Zgonea mai stă. Democrația mai pleacă!
Postat la: 16.05.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Ce raport există între Valeriu Zgonea, încă președinte al Camerei Deputaților, și gradul de democrație sau de non-democrație din România? Dacă Valeriu Zgonea rămâne în funcție, democrația este în deficit. Dacă, în schimb, va fi debarcat, aceasta este o bilă albă pentru democrație. Cum a ajuns un om politic să funcționeze, în România, ca o hârtie de turnesol pentru cel mai valoros asset al lumii moderne?
S-a ajuns în această situație, în mod straniu, prin sprijin american. Cu alte cuvinte, una dintre democrațiile cele mai apreciate de pe glob, probabil după cea britanică, ne pune la încercare. Iar nodul gordian este un individ destul de rudimentar, cățărat la putere într-un stat în care răsturnarea valorilor este la ordinea zilei. Un principiu pe care nimeni nu îl poate ataca este acela că, într-o democrație, nu există lider în absența susținerii de către o majoritate. Te votează cei mai mulți, ești lider. Nu te mai votează, ești un fost lider. Aceasta este o regulă de fier. Nu exiști în afara respectării, cu strictețe, a principiului reprezentativității. Iar reprezentativitatea înseamnă majoritate. De mai multă vreme, Valeriu Zgonea nu mai reprezintă pe nimeni în Cameră Deputaților.
Cu excepția alegătorilor săi din colegiul în care a ajuns deputat. Dar, în Camera Deputaților, cei care l-au susținut pentru a ajunge președinte i-au retras votul. Nu-l mai vor. De altfel, el a fost propus de grupul parlamentar PSD. Din PSD, Valeriu Zgonea a fost exclus. Deci, nici din grupul parlamentar nu mai face parte. Și atunci cum mai stă tabloul său atârnat în dreptul titlului de președinte al Camerei Deputaților? Valeriu Zgonea nu este susținut prin votul colegilor săi din Parlament. Ca atare, sub aspect democratic, el și-a pierdut legitimitatea de președinte al Camerei Deputaților. În schimb, sub aspect non-democratic sau chiar antidemocratic, el este susținut. Și așa se face că mai rămâne în funcție.
La întrebarea "cine îl susține?", a răspuns însuși Excelența sa Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite la București. El îl susține. Pentru că Valeriu Zgonea a pus umărul la adoptarea unor legi dorite de partenerul nostru strategic, dar și la respingerea unor proiecte de legi care, dintr-un motiv sau altul, nu au intrat în grațiile acestuia. Ceea ce, în paranteză fie spus, înseamnă că, printre legiuitorii din România, se numără și Ambasada Statelor Unite.
Se știe. În plus față de cele declarate, Valeriu Zgonea a devenit un delator. În numele unor pretinse valori democratice, în loc să se ia la trântă cu colegii săi în Parlament, el a făcut cărare la Ambasada Statelor Unite, pentru a-i pârî. Sau chiar pentru a le face procese de intenție. În felul acesta, el a devenit un lacheu al marelui nostru aliat. Dar, indifrent unde te angajezi lacheu, tot lacheu rămâi.
Și ce se mai știe? Se mai știe că, pentru a face majoritatea necesară schimbării lui și numirii unui alt președinte al Camerei Deputaților, PSD trebuie să cadă la înțelegere nu numai cu ALDE, ci și cu UNPR și UDMR. Cu UNPR s-ar putea să-i meargă, în ciudă faptului că acest partid este inflamat, întrucât nici nu a fost consultat și nici nu i s-a promis ceva la schimb. Cu UDMR, este ceva mai greu. Pentru că și unii reprezentanți ai UDMR și-au făcut cărare, în același spirit, la Ambasada Statelor Unite din București. Ambasadă care nu îl vrea debarcat pe Zgonea.
Iar bomboana pe colivă abia vine. Zgonea face parte din câmpul tactic al SRI. E omul lui Florian Coldea, înfipt la vârful Parlamentului. Ce interes ar avea Coldea să își debarce omul? Așa că sunt activate, pe tăcute, ca să îl susțină pe Zgonea, toate cârtițele SRI din Parlament. Și iată cum PSD e forțat să amâne debarcarea. Pentru a putea să strângă rândurile. Așteaptă alegerile locale. Așteaptă să-și impresioneze nu numai adversarii, ci și partenerii politici prin rezultate bune, care să arate forța acestui partid. Și abia apoi, după ce bea din apa vieții oferită de propriul bazin electoral, se va năpusti împotriva lui Zgonea.
Până atunci, însă, democrația este pusă între paranteze. Pentru că Zgonea rămâne pe poziție, deși nu mai reprezintă, acolo, decât Ambasada Statelor Unite și grupurile ilegitime de interese din SRI.
Sorin Rosca Stanescu
ULTIMA ORA
-
Câți amanți a avut în realitate Regina Maria a României. Cu cine s-a iubit la Palatul Peleș chiar în fața angajaților
Cunoscută și sub numele de "regina-bărbat" datorită temperamentului său energic, s-a născut la Eastwele Park-Kent, în Anglia, pe 29 octombrie 1875. Cu trei prenume - Maria Alexandra Victoria - aparținea Casei de Saxa-Coburg și Gotha.
-
Numărul cadavrelor abandonate în morgi a crescut spectaculos în Canada. Costurile înmormântării reprezintă principalul motiv
Câteva provincii canadiene au înregistrat un salt al numărului de cadavre nerevendicate în ultimii ani, rudele defuncților invocând costurile înmormântării pentru a nu ridica trupurile de la morgă, informează Reuters.
-
Piedone a atribuit 11 contracte de 1,9 milioane lei în numai 3 ore, fără licitație, către o firmă a familiei Flutur căreia îi mai dăduse 1 milion cu o luna-n urmă
În 30 aprilie 2024, firma Geca Impex PM a primit de la Primăria Sectorului 5, în mai puțin de 3 ore, 11 contracte în valoare totală de aproape 1,9 milioane lei. S-au cumpărat leagăne, balansoare, mobilier urban, echipamente de fitness și lucrări de reparație la terenurile de sport.
-
O instanță din SUA a decis că părinții nu-și pot retrage copiii mai mici de clasa a 5-a de la orele LGBT+
Părinții din districtul școlar Maryland nu-și pot retrage copiii de la curriculumul LGBT+, potrivit FoxNews. Un tribunal federal a susținut politica districtului școlar. Acesta nu permite părinților să-și retragă copiii K-5 din curriculumul despre identitatea de gen și sexualitate. K-5 include copiii de la grădiniță până în clasa a 5-a.
-
Ceremonie de arborare a steagului LGBT la Comisia Europeană. Ursula: Azi și în fiecare zi, sunt mândră să fiu alături de comunitatea LGBT
Comisia Europeană a arborat steagul LGBTQ în fața sediului său de la Bruxelles. „Astăzi și în fiecare zi, suntem alături de comunitatea LGBTIQ+", a transmis, pe Facebook, Comisia Europeană.
-
Lista muzeelor care vor fi deschise la ediția aniversară Noaptea Muzeelor. Evenimentul este umbrit de greve și proteste
Organizatorii au anunţat că sâmbătă, la evenimentul Noaptea Muzeelor, vor fi deschise 253 de obiective în toată ţara, cu cele mai multe în Bucureşti - 55, la Iaşi - 34, Târgu Mureş - 22 şi în Cluj-Napoca - 18.
-
Novak Djokovic a avut nevoie de wild-card. Ce-a ales să facă înainte de Roland-Garros
Numărul unu mondial, Novak Djokovic, a primit o invitaţie din partea organizatorilor turneului ATP 250 de la Geneva (19-25 mai), în săptămâna premergătoare turneului de la Roland Garros (26 mai-9 iunie), unde îşi va apăra titlul.
-
CTP i-a dat răspunsul lui George Simion: "E limpede că o să mă apuc să împușc oameni..."
Evenimentul tragic din Slovacia, unde premierul Robert Fico a fost rănit grav prin împușcare de către un scriitor, a provocat un schimb de replici între președintele AUR, George Simion, și jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
-
Ultima șansă de a pedepsi crimele Securității. Fiul disidentului Gheorghe Ursu: "Am depus sute de documente"
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și familia disidentului Gheorghe Ursu au formulat apel împotriva deciziei Curții de Apel de a rejudeca dosarul deschis pe numele torționarilor Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cine e Atlantic Council - ce-l premiază pe Iohannis în SUA - un afront la adresa românilor!
- 2.Războiul împotriva Omului!
- 3.Trezește-te, popor român!
- 4.Dincolo de propaganda occidentală
- 5.Iohannis regretă primirea la Casa Albă
- 6.La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
- 7.Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
- 8.Avertismentul teribil al lui Erdogan privind NATO
- 9.Război pe teritoriul Transilvaniei. Viktor Orban, UDMR și Guvernul României, contra Miklos Banffy
- 10.O colonie n-are voie să dețină companii naționale strategice!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu