014. Din cercetările efectuate de procurori reiese că Ghiță ar fi aflat că procurorii fac îl cercetează în legătură cu un al cincilea dosar penal. Discuțiile ar fi avut loc într-un cerc de apropiați ai fostului deputat, înainte ca acesta să dispară.
Magistraţii Tribunalului Prahova iau în discuţie azi propunerea de arestare preventivă formulată de către procurorii DNA Ploieşti pe numele lui Sebastian Ghiţă în cel mai nou dosar de corupţie deschis pe numele acestuia, în care este cercetat pentru trafic de influenţă, spălare a banilor şi constituire de grup infracţional organizat. Tot luni, Curtea de Apel Ploieşti se pronunţă cu privire la contestatia DNA faţă de punerea sub control judiciar a directorului Teamnet, Bogdan Padiu, şi administratorului Asesoft, Cristian Anastasescu, cercetaţi şi ei în acelaşi dosar alături de Ghiţă.
În al cincilea dosar deschis de DNA pe numele lui Sebastian Ghiţă procurorii suspectează că fostul deputat, care până în anul 2012, când a fost ales în Parlament, a fost reprezentant al S.C. Teamnet Internaţional S.R.L. şi S.C. Asesoft International S.A. a pretins şi primit de la reprezentanţii celor două societăţi sume de bani, pentru a determina factorii decizionali ai unor instituţii şi autorităţi publice să le atribuie contracte de prestare de servicii IT şi/sau să faciliteze derularea în bune condiţii firmelor ai căror reprezentanţi fuseseră contactaţi, anterior, de către Ghiţă.
Este vorba, potrivit DNA, despre contracte de achiziţie de programe informatice finanţate din fonduri publice, dar şi din fonduri europene, încheiate între anii 2007 şi 2015 de către mai multe societăţi comerciale cu profil de activitate în domeniul IT şi de asocierea dintre acestea şi societăţile comerciale S.C. Teamnet International S.R.L. şi S.C. Asesoft International S.A.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
A fost confirmat primul caz de gripă aviară transmisă pe traseul pasăre-vacă-om. Cum se manifestă virusul în acest caz
Gripa aviară înalt patogenă A(H5N1), care se răspândește în întreaga lume din 2020, a fost transmisă de la o vacă la un fermier din SUA. Este prima transmitere confirmată de la vacă la om a acestui virus.
-
Marcel Ciolacu pune în practică un plan care va schimba piața muncii și în România: se pregătește salariul minim european
Premierul Marcel Ciolacu a explicat că intenția clară a Guvernului este de a aplica de la 1 iulie măsura deja anunțată de a crește salariul minim brut la 3.700 de lei.
-
Supraveghere next level: Inteligenta Artificială a Google va întrerupe convorbirile telefonice în cazul în care consideră ca e necesar
Google a anunțat introducerea unor noi instrumente de detectare a escrocheriilor, care vor oferi alerte în timp real în timpul convorbirilor telefonice. Aceste instrumente utilizează inteligența artificială pentru a identifica modele de conversație asociate în mod obișnuit cu escrocheriile.
-
România e pe harta țărilor unde PIB va bubui: Europa Centrală și de Est devin puncte de interes pentru investitori
Europa Centrală şi de Est (CEE) devine o zonă tot mai relevantă pentru expansiunea internaţională a afacerilor, având în vedere perspectivele economice favorabile, se arată într-o analiză realizată de iBanFirst, referitoare la provocările companiilor din această regiune.
-
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns
Un bărbat din Indonezia a avut parte de un adevărat șoc atunci când a aflat că soția lui, cu care era căsătorit de 12 zile, era, de fapt, un bărbat deghizat în femeie, care plănuise să stoarcă cât mai mulți bani de la el iar apoi să dispară.
-
Bea 13 căni pe zi ca sa se vindece de cancer. Ce s-a întâmplat cu o femeie care a ținut o dietă agresivă cu suc de morcovi
O femeie de 38 de ani a ajuns la spital în stare gravă, anul trecut, după ce a ținut o dietă cu suc de morcovi pentru a se vindeca de cancer. Chiar și când se afla pe patul de spital, prea slăbită pentru a se mișca și cu probleme de repsirație, femeia refuza total să primească tratament specific.
-
Trăim într-o zonă a Universului care n-ar trebui să existe și care sfidează legile fizicii
Există tot mai multe de dovezi că trăim în "vizorul" unui vid cosmic gigantic - cel mai mare observat vreodată. Astronomii au sugerat pentru prima dată un astfel de vid în 2013, iar de atunci dovezile existenței sale s-au tot adunat.
-
Consiliul Concurenței, anchetă la cererea premierului. Ciolacu: Acele scumpiri nu au niciun fundament economic
Premierul Marcel Ciolacu cere Consiliului Concurenței să înceapă o anchetă în care să verifice dacă creșterea cu peste 25% a prețurilor la detergenți au vreo justificare economică. Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, spune că deja se fac verificări.
-
Nu te aștepți la așa ceva: Care va fi ultima ființă ce va trăi pe Pământ
Viața pe Pământ există de peste 3,7 miliarde de ani. Cu toate acestea, dacă ar avea loc un eveniment catastrofal, ar putea rămâne doar un singur animal. În ciuda provocărilor legate de originea vieții, odată stabilită, acesta este remarcabil de rezistent.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 3.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 4.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 5.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 6.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 7.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
- 8.OMS anunță pe Facebook că "a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030". Rafila ascunde continutul documentului!
- 9.Interviul necenzurat oferit de preotul Ciprian Mega - regizorul filmului "21 Rubini" - redacției "Europa Liberă"
- 10.Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu