PSD și calul mort
Postat la: 08.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Lui Victor Ponta i s-a pus cruce. Zilele lui ca om politic sunt numărate. Nu va mai fi premier. Nu va mai fi nici președinte PSD. Și, întrucât nu a știut să-și gestioneze o aterizare lină, nu va mai fi nici vreun om politic influent. Cum va fi PSD peste câteva zile și într-un viitor mai îndepărtat, după ce Victor Ponta iese din ecuație?
Va rămâne un partid de masă. Cu un electorat care, orice s-ar întâmpla, va reprezenta cel puțin 25% dintre cetățenii României. Dar eu cred că se va plasa constant la 30-35%. Și că va continua acest partid socialist să reprezinte cel mai mare bazin electoral din România. Dar cine va conduce partidul peste câteva zile? Sunt trei linii de forță în PSD. Una este grupată în jurul lui Valeriu Zgonea, avându-l în spate pe Liviu Dragnea, dar și o parte dintre servicii. A doua linie de forță este reprezentată de Rovana Plumb. Ea este susținută de Ponta, care nu poate fi descărcat instantaneu de toate puterile, de o altă parte importantă dintre servicii, precum și de gruparea, încă semnificativă, a lui Ion Iliescu. În fine, există al treilea centru de putere, construit în jurul lui Marian Oprişan, președintele Consiliului Județean Vrancea și, totodată, starostele președinților de Consilii Județene PSD. Între cele trei centre de putere se duce astăzi bătălia pentru succesiunea în funcţia de președinte al PSD.
Fiecare are avantajele și dezavantajele sale. Fiecare are atuuri și puncte slabe. Nu avem spațiu suficient în această analiză pentru a intra în detalii. Dar, totuși, este obligatoriu să înțelegem cât de importante sunt detaliile. De exemplu, dacă după ce a trecut cu bine, până în acest moment, prin furcile caudine ale justiției, Marian Oprişan și încă este declarat nevinovat pentru infracțiuni prezumtive, puse în cârcă de procurori, în scurt timp, situația s-ar putea schimba. Chiar dramatic. Și, astfel, Oprişan ar putea fi scos, de către DNA, din această competiţie politică. Pe de altă parte, ca să rămân la același exemplu, Oprişan nu mai are forța pe care o avea atunci când a fost ales președinte al președinților Consiliilor Județene. Din simplu motiv că, o bună parte dintre președinții Consiliilor Județene PSD sunt scoși din circulație de către DNA.
Menținându-ne în același registru al demonstrației, acest numitor comun al DNA, la fel cum a funcționat în cazul Ponta și cum ar putea funcţiona în cazul Oprişan, ar putea funcționa și în raport cu celelalte două centre de putere din PSD, respective Rovana Plumb și Valeriu Zgonea. Ar fi dramatic ca, în finalul bătăliei care urmează, în curând, să aibă loc în PSD, să descoperim că diferența o va face, nu propriul electorat, nu membrii acestui partid, ci DNA. Indiferent însă ce se va întâmpla, putem opera cu două certitudini.
Prima este aceea că Victor Ponta, în curând, nu va mai fi președinte PSD și nu va mai reprezenta nimic semnificativ în raport cu acest partid - pentru că nu a știut să se retragă atunci când trebuia - și doi, indiferent cine îl va conduce în viitor, PSD va continua să dețină o putere politică extrem de importantă. Plasată între 25-40% din electoratul României. În aceste condiții, cred că este igienic pentru viața politică românească ca, măcar la spartul târgului, nici procurorii, nici magistrații să nu mai aibă vreun cuvânt de spus și, din respect față de electoratul de stânga din România, PSD să fie lăsat în pace pentru a putea opta, neparazitat de nimeni, pentru o formulă sau alta de dezvoltare viitoare.
SR Stanescu
ULTIMA ORA
-
Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
Guvernul federal din Germania a fost forțat să recunoască faptul că așa-numiții "adepți ai teoriei conspirației" au avut dreptate în legătură cu tot ceea ce s-a întâmplat în timpul pandemiei Covid.
-
Instalarea Guvernului Mondial intra în linie dreaptă: Marele Summit pentru Viitor pentru impunerea Agendei 2030
Ideea unui „summit pentru viitor" a apărut, oficial, la aniversarea a 75 de ani de la constituirea ONU; împlinirea acestei vârste rotunde a picat (coincidență) fix în 2020, Anno uno al pandemiei.
-
Ucraina și noua carne de tun: "Ne confruntăm cu un val de dezertări în rândul tinerilor recruți!"
Forțele armate ucrainene s-au plâns de valul de dezertări în rândul tinerilor recrutați, transmite postul de radio Europe1, citând un ofițer ucrainean.
-
Se confirmă teoria conform căreia persoanele vaccinate în pandemie sunt cei care au împrăștiat Covid peste tot
Cel mai recent studiu, realizat de medicii infecționiști de la Clinica Cleveland, Ohio, SUA, a demonstrat că numărul de doze de vaccin Covid este direct proporțional cu riscul de a contracta virusul. Lucrarea științifică reconfirmă studii anterioare, care au arătat că cei mai susceptibili de a se infecta cu SARS-Cov-2 sunt, de fapt, cei vaccinați, ceea ce pune într-o perspectivă diferită narativul oficial.
-
Poarta către Lumea de Dincolo a început să se deschidă. Lumea stiintifică e în panică preconizând urmări catastrofale
Megasurparea Batagay, supranumită „Poarta către Lumea de Dincolo", situată în Siberia, reprezintă una dintre cele mai dramatice manifestări ale schimbărilor climatice din regiune. Această formațiune geologică, care s-a dezvoltat inițial ca urmare a activităților umane și a fenomenelor naturale, continuă să crească într-un ritm alarmant.
-
O teorie a lui Einstein legată de găurile negre a fost demonstrată de oamenii de ştiinţă
Oamenii de ştiinţă au demonstrat una dintre teoriile lui Albert Einstein, dovedind nu doar existenţa unei regiuni "de plonjare" din jurul unei găuri negre în care materia se prăbuşeşte, ci şi a faptului că această zonă exercită unele dintre cele mai puternice forţe gravitaţionale identificate până în prezent în galaxie.
-
Ce-l asteaptă pe Klaus Iohannis. UE se pregătește pentru un război apocaliptic: apărare chimică, biologică, radiologică şi nucleară!
Comisia Europeană a anunţat joi rezultatele cererilor de propuneri din 2023 din cadrul Fondului european de apărare (FEA), în valoare de 1,031 de miliarde de euro sub formă de finanţare din partea UE, pentru a sprijini 54 de proiecte europene comune restante de cercetare şi dezvoltare în domeniul apărării, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
-
Robert Fico nu a fost primul: Lista liderilor europeni care au fost ținta unor atentate
Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat şi rănit grav, miercuri, devenind cel mai recent lider european care a fost ţinta unei tentative de asasinat. Presa slovacă a declarat că atacatorul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, iar guvernul susţine că ar fi vorba de o motivaţie politică.
-
România Digitală: Cum vor fi raportate sesizările privind conținutul malițios Deepfake distribuite pe Tiktok, Facebook sau Google
Oricine va putea să încarce pe pagina de internet a Ministerului Digitalizării sesizări cu privire la conținutul audio/video manipulat digital (deepfake) distribuit pe internet în scopuri malițioase, iar mai departe analizarea și transmiterea datelor de la populație direct către administratorii marilor platforme se va face în maxim o oră, potrivit unui ordin publicat joi seara în Monitorul Oficial.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cine e Atlantic Council - ce-l premiază pe Iohannis în SUA - un afront la adresa românilor!
- 2.Războiul împotriva Omului!
- 3.Trezește-te, popor român!
- 4.Dincolo de propaganda occidentală
- 5.Iohannis regretă primirea la Casa Albă
- 6.La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
- 7.Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
- 8.Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
- 9.Război pe teritoriul Transilvaniei. Viktor Orban, UDMR și Guvernul României, contra Miklos Banffy
- 10.O colonie n-are voie să dețină companii naționale strategice!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu