Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Fed Cup. România - Germania. Simona Halep i-a pus gând rău lui Kerber: "M-am bucurat că jucăm cu Germania. Meciul e deschis"

Postat la: 11.02.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (24 de ani, locul 3 WTA) a susținut, joi, o conferință de presă, în care a vorbit despre întâlnirea cu Germania, din barajul de menținere în Grupa Mondială a Fed Cup.

'În primul rând m-am bucurat că nu mergem în Australia (n.r. - Australia era una dinte posibilele adversare ale României), pentru că drumul e greu. M-am bucurat că jucăm cu Germania, din nou acasă și din nou la Cluj. Am avut o săptămână deosebită acolo. Chiar dacă nu am câștigat, partida cu Cehia a fost o experiență bună pentru noi, ca și echipă. Cred că avem șansa noastră cu Germania, deși are o câștigătoare de Mare Șlem în componență. Trebuie să ne ridicăm așa cum am făcut-o și până acum și să încercăm să câștigăm. Meciul e deschis. Au jucătoare bune, destul de multe chiar, sper să ne întregim și noi echipa și să mergem cu încredere', a spus Halep, potrivit Agerpres.

Echipa feminină de tenis a României a ratat șansa de a juca semifinalele Fed Cup, după înfrângerea suferită în fața Cehiei și va evolua în play-off-ul de rămânere în Grupa Mondială cu Germania. Meciurile se vor disputa în România și vor fi programate pe 16-17 aprilie. Constănțeanca a lăudat faptul că întâlnirea cu Germania va avea loc tot la Cluj, dar pe zgură.

'E o veste bună și că se va juca pe zgură. Pentru că după Miami toate ne antrenăm doar pe zgură și era bine să fie tot zgură. Dacă se juca pe hard ne întrerupea un pic sesiunea de antrenamente pe zgură și nu era OK', a spus ea.

Sportiva a vorbit și despre problemele cu care se confruntă la nas, spunând că va face anul acesta intervenția chirurgicală de deviație de sept.

'Cu o zi înainte să fac operația am anulat-o pentru că mi-am dorit să joc la Fed Cup. Am jucat la Cluj, am prins încredere pentru că am jucat aproape trei ore sâmbătă și alte trei duminică. Nu o să mai fac acum operația. Medicii mi-au spus că este necesară, dar acum sunt bine mental și fizic și nu vreau să mă întrerup din nou. Mă gândesc să fac această intervenție de deviație de sept anul acesta, dar nu știu exact când. Deviație de sept au foarte multe persoane, iar o intervenție m-ar ajuta să respir mult mai bine la efort', a menționat numărul 3 WTA.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE