Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Un controversat designer de modă a drogat și violat mai multe femei, inclusiv fete de 14 ani

Postat la: 02.10.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Mogulul canadian Peter Nygard, designer de modă acuzat de trafic de persoane şi înşelătorie, va fi extrădat Statelor Unite pentru a răspunde inculpării formulate la New York, scrie BBC.

Un tribunal din Winnipeg a primit vineri formularul de consimţământ semnat din închisoare de Nygard. Designerul în vârstă de 80 de ani se confruntă cu o inculpare cu nouă capete de acuzare în New York. El ar fi drogat şi agresat femei, dar şi minore în vârstă de 14 ani. Nygard a susţinut că este nevinovat. Avocatul său, Brian Greenspan, a spus că a consimţit extrădarea lui pentru a putea contesta acuzaţiile. Potrivit autorităţilor americane, multimilionarul a avut un comportament infracţional timp de mai multe decenii, implicând zeci de victime în SUA, Canada şi alte ţări. Inculparea lui din decembrie 2020 de către oficialii americani susţine că Nygard a folosit „forţa, frauda şi constrângerea" pentru a avea relaţii sexuale cu adulţi şi minori.

El a fost acuzat la New York că s-a folosit de influenţa companiei sale şi de recursele acesteia „pentru a recruta şi întreţine" mai multe victime. Canadianul de origine finlandeză a fondat Nygard International, companie globală de îmbrăcăminte pentru femei, în anii 1960. A renunţat la funcţia de preşedinte anul trecut, în timpul anchetei derulate de grupul de lucru al FBI privind exploatarea copiilor şi de către Poliţia din New York. El a fost arestat la casa lui din Winnipeg în decembrie 2020. Extrădarea lui trebuie semnată de Ministerul canadian al Justiţiei. În baza acordului, el nu e obligat să se predea pentru cel puţin 30 de zile şi are ocazia să ceară cauţiune sau să facă apel. Separat, săptămâna aceasta, Poliţia din Toronto l-a acuzat pe Nygard de agresiune sexuală şi detenţie forţată, în baza unor învinuiri care datează de până în 1987. Avocatul lui a spus că Ministerul Justiţiei va decide dacă el va răspunde acuzaţiilor din Canada înainte de a fi trimis în Statele Unite.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE