NEREGULI CU PENSIILE PRIVATE. Pactul firmelor colectoare, rupt de judecătorii europeni
Postat la: 22.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că fondurile de pensii private din România au încălcat normele UE în domeniul concurenței, prin înțelegerea de a-și împărți clienții cu două opțiuni
Un litigiu mai vechi, între Consiliul Concurenței (CC) din România și 14 companii din domeniul administrării fondurilor de pensii private obligatorii, a fost „dezlegat" de magistrații Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), zilele trecute. Opinia lor a fost cerută de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru dezlegarea acestei probleme de drept, în lumina
Hotărârea CJUE pronunţată în Cauza C - 172/14 ING Pensii a validat susţinerile autorităţii de concurenţă, stabilind că acordurile de împărțire a clienților încheiate între fondurile de pensii private în cauza principală constituie o înțelegere care are un obiect anticoncurențial, fără ca numărul de clienți vizați de aceste acorduri să poată fi relevant în scopul aprecierii condiției referitoare la restrângerea concurenței în cadrul pieței interne.
Astfel, prin hotărârea pronunțată, magistrații de la Luxemburg „au confirmat faptul că fondurile de pensii private din România au încălcat normele UE în domeniul concurenței", aşa cum a constatat CC român încă din 2010, în urma unei investigaţii derulate pe această piaţă, a informat Consiliul Concurenței.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Fostul director al CDC: "Este timpul să recunoaștem efectele secundare semnificative ale vaccinurilor Covid-19"
Dr. Robert Redfield, fost director al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, a declarat săptămâna trecută că mulți oficiali care au încercat să avertizeze publicul cu privire la potențialele probleme legate de vaccinurile Covid-19 au fost presați să tacă și că este timpul să se recunoască faptul că au existat efecte secundare „semnificative" care i-au îmbolnăvit pe oameni.
-
Românii pot intra in Turcia doar cu buletinul gratie unui decret semnat de Erdogan si intrat in vigoare
Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat decretul prin care românii vor putea merge în Turcia doar pe baza buletinului, fără viză. Decretul semnat de liderul de la Ankara a fost deja publicat în Monitorul Oficial turc și apare în contextul în care premierul Marcel Ciolacu efectuează o vizită de lucru în Turcia fix în aceste zile.
-
Chichițele juridice care l-au salvat pe directorul din CNAIR de la o faptă clară de luare de mită cu banii pe masă
Directorul CNAIR Florea Dascălu, achitat de magistratul tribunalului Arad Carmen Nicoleta Boșca Matiș, a întors la 180 de grade în instanță declarația de suspect dată la DNA în care recunoștea toate faptele
-
Guvernul dă de veste pentru milioane de români de la bloc: factura la curent nu va mai conta!
Guvernul lansează o nouă măsură pentru a asigura prețuri mai mici la energie electrică. Pe lângă mecanismul de plafonare al prețurilor energiei, valabil până la 1 aprilie 2026, executivul condus de Marcel Ciolacu introduce o inițiativă benefică pentru toți cetățenii României: dreptul de a-și produce propria energie electrică.
-
Germania anunță că România va da rachete și alte echipamente militare Ucrainei
SUA, Marea Britanie, Franța, Spania, România, Belgia și Lituania vor furniza Kievului echipamente și rachete, ca parte a inițiativei germane de consolidare a apărării aeriene a Ucrainei (IAAD), a anunțat luni Ministerul German al Apărării.
-
Frankfurter Allgemeine Zeitung propune distrugerea din România a rachetelor rusești care atacă Ucraina: "Nu atrage un atac asupra NATO"
Distrugerea rachetelor și a dronelor rusești deasupra Ucrainei de pe teritoriul NATO nu va duce la o ciocnire militară directă între alianță și Moscova, deoarece acesta nu va fi considerat un atac asupra Rusiei, scrie Konrad Schuller, corespondent al ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung.
-
Cine vrea de fapt Războiul Stelelor: Rezoluția Rusiei care împiedica amplasarea de arme în spațiul cosmic a picat la ONU
O rezoluţie a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, redactată de Rusia, care cerea tuturor ţărilor să împiedice "pentru totdeauna" amplasarea, ameninţarea sau utilizarea oricăror arme în spaţiul cosmic, a eşuat luni, organismul format din 15 membri fiind divizat în privinţa acestui demers.
-
Gabriela Firea: "Construim Spitalul Metropolitan după câștigarea alegerilor pentru Primăria Generală"
Starea sistemului de sănătate din România este departe de a fi perfectă, dar se îmbunătățește cu implicarea autorităților locale. Sunt destul exemple de bune practici în ultmii ani. În București, de exemplu, în perioada 2016 - 2020, au fost deschise două spitale noi: Spitalul de Copii „Dr. Victor Gomoiu", primul spital de copii construit în ultimii 30 de ani, și Spitalul Foișor.
-
Politica de susținere a producătorilor și procesatorilor locali a inceput sa dea rezultate. Suntem pe locul 2 la nivel european
Investițiile productive din România au fost de aproape 27% din Produsul Intern Brut (PIB), o sumă record direcționată de către Guvernul condus de Marcel Ciolacu care plasează țara noastră pe locul doi la nivel european. Politicile PSD de încurajare a producției locale și a investițiilor record în infrastructură au crescut încrederea investitorilor și au susținut dezvoltarea afacerilor.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
- 3.Instalarea Guvernului Mondial intra în linie dreaptă: Marele Summit pentru Viitor pentru impunerea Agendei 2030
- 4.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 5.Țarcuri IT pentru viitoarele "animale umane": Nimeni nu explică dar iată ce inseamnă de fapt "Orașe inteligente" și "Orașe de 15 minute"
- 6.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 7.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
- 8.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 9.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 10.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu