Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












PSD şi UNPR semnează protocolul de colaborare

Postat la: 04.02.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Partidul Social Democrat şi Uniunea Naţională pentru Progresul României semnează joi protocolul de colaborare, după ce miercuri evenimentul a fost amânat, scrie Agerpres. Semnarea protocolului va avea loc la ora 11,00, la sala grupului PSD din Camera Deputaţilor, potrivit Biroului de presă al social-democraţilor.

Documentul, care va fi semnat de preşedinţii PSD şi UNPR, Liviu Dragnea, respectiv Gabriel Oprea, priveşte colaborarea celor formaţiuni în alegerile locale, votul într-un singur tur de scrutin şi candidatura pe liste comune la alegerile parlamentare din această toamnă.

Conform proiectului de protocol, pentru alegerile locale din iunie 2016, PSD şi UNPR convin să lase la dispoziţia organizaţiilor locale modalităţile concrete în care se stabilesc colaborări sau cooperări punctuale, inclusiv candidaturi pe liste comune pentru obţinerea unui număr cât mai mare de voturi, precum şi pentru constituirea de majorităţi locale şi/sau judeţene. Totodată, PSD şi UNPR resping categoric în anul electoral 2016 modificarea Legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a Legii privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor. "PSD şi UNPR susţin iniţierea unor dezbateri cu privire la întregul sistem electoral din România, începând cu noua legislatură a Parlamentului României 2016 - 2020", se arată în textul citat.

În ceea ce priveşte alegerile parlamentare din toamna anului 2016, proiectul de protocol prevede că, după încheierea alegerilor pentru administraţia publică locală din iunie 2016, cele două partide vor aproba în forurile statutare ale fiecăruia un acord în care vor fi prevăzute condiţiile cu privire la participarea în comun la parlamentare.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE