ZC
ZC

ZC

Șeful liberal al CJ Cluj după ce nu a fost ales primvicepresedinte al PNL: Mă autoeliberez de PNL. Cooperativa trădătorilor şi a non-performanţei politice a pus mâna pe partid!

Postat la: 14.07.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Alin Tişe, care a ratat funcţia de prim-vicepreşedinte PNL la Congresul extraordinar PNL, apreciază, într-un text intitulat "Sfârşitul unei iluzii. Începutul eliberării", despre "cooperativa trădătorilor şi a non-performanţei politice a pus mâna pe partid", anunţând că se "autoeliberează" de orice responsabilitate faţă de PNL. "Nu mai simt să activez în numele acestui PNL. Nu le mai datorez nimic. Nici tăcere, nici loialitate oarbă", afirmă Tişe, precizând că va decide curând drumul pe care va merge.

"Dragi prieteni, Astăzi nu este o zi de tristeţe. Este o zi de adevăr. Cooperativa trădătorilor şi a non-performanţei politice a pus mâna pe partid! Îl vor sugruma şi va dispărea ca PNŢCD, sau va ajunge irelevant politic. Am asistat, cu durere dar şi cu luciditate, la congresul unei cooperative politice care şi-a votat singură sfârşitul. PNL - partid istoric, odinioară stindard al meritului şi al viziunii, a fost sufocat de trădători de serviciu, incompetenţi cu ambiţii de sforari, şi un mecanism bine uns care premiază obedienţa, nu performanţa", scrie Tişe pe Facebook.

El subliniază că în faţa acestei realităţi, nu mai poate şi nu mai vrea să tacă. "Mă simt frustrat, da. Dar şi profund uşurat. De azi mă autoeliberez de orice responsabilitate faţă de PNL. Nu mai pot să-mi asociez numele, munca, credinţa şi conştiinţa cu un partid care nu mai reprezintă nimic din ceea ce ar fi trebuit să fie. Oamenii oneşti şi performanţi ca voi - cea mai puternică organizaţie politică din ţară, conduşi de majoritatea neperformanţilor", afirmă preşedintele CJ Cluj.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Șeful liberal al CJ Cluj după ce nu a fost ales primvicepresedinte al PNL: Mă autoeliberez de PNL. Cooperativa trădătorilor şi a non-performanţei politice a pus mâna pe partid!

Postat la: 14.07.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Alin Tişe, care a ratat funcţia de prim-vicepreşedinte PNL la Congresul extraordinar PNL, apreciază, într-un text intitulat "Sfârşitul unei iluzii. Începutul eliberării", despre "cooperativa trădătorilor şi a non-performanţei politice a pus mâna pe partid", anunţând că se "autoeliberează" de orice responsabilitate faţă de PNL. "Nu mai simt să activez în numele acestui PNL. Nu le mai datorez nimic. Nici tăcere, nici loialitate oarbă", afirmă Tişe, precizând că va decide curând drumul pe care va merge.

"Dragi prieteni, Astăzi nu este o zi de tristeţe. Este o zi de adevăr. Cooperativa trădătorilor şi a non-performanţei politice a pus mâna pe partid! Îl vor sugruma şi va dispărea ca PNŢCD, sau va ajunge irelevant politic. Am asistat, cu durere dar şi cu luciditate, la congresul unei cooperative politice care şi-a votat singură sfârşitul. PNL - partid istoric, odinioară stindard al meritului şi al viziunii, a fost sufocat de trădători de serviciu, incompetenţi cu ambiţii de sforari, şi un mecanism bine uns care premiază obedienţa, nu performanţa", scrie Tişe pe Facebook.

El subliniază că în faţa acestei realităţi, nu mai poate şi nu mai vrea să tacă. "Mă simt frustrat, da. Dar şi profund uşurat. De azi mă autoeliberez de orice responsabilitate faţă de PNL. Nu mai pot să-mi asociez numele, munca, credinţa şi conştiinţa cu un partid care nu mai reprezintă nimic din ceea ce ar fi trebuit să fie. Oamenii oneşti şi performanţi ca voi - cea mai puternică organizaţie politică din ţară, conduşi de majoritatea neperformanţilor", afirmă preşedintele CJ Cluj.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE