Pedepse cu închisoarea pentru ofensa adusă însemnelor naţionale
Postat la: 10.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Parlamentari PSD şi UNPR propun, într-un proiect de modificare a Codului Penal, reintroducerea pedepselor cu închisoare de la 1 an la 3 ani pentru infracţiunea de dispreţ pentru însemnele naţionale, considerând că dezincriminarea acestor fapte poate duce şi la omiterea arborării drapelului României.
Potrivit proiectului, fapta săvârşită în public prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele României se va pedepsi cu închisoarea de la 1 an la 3 ani. Fapta săvârşită în public prin care se exprimă dispreţ pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. Proiectul mai prevede că prin dispreţ pentru însemnele României, pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile se va înţelege lipsa de consideraţie sau de stimă, sentimentul prin care se judecă un lucru ca fiind nedemn de atenţie şi defăimarea.
Cei 36 de parlamentari PSD şi UNPR care au iniţiat proiectul precizează, în expunerea de motive, că în Codul Penal aflat în vigoare nu se află şi prevederi de condamnare a persoanelor care manifestă dispreţ faţă de însemnele României sau faţă de emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile de stat, aşa cum era stipulat în vechiul Cod Penal, în articolul 236.
"Conform proiectului de lege propus, prin incriminarea manifestărilor cu dispreţ faţă de însemnele României, legea apără autoritatea de drept a statului român, stat care este reprezentat la nivel european şi internaţional prin toate însemnele României care, conform Constituţiei (...), sunt: drapelul României, Ziua naţională a României, stema ţării şi sigiliul statului", se arată în expunerea de motive a proiectului.
Iniţiatorii mai consideră că "dezincriminarea manifestărilor cu dispreţ faţă de însemnele naţionale menite să descurajeze şi să pedepsească acţiuni cu un asemnea caracter poate conduce la exacerbarea acestor manifestări de dispreţ, nu doar ca şi număr, ci şi ca mijloace de realizare, ce merg de la forme verbale (cuvinte, discursuri, lozinci injurioase la adresa însemnelor sau emblemelor statului sau ale autorităţilor), la cele scrise (articole cu conţinut ofesator, desene) sau îmbracă aspectul unor fapte (gesturi obscene, mimică dispreţuitoare) sau acte materiale (distrugere, degradare, alterare) sau prin neîndeplinirea unor semne de respect sau omiterea arborării drapelului României în cazurile prevăzute imperativ de lege".
"Proiectul de lege propus vine să ofere o soluţie care corectează acest vid legislativ, reintroducând în noul Cod Penal vechile prevederi ale art 236 care stipulează clar pedepsele pentru ofensa adusă însemnelor statului", mai menţionează iniţiatorii. Printre cei 36 de parlamentari iniţiatori se află Mihai Fifor, Marian Neacşu, Şerban Mihăilescu, Doina Silistru, Gabriela Firea, Florin Iordache, Gabriel Vlase, Marcel Ciolacu. Proiectul se află în consultare publică la Senat din 6 octombrie.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Băsescu dezvăluie schimbarile radicale din noua lume: pandemiile, crizele si războaiele - "Totul a pornit de la COVID!"
Traian Băsescu a explicat cum a ajuns ca valul de violență să acapareze întreaga planetă, pornind cu cele două războaie, cel din Ucraica și cel din Orientul Mijlociu, și până la împușcarea premierului Slovaciei, Robert Fico.
-
Putin și Xi au finalizat schița proiectului Noii Ordini Mondiale (NOM). Finalul sistemului Bretton Woods.
Pozele din vizita lui Putin la Beijing, unde el și Xi Jinping au pus în scenă un adevărat spectacol, ni-i arată inclusiv dându-și jos cravatele și discutând precum doi prieteni vechi până în orele târzii ale nopții, și ne indică în plus faptul că cei doi au dorit să arate lumii în mod explicit că ignoră avertizările publice ale Occidentului Colectiv
-
Experiment criogenic reușit: S-a găsit o modalitate de a dezgheța țesutul cerebral uman congelat și reînvierea neuronilor
Oamenii de știință au găsit în sfârșit o modalitate de a dezgheța țesutul cerebral uman congelat fără a-l deteriora. Într-o evoluție revoluționară, oamenii de știință au descoperit o nouă tehnică care permite înghețarea și decongelarea țesutului cerebral uman, păstrându-și în același timp funcția normală.
-
Dispari in 12 secunde! Doi frați geniali au furat 25 de milioane de dolari în criptomonede cu o schemă uluitoare
Doi fraţi care au studiat la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) - una dintre cele mai prestigioase universităţi din SUA - sunt acuzaţi de furtul a 25 de milioane de dolari în criptomonede în doar 12 secunde.
-
Ministerul "Adevarului" ia ființă în Guvernul României: Se vor șterge din online informațiile incomode sub pretextul că sunt false în cel mult 24 de ore
Videoclipurile, anunțurile sau știrile false vor putea fi depistate cu ajutorul Inteligentei Artificiale, sau raportate autorităților de cetatenii vigilenti și șterse în cel mult 24 de ore de pe rețelele de socializare, sau din indexarea motoarelor de cautare.
-
Deontologii de la UE cenzurează masiv presa rusă: După Russia Today și Sputnik, au fost blocate RIA Novosti și alte trei surse media importante
Consiliul Uniunii Europene a decis vineri să suspende activităţile de difuzare în Uniunea Europeană a patru noi canale mass-media considerate că răspândesc şi sprijină propaganda Rusiei şi susţin războiul de agresiune al acesteia împotriva Ucrainei: Vocea Europei, RIA Novosti, Izvestia şi Rossiyskaya Gazeta.
-
Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zona Moldovei, o regiune care a suferit mult timp din cauza subfinanțării și a lipsei de echipamente moderne.
-
Câți amanți a avut în realitate Regina Maria a României. Cu cine s-a iubit la Palatul Peleș chiar în fața angajaților
Cunoscută și sub numele de "regina-bărbat" datorită temperamentului său energic, s-a născut la Eastwele Park-Kent, în Anglia, pe 29 octombrie 1875. Cu trei prenume - Maria Alexandra Victoria - aparținea Casei de Saxa-Coburg și Gotha.
-
Numărul cadavrelor abandonate în morgi a crescut spectaculos în Canada. Costurile înmormântării reprezintă principalul motiv
Câteva provincii canadiene au înregistrat un salt al numărului de cadavre nerevendicate în ultimii ani, rudele defuncților invocând costurile înmormântării pentru a nu ridica trupurile de la morgă, informează Reuters.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 3.Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
- 4.Instalarea Guvernului Mondial intra în linie dreaptă: Marele Summit pentru Viitor pentru impunerea Agendei 2030
- 5.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 6.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 7.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
- 8.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 9.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 10.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu