Inchiziţie ortodoxă la Focşani

• Tweet

În mod de-a dreptul scandalos, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei a excomunicat trei enoriaşi din comunitatea ortodoxă, iar pe alţi opt i-a canonisit, adică le-a luat dreptul la împărtăşanie. Această măsură specifică primelor secole de creştinism, după cum consideră ortodocşii din Italia, „este neinspirată din punct de vedere pastoral, abuzivă, emanată de-o mentalitate arogantă şi medievală".

Gâlceava a pornit de la hotărârea ÎPS Ciprian de a-l trimite la mănăstire pe preotul paroh Giorgică Vatră şi a-i lua biserica Sf. Apostol Andrei din Focşani, pe care el împreună cu enoriaşii au construit-o în urmă cu 16 ani. În locul lui a fost instalat părintele Valentin Mirică, acesta beneficiind în trecut de un tratament asemănător, fiind mutat după ce şi el a construit o biserică. Numai că enoriaşii n-au fost de acord cu acest act reparatoriu, în defavoarea duhovnicului lor. Motivele care au dus la acest scandal sunt mult mai puţin importante decât nefericitul deznodământ la care s-a ajuns şi asupra căruia vom insista.

Potrivit unor declaraţii total deplasate, ÎPS Ciprian consideră că „din punct de vedere duhovnicesc, Vrancea îmi aparţine". Şi dacă vreun enoriaş este de altă părere, rupând comuniunea cu el, niciun episcop din alte judeţe nu-l va primi. Această atitudine dictatorială sau chiar inchizitorială este de-a dreptul halucinantă, măcar şi pentru faptul că biserica este o instituţie bugetară (ca să nu-i spunem parazitară) care trebuie să funcţioneze în folosul credincioşilor, nu împotriva lor. Lăsând la o parte credinţa, banii proveniţi de la buget sunt ai oamenilor, la fel ca şi taxele pe care aceştia le tot plătesc preoţilor pentru diversele servicii religioase. Pe deasupra, abordarea şmecherească de rezolvare a conflictului de către arhiepiscop ne trimite cu gândul la mişmaşurile care le comit în Parlament aleşii poporului.

În urma scandalului izbucnit în septembrie anul trecut la biserica Sf. Apostol Andrei din Focşani, când oamenii s-au opus ca duhovnicul lor să fie trimis la o mănăstire, Arhiepiscopul Ciprian a descins la faţa locului, la 11 ianuarie 2015, însoţit de vreo douăzeci de sutane, chipurile pentru a face „pace în Biserica lui Hristos". Pacea lui, nu a oamenilor şi nici a lui Iisus Hristos, după cum se va vedea. Pentru moment, ÎPS a acceptat ca preotul Giorgică Vatră să rămână, dar să fie secondat, pe lângă Valentin Mirică, şi de preotul pensionar Alexandru Capră, astfel încât să existe linişte măcar până la sărbătorile de Paşte. Ştia el ce ştia... În perioada 5 - 6 februarie 2015, Sfântul Sinod al BOR a aprobat noul Regulament al autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. Apoi a urmat Paştele, în parohie menţinându-se o stare de acalmie rău-prevestitoare, care a culminat cu decizia incredibilă a Arhiepiscopului Ciprian.

Acesta, în baza noului regulament, la data de 7 mai 2015, a excomunicat trei enoriaşi din biserica neamului şi i-a canonisit pe alţi opt dintre cei mai virulenţi contestatari ai mazilirii preotului Vatră, pentru că aşa au vrut muşchii ÎPS. Abuzul comis împotriva celor care n-au înţeles să fie slugarnici şi să facă temenele în faţa arhiepiscopului este de-o gravitate incalificabilă, având o vădită tentă inchizitorială. Pentru că enoriaşii nu se află în slujba ÎPS Ciprian, cum consideră acesta, ci în slujba bisericii, pe care o şi subvenţionează la greu pentru a exista. Mai mult, contestarea unui act administrativ, abuziv sau nu, n-are nicio legătură cu vreun atentat la unitatea Bisericii Ortodoxe, decât cel mult în mentalitatea atrofiată în canoane a arhiepiscopului, care este doar un reprezentant al Divinităţii pe pământ, iar nu Divinitatea însăşi.

Şi chiar dacă admitem că cei 11 enoriaşi pedepsiţi au greşit, rolul bisericii nu este acela de a-i pedepsi, ci de a-i îndrepta spre calea cea bună. Pentru că excomunicarea poate avea loc doar spre binele mărturiei lui Iisus Hristos şi a Bisericii lui înaintea credincioşilor, nu spre liniştea arhiepiscopului. Ori oamenii nu şi-au lepădat credinţa, ci doar s-au opus unui abuz de sorginte medievală, care n-are ce căuta în nicio societate civilizată a zilelor noastre. În 1 Corinteni 5:5, Pavel susţine că excomunicarea este o formă de eliberare a păcătosului nepocăit din mâna Satanei şi nu un mijloc de coerciţie care să-l determine pe enoriaş să facă voia inchizitorială a arhiepiscopului, fără crâcnire, mai ales când acesta a luat-o razna pe arătură, din cine ştie ce interese personale ori orgolii nemăsurate.

Dan Coste