Numărul cadavrelor abandonate în morgi a crescut spectaculos în Canada. Costurile înmormântării reprezintă principalul motiv
Postat la: 18.05.2024 |
Câteva provincii canadiene au înregistrat un salt al numărului de cadavre nerevendicate în ultimii ani, rudele defuncților invocând costurile înmormântării pentru a nu ridica trupurile de la morgă, informează Reuters.
Fenomenul a determinat autoritățile să construiască noi capacități de stocare a trupurilor, iar strângerile de fonduri pentru ca trupurile să poată fi ridicate de rude au crescut. Costurile maxime ale unei înmormântări au crescut de la 6.000 de dolari în 1998 la 8.800, potrivit unor estimări a asociației companiilor de pompe funebre. În Ontario, cea mai populată provincie a Canadei, numărul trupurile neridicate a creescut de la 242 în 2013 la 1.183 în 2023, susține medicul legist Dirk Huyer.
În cele mai multe cazuri, rudele au fost identificate, dar nu au dorit să ridice corpurile din mai multe motive, cel mai frecvent fiind lipsa banilor. Acest motiv a fost invocat în 20% din cazuri în 2022, iar în 2023 procentajul a ajuns la 24%. „Este tulburător pentru că o perosană a murit și nu este nimeni - familie, prieteni sau alții - care să poată face planuri privind acea persoană după moarte", spune Huyer.
Oficial, în Ontario se consideră că un cadavru este nerevendicat după 24 de ore. Însă angajații biroului legistului-șef din provincie au nevoie de săptămâni pentru a localiza rudele apropiate. Dacă acestea confirmă că nu pot ridica trupul, municipalitatea locală împreună cu o firmă de pompe funebre asigură o înmormântare simplă. În acest interval, corpul este păstrat într-un frigider al morgii.
„Dintotdeauna au fost familii care aveau nevoie de sprijin, dar niciodată nu am văzut un număr atât de mare de rămășițe revendicate precum cel de acum", spune Allan Cole, proprietat al unei firme de pompe funebre din Toronto, MacKinnon and Bowes. În Quebec, numărul cadavrelor neridicate a crescut de la 66 în 2013 la 183 în 2023. În Alberta, numărul trupurilor pentru care nu au fost identificate rude a crescut de la 80 în 2016 la 200 în 2023.
Un purtător de cuvânt al serviciilor de sănătate din Newfoundland a spus că provincia nu avea nevoie să stocheze cadavrele pe termen lung. Acum însă a crescut numărul de trupuri ținute în frigidere în afara spitalului din Saint John, astfel că se construiește o unitate de depozitare permanentă a rămășițelor.
„Oamenii nu au revendicat trupurile pentru că și-au dat seama că nu-și permit să le îngroape. Aici nu este vorba desre construirea unei capacități de stocare mai mare, ci despre rezolvarea problemei care duce la acumularea cadavrelor și de îndepărtarea obstacolelor astfel încât oamenii să aibă o înmormântare demnă", susține Jim Dinn, liderul partidului de opoziție din Ontario, Noul Partid Democratic.
Locurile de veci au ajuns să coste foarte mult în anumite zone ale Canadei. De exemplu, în centrul orașului Toronto un loc de veci costă 34.000 de dolari, preț în care nu intră săpatul gropii, acoperirea ei, înmormântarea propriu-zisă, piatra de mormânt sau taxele. Numărul de cazuri de crowdfunding pe site-ul GoFundMee pentru a strânge bani pentru înmormântări a crescut de la 36 în 2013 la 10.257 un deceniu mai târziu.
Sprijinul statului pentru înmormântări nu a ținut pasul cu costurile acestora. Guvernul federal a anunțat că va dubla ajutorul de înmormântare acordat prin casa de pensii, acesta ajungând la 5.000 de dolari canadieni.
„Pierderea partenerului de viață sau a soțului/ soției este devastatoare pentru o persoană în vârstă. De asemenea, poate fi o imensă povară financiară după o viață de muncă. De aceea consolidăm planul de pensii pentru a furnizat un plus la ajutorul de înmormântare", a afirmat într-un email Katherine Cuplinkas, secretarul de presă al ministrului de Finanțe, Chrystia Freeland.
Jeff Weafer, președintele Asociației Serviciilor Funerare din Canada, crede că nu este suficient. „Acesta nu este un sfârșit demn pentru canadieni. Motivul pentru care persoane decedate rămân nerevendicate de familiile lor este legat de faptul că nu-și permit acest lucru", a spus Weafer.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Dieta lui Ștefan Bănică a devenit virală pe internet. Cum se menține artistul într-o formă excelentă la 58 de ani
La 58 de ani, Ștefan Banica impresioneaza prin energia pe care o afișeaza atat pe scena, cat și in aparițiile sale publi ...
-
O româncă a plecat la cules de ciuperci și s-a întors cu o descoperire rară. Ce este, de fapt, misterioasa „Degetele Diavolului"
O ieșire la cules de ciuperci s-a transformat intr-o descoperire neașteptata pentru o romanca, dupa ce a dat peste o spe ...
-
Oamenii ar avea un „al șaselea simț" puțin cunoscut, sugerează o serie de studii
O serie de studii sugereaza ca oamenii dispun de un mecanism senzorial mai puțin cunoscut, numit interocepție, care le p ...
-
Au una dintre cele mai frumoase țări din lume, dar italienii preferă vacanțele în alte țări: Locurile pe care le consideră mai frumoase decât superbele orașe din Italia
Japonia, China, Grecia și Insulele Baleare sunt printre destinațiile preferate ale italienilor in vara anului 2026. Reze ...
-
Povestea bebelușului născut în timpul cutremurelor din Venezuela, pe un teren de baseball. I-au tăiat cordonul ombilical cu o foarfecă de unghii
În mijlocul haosului provocat de cutremurele devastatoare din Venezuela, o tanara insarcinata a adus pe lume un ba ...
-
Controversă de proporții: O actriță virtuală a primit rolul principal într-un film. Actorii de la Hollywood sunt revoltați
Actrița virtuala Tilly Norwood, o identitate digitala creata in totalitate cu ajutorul inteligenței artificiale, a provo ...
-
The Economist: Ce orientare politică au marile modele AI? Cercetătorii au comparat 25 de chatboți, inclusiv ChatGPT, Gemini și Claude
Modelele de inteligența artificiala utilizate de milioane de oameni pentru informare, munca sau studiu tind sa adopte po ...
-
Cum își aleg țânțăroaicele victimele. Factorii care ne fac atât de atractivi pentru ele
Teoriile populare despre motivele pentru care anumite persoane devin ținte sigure pentru țanțari in sezonul cald primesc ...
-
Cel mai lung studiu din istoria Harvard a scos la iveală secretul fericirii. Nu are nicio legătură cu banii sau succesul!
Unul dintre cei mai importanți factori care influențeaza sanatatea psihica nu este legat de succesul profesional sau de ...
-
"Siga-siga" e o expresie pe care turiștii trebuie să o înțeleagă înainte de a merge în Grecia. Nu este doar o vorbă, ci un stil de viață
Dincolo de plaje și taverne, Grecia ascunde un secret pe care turiștii il descopera inca din primele zile de vacanța. Es ...
-
Uimitor: Ce face creierul nostru cu fracțiuni de secundă înainte să auzim melodia preferată
Muzica ascunde un secret biologic fascinant: creierul uman nu se mulțumește doar sa o recepționeze pasiv atunci cand est ...
-
O româncă a torturat timp de o lună o rusoaică, din gelozie. I-a tăiat părul cu satârul și a bătut-o, filmând umilințele
Societatea greaca este șocata de informațiile difuzate de Poliție și de mass-media, conform carora o femeie originara di ...
-
De ce luni dimineața se produc cele mai multe infarcturi: explicația științifică, studiile OMS și sindromul periculos descoperit de medici
Oricat de bizar ar parea, statisticile medicale ascund o realitate sumbra: prima zi a saptamanii de lucru nu aduce doar ...
-
Secretul oamenilor care depășesc vârsta de o sută de ani fără regimuri complicate sau suplimente
Într-o perioada in care alimentația este dominata de produse ultraprocesate și diete tot mai sofisticate, exista c ...
-
Dieta virală care promite slăbire și vindecarea diabetului îi trimite pe oameni direct la spital: Ouăle, salata, fructele și insulina -pe lista de alimente interzise!
O dieta controversata, devenita virala pe rețelele sociale, ii convinge pe bolnavii de diabet sa renunțe la insulina și ...
-
Râde ciob de oală spartă! Cătălin Botezatu atacă dur influencerii din România: „Puneți mâna și munciți!"
Auto intitulatul designer Catalin Botezatu, specializat in chiloti gay, acuza ca mulți dintre așa-zișii influenceri din ...
-
Un '"Batman" misterios leagă oamenii cu bandă adezivă de stâlpi. Detaliul bizar care uimește poliția e altul
Satul sa aștepte ca autoritațile locale sa ii identifice și sa ii aduca in fața justiției pe cei care comit furturi, un ...
-
Cum alungi țânțarii din cameră cu o lămâie. Tehnica e poziționarea specială a fructului
Aerul condiționat usuca incaperea, iar țanțarii devin o pacoste de neocolit. Soluția nu vine dintr-un spray chimic, ci d ...
-
Misterul vechi de 500 de ani de la curtea Florenței, rezolvat de o analiză ADN. Frații Medici nu au murit otrăviți. Ce i-a ucis de fapt
Unul dintre cele mai celebre și longevive mituri privind asasinatele politice din perioada Renașterii s-a prabușit defin ...
-
Fotografia virală: 17 asistente din aceeași secție sunt însărcinate în același timp: „Nu a fost planificat, pur și simplu s-a întâmplat"
Un record neobișnuit a fost atins la un spital din SUA, unde 17 angajate din aceeași secție de obstetrica sunt insarcina ...
-
Prezentatoarea care a pierdut pariul cu Dan Alexa s-a ținut de promisiune: "Băi, dar le face! Eu n-am crezut"
Prezentatoarea Diana Munteanu (47 de ani), fosta soție a lui Claudiu Niculescu (49 de ani), a pierdut un pariu legat de ...
-
Trendul „shot-ului de ulei de măsline" este tot mai popular. Ce se întâmplă de fapt în organism, potrivit medicilor
Trendul „shot-ului de ulei de masline" caștiga popularitate in randul celebritaților și pe rețelele sociale, fiind ...
-
Luna „Căpșună" atinge apogeul în această noapte
Primul spectacol astronomic al verii va avea loc chiar in aceasta seara. Luna „Capșuna" va rasari deasupra Europei ...
-
Se schimbă tot ce știau despre nutriție: Organismul nu poate absorbi fructoza? Un studiu arată ce efecte ar putea avea asupra sănătății
Modul in care organismul absoarbe fructoza ar putea influența nu doar digestia, ci și sanatatea mintala. Un nou studiu s ...
-
Aerul condiționat îngrașă: angajații care petrec 8 ore la birou pe zi o vară întreagă riscă să pună 3 kilograme pe ei
Un birou racit intens poate influența mai mult decat confortul angajaților. Un studiu realizat intr-un spațiu de lucru s ...
-
Un cardiolog avertizează că trei alimente considerate sănătoase îți pot afecta inima
Unele dintre alimentele pe care le consideri sanatoase ar putea, de fapt, sa iți creasca riscul de boli cardiovasculare, ...
-
Sâmbătă, la Comarnic, o nouă ediţie a Festivalului Drapelului organizată de Mari Vila îi aduce pe scenă pe Fuego și Pepe, iar pe seară "Mă mut la mama!"
Potrivit Primariei Comarnic, și anul acesta vor avea loc manifestari care, deja, au devenit tradiție sub numele "Festiva ...
-
Actrița Adriana Trandafir, victima escrocilor. Percheziții ale Poliției Capitalei la indivizii care au făcut 200 de tranzacții cu cardul artistei
Polițiștii Capitalei au facut, luni, mai multe percheziții la indivizii care au furat datele bancare ale actriței Adrian ...
-
Cercetătorii au descoperit că oamenii respiră printr-o singură nară, pe rând. Care este motivul
Puțini oameni observa acest lucru in timpul zilei, dar respirația nazala nu este perfect simetrica. În mod normal, ...
-
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapper-ul a scăpat de acuzații după scandalul cu poliția de la spital
Rapperul Cheloo a fost imobilizat și incatușat de poliție vineri, apoi dus la Urgențe. Catalin Stefan Ion ajunsese la Sp ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu