Amintiri răzlețe: Restaurantul clandestin al domnului Cozma
Postat la: 19.09.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Domnul Cozma, chelner ieşit la pensie şi stăpânul unei căsuţe cu curte, mai mult de dragul meseriei decât al câştigului, obişnuia să primească la domiciliu persoane de încredere dornice de un prânz sau o cină de calitate, bine servite, stropite cu un vin autentic.
Cu o zi înainte, unul dintre clienţi dădea o arvună şi stabilea meniul, pregătit de coana Vetuţa, soţia chelnerului, fostă bucătăreasă la un local. Restaurantul acela clandestin cu o singură masă se găsea pe o străduţă liniştită dintre 11 Iunie şi rondul de la Piaţa George Coşbuc. Am ajuns prima oară acolo adus de un prieten, pe la sfârşitul lui mai 1982 sau '83, spre seară.
Ne-a deschis poarta proprietarul casei îmbrăcat în veşmintele profesiunii sale: pantalon negru cu vipuşcă, sacou şi cămaşă albe, papion la gât... Curtea era năpădită de iarbă înaltă, grasă, avea câţiva oţetari şi o tufă de liliac al cărei miros mi-a amintit de Rahova copilăriei aflată la numai câteva staţii de tramvai. Masa care ne aştepta, acoperită cu damasc alb, avea două scaune identice cu cele din restaurantele-grădină de vară; la fel şi frapiera. Tacâmurile de peşte, şervetele de bumbac apretate, aşezate în formă de piramidă, dovedeau că domnul Cozma - aşa cum avea să ne spună - trecuse şi pe la „Cina" în decursul carierei sale.
După ce ne-am aşezat şi am despăturit şervetele, chelnerul a adus un platou de antreuri: icre de ştiucă, hamsii crocante, telemea, ridichi de lună, fire de ceapă şi usturoi verde, măsline... Apoi a turnat în păhărele o ţuică uşoară, gălbuie, parfumată, prevenindu-ne: „E ţuică de Văleni". După ce am isprăvit cu antreurile şi cu ţuica, fiindcă se întuneca, domnul Cozma a venit cu o veioză cu bec puternic şi fir lung, aprinzând-o.
S-a întors după câteva minute, precedat de soţie, care purta pe un gheridon platoul cu un şalău rasol aburind, garnisit cu cartofi natur acoperiţi cu pătrunjel tăiat mărunt. În urmă, cu şervetul pe braţ, chelnerul aducea maioneza, o sticlă-monopol cu gâtul lung de Sauvignon Blanc de Valea Călugărească şi alta de apă minerală. S-au ivit apoi şi cele două pisici ale casei, apropiindu-se prudent, mai mult curioase decât flămânde.
Dan Ciachir
ULTIMA ORA
-
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns
Un bărbat din Indonezia a avut parte de un adevărat șoc atunci când a aflat că soția lui, cu care era căsătorit de 12 zile, era, de fapt, un bărbat deghizat în femeie, care plănuise să stoarcă cât mai mulți bani de la el iar apoi să dispară.
-
Bea 13 căni pe zi ca sa se vindece de cancer. Ce s-a întâmplat cu o femeie care a ținut o dietă agresivă cu suc de morcovi
O femeie de 38 de ani a ajuns la spital în stare gravă, anul trecut, după ce a ținut o dietă cu suc de morcovi pentru a se vindeca de cancer. Chiar și când se afla pe patul de spital, prea slăbită pentru a se mișca și cu probleme de repsirație, femeia refuza total să primească tratament specific.
-
Trăim într-o zonă a Universului care n-ar trebui să existe și care sfidează legile fizicii
Există tot mai multe de dovezi că trăim în "vizorul" unui vid cosmic gigantic - cel mai mare observat vreodată. Astronomii au sugerat pentru prima dată un astfel de vid în 2013, iar de atunci dovezile existenței sale s-au tot adunat.
-
Nu te aștepți la așa ceva: Care va fi ultima ființă ce va trăi pe Pământ
Viața pe Pământ există de peste 3,7 miliarde de ani. Cu toate acestea, dacă ar avea loc un eveniment catastrofal, ar putea rămâne doar un singur animal. În ciuda provocărilor legate de originea vieții, odată stabilită, acesta este remarcabil de rezistent.
-
Răducioiu nu fi trist! Fotbalistul dezvăluie cum l-a înșelat fosta soție a lui Adrian Sârbu. Cum arată acum iubirea vietii lui
Fostul fotbalist Florin Răducioiu a dezvăluit o poveste de dragoste din tinerețea sa tumultoasă. Acesta a dezvăluit cum s-a despărțit de Janine Sârbu, unul din cele mai frumoase manechine ale României, care ulterior a fost măritată cu mogului media Adrian Sârbu și care acum are aproape 60 de ani si locuieste la Paris.
-
Socrul mare de la nunta tigănească din Buzescu reținut de Poliție - Ce acuzații i se aduc
Socrul mare de la nunta faraonică din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ. El este acuzat că ar fi amplasat cortul şi alte ornamente în apropierea locuinţei unde a avut loc evenimentul.
-
Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
Statul le declară „război" proprietarilor care închiriază, dar uită să mai plătească impozit. O nouă lege a intrat în vigoare și conține un set de măsuro fiscal-bugetare prin care să se asigure sustenabilitatea financiară a țării. În setul de reguli este și mărirea impozitării, la 70%, de la data de 1 iulie 2024, în contextul evaziunii fiscale.
-
Filmul crimei din Crângași: Cine este Francis Beleaua, adolescentul de 16 ani. Mesajul postat pe Tik Tok
Unul din cei doi suspecți care au omorât cu bâtele marți seară, un bărbat în vârstă de 46 de ani, după ce l-au atacat pe o stradă circulată din cartierul bucureștean Crângași are 16 ani și este cunoscut în cartier ca Francis Beleaua.
-
Cum se pregătește Europa pentru „Al Treilea Război Mondial"
Invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, a adus ororile unui război pe scară largă la ușa Europei pentru prima dată de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cine e Atlantic Council - ce-l premiază pe Iohannis în SUA - un afront la adresa românilor!
- 2.Războiul împotriva Omului!
- 3.Trezește-te, popor român!
- 4.Dincolo de propaganda occidentală
- 5.Iohannis regretă primirea la Casa Albă
- 6.Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
- 7.La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
- 8.Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
- 9.Război pe teritoriul Transilvaniei. Viktor Orban, UDMR și Guvernul României, contra Miklos Banffy
- 10.O colonie n-are voie să dețină companii naționale strategice!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu