Decuplarea Marii Britanii
Postat la: 15.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Un document incendiar observ că este trecut sub tăcere. Cel puţin în România. El conţine condiţiile puse de Marea Britanie pentru a mai rămâne membru al Uniunii Europene. Un fel de ultimatum care expiră în luna martie a anului viitor. Dacă Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană, atunci întreaga organizaţie poate sări în aer.
Ce este mai straniu şi de aceea mă mir că noi nu comentam este că una dintre condiţiile puse de Marea Britanie este ca state cum este România să fie puse pe picior de egalitate cu mai marii Uniunii. Realitatea este că, deşi, David Cameron insistă ca Marea Britanie să-şi păstreze statutul de membru al Uniunii Europene, presiunea politică, dar şi presiunea opiniei publice, împing Londra către o mişcare în sens contrar. Euroscepticii au câştigat teren. Şi, pe măsură ce prin politică greşită a Germaniei, Uniunea Europeană tinde să se decupleze de Statele Unite, Marea Britanie, care este cel mai important aliat tradiţional al Washington-ului, tinde ca, la rândul ei, să se distanţeze de UE.
Condiţiile puse au toate o logică şi sunt în consens cu ceea ce înseamnă conservatorismul britanic. Pe de altă parte, ele sunt greu de acceptat de către tandemul de circumstanţă Berlin - Paris - căci, în realitate, Europa este condusă, cu mâna de fier, de către cancelarul Marii Britanii - pentru simplul motiv că sunt în contrasens cu direcţia pe care Germania o imprimă acestei uriaşe organizaţii suprastatale. Şi care, pe măsură ce trece timpul, se substituie, din ce în ce mai mult, statelor membre.
Aşadar, britanicii vor, în primul şi în primul rând, ca legile Uniunii Europene să nu fie neapărat obligatorii pentru statele membre. Ceea ce înseamnă, nici mai mult, nici mai puţin, că Parlamentul Uniunii Europene ar urmă să devină o realitate, atunci când un stat sau altul doreşte să-şi însuşească actul normativ adoptat şi o simplă ficţiune, atunci când nu doreşte. Mai vrea Marea Britanie să se recunoască, din capul locului, statutul de uniune multimonetară a Uniunii Europene. Astfel încă, să nu mai existe presiuni de niciun fel în sensul adoptării monedei Euro. De altfel, chiar în conţinutul textului care pune condiţii, reprezentanţii Mării Britanii ţin să precizeze că lira sterlină va fi veşnică. Şi că britanicii nu vor renunţa, nici în ruptul capului, la ea.
Asemenea condiţii sunt mai multe, dar, în continuare, mă voi opri la una. Una care ne interesează şi pe noi. Marea Britanie cere ca 19 ţări UE, din totalul de 28, să fie împiedicate să exploateze alte 9 state. Este vorba de acele state de rang doi, împinse la periferia Uniunii Europene, între care un loc de "cinste" îl ocupă şi România. Traducând această solicitare, guvernul Marii Britanii solicită să se renunţe la orice fel de discriminare între statele Euro şi statele non-Euro, între statele Schengen şi statele non- Schengen. Şi cere ca fiecare naţiune să se bucure de un tratament egal. Această condiţie, care, în mod evident, ar avantaja România, este, probabil, inacceptabilă pentru Germania. Pentru că, încă din momentul în care a conceput arhitectura Uniunii Europene, Germania nu a încercat altceva decât ca, într-un mod subtil, să se substituie autorităţii celorlalte state, în propriul beneficiu. La fel cum moneda Euro este concepută să înlocuiască, sub o denumire convenabilă, marca germană.
Nu ştim ce se va întâmplă atunci când acest ultimatum expiră. Nici cât de grave vor fi consecinţele în eventualitate în care Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană. Dar ceea ce până una - alta ştim este că Germania face un joc pervers, atât în raport cu Statele Unite, cât şi în raport cu Federaţia Rusă. Iar acest joc este făcut pe seama Uniunii Europene. Iată, în cele ce urmează, două exemple cât se poate de concludente.
Opinia publică din lumea întreagă a fost şocată, zilele trecute, când Jean Claude Juncker, vorbind neautorizat de către şefii statelor, în numele Uniunii Europene - dar autorizat şi chiar aruncat în faţă de cancelarul Angela Merkel - a încercat să promoveze o altfel de politică faţă de Moscova, decât cea convenită, prin consens, până în prezent, de toţi partenerii euroatlantici. Şi a mustrat cu duritate Washington-ul, care face presiuni pentru sancţionarea, în continuare, a Rusiei, motivând că aceasta a încălcat grav tratatele internaţionale.
În paranteză, ieri, preşedintele României, Klaus Iohannis a remarcat şi el că a fost neplăcut surprins de faptul de Juncker şi-a permis să lanseze o asemenea temă, fără a avea acordul statelor membre. În plus, Angela Merkel la târât pe preşedintele Franţei, Francois Holland, într-o acţiune, şi ea singulară, insolită, în raport cu practica UE. Cei doi, ca şi când s-au erijat în capii Europei, au ieşit dramatic la rampă într-o declaraţie comună, prin care încearcă să pună presiune asupra tuturor statelor UE în materie de refugiaţi. Ce se ascunde însă în spatele acestor grave, dramatice şi regretabile gesturi politice?
Se ascund interese economice. Şi care nu sunt europene. Ci strict ale unora dintre state. Sau şi mai limpede spus. Ale unor grupuri economice de interese. Transformate în grupuri politice de interese. Şi că aşa stau lucrurile ne-o demonstrează câteva informaţii de ultimă oră. Să ne uităm doar la domeniul energetic. Foarte recent, deci în plin conflict oficial, între Bruxelles şi Moscova, Federaţia Rusă a preluat 25 % din depozitele germane subterane de gaz metan.
În schimb, Germania a primit 25% din acţiuni la două zăcăminte de gaze din Siberia, estimate la nu mai puţin 274 metrii cubi de gaz. Cel mai mare depozit din Europa de gaze naturale, din imediată vecinătate a oraşului Rehden, aparţinând Austriei, a devenit şi el proprietate rusească. Sunt doar două dintre nenumăratele exemple care demonstrează că liderii importanţi ai Uniunii Europene una vorbesc şi altă fac. Ceea ce îndreptăţeşte un stat, cum este Marea Britanie, să spună stop.
Sorin Rosca Stanescu
ULTIMA ORA
-
Otrava din legume si cereale: Glifosat detectat pentru prima dată în materialul seminal uman la concentrații de 4 ori mai mari decât în sânge!
Cercetătorii francezi au detectat pentru prima dată erbicidul glifosat în sperma umană, în concentrații de patru ori mai mari decât în sânge. Glifosatul, ingredientul activ din produsul Roundup al companiei Bayer, a fost asociat cu o mare varietate de efecte negative asupra sănătății, inclusiv cancer și toxicitate pentru reproducere.
-
Țarcuri IT pentru viitoarele "animale umane": Nimeni nu explică dar iată ce inseamnă de fapt "Orașe inteligente" și "Orașe de 15 minute"
Ați auzit probabil termenii "oraș inteligent" sau, mai recent, "oraș în 15 minute", dar înțelegeți cu adevărat ce cer aceste concepte? Știți care sunt organizațiile responsabile pentru promovarea acestor idei? Și, mai important, sunteți pregătit să supraviețuiți și să prosperați în fața acestor planuri de distrugere a libertății?
-
Un expert de top în climă afirmă că se va răci din ce in ce mai mult "Încălzirea globală va fi istorie până în 2030!"
Meteorologul, profesorul David Dilley, spune că se va face mult mai frig și că nivelul de CO2 ar putea chiar să scadă la niveluri periculos de neproductive. Expertul în climă a discutat despre perspectiva sa asupra încălzirii globale și despre importanța înțelegerii ciclurilor climatice naturale ale Pământului.
-
Sute de cetățeni au salvat un canadian care urma sa fie eutanasiat forțat pentru că "era prea sărac"! VIDEO
Sute de cetățeni au intervenit și au oprit încercările regimului Trudeau de a eutanasia un canadian considerat "prea sărac" de către stat și introdus în programul MAID (asistență medicală pe moarte) din Canada.
-
Pfizer "regretă profund" că a promovat ilegal vaccinul Covid și a încălcat 5 coduri de reglementare!
Gigantul farmaceutic Pfizer și-a cerut scuze pentru că și-a folosit angajații pentru a promova ilegal vaccinul experimental și neomologat COVID-19 pe rețelele de socializare în timpul pandemiei, înainte ca produsul să fie autorizat.
-
Momentul în care un meteorit s-a dezintegrat și a luminat cerul în nuanțe de albastru în Europa
Un meteorit a făcut lumină în toiul nopții în Spania și Portugalia. Mii de oameni au surprins momentul în care meteoritul s-a dezintegrat și a luminat cerul în nuanțe de albastru. Imaginile au devenit virale pe rețelele sociale.
-
Primăria interlopă a Capitalei: Nicușor Dan îi bagă-n conturi un milion de euro lui Manu Bombardieru ginerele lui Sile Cămătaru
Totul începe cu primarul USR al sectorului 2, Radu Mihaiu, care a expropriat un teren de peste 10.000 de mp pentru a construi Parcul Moroeni. Locul era în momentul respectiv în proprietatea lui Manu Bombardieru, finul lui Sile Cămătaru. Despăgubirea încasată de acesta de la statul român va fi de aproximativ 2 milioane de euro.
-
Băsescu dezvăluie schimbarile radicale din noua lume: pandemiile, crizele si războaiele - "Totul a pornit de la COVID!"
Traian Băsescu a explicat cum a ajuns ca valul de violență să acapareze întreaga planetă, pornind cu cele două războaie, cel din Ucraica și cel din Orientul Mijlociu, și până la împușcarea premierului Slovaciei, Robert Fico.
-
Putin și Xi au finalizat schița proiectului Noii Ordini Mondiale (NOM). Finalul sistemului Bretton Woods.
Pozele din vizita lui Putin la Beijing, unde el și Xi Jinping au pus în scenă un adevărat spectacol, ni-i arată inclusiv dându-și jos cravatele și discutând precum doi prieteni vechi până în orele târzii ale nopții, și ne indică în plus faptul că cei doi au dorit să arate lumii în mod explicit că ignoră avertizările publice ale Occidentului Colectiv
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cine e Atlantic Council - ce-l premiază pe Iohannis în SUA - un afront la adresa românilor!
- 2.Războiul împotriva Omului!
- 3.Trezește-te, popor român!
- 4.Dincolo de propaganda occidentală
- 5.Iohannis regretă primirea la Casa Albă
- 6.La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
- 7.Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
- 8.Avertismentul teribil al lui Erdogan privind NATO
- 9.Război pe teritoriul Transilvaniei. Viktor Orban, UDMR și Guvernul României, contra Miklos Banffy
- 10.O colonie n-are voie să dețină companii naționale strategice!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu