Si daca e pe dos si Atanasiu are dreptate? Miza PDL este sa preia Marele PNL
Postat la: 14.05.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
După scandalul stenogramelor din PNL, cum era si firesc, a inceput un razboi, nu atat de gherilă, cum s-a zis, ci mai degrabă de dat la gioale, impotriva vechilor lideri ai PNL, in frunte cu Teodor Atanasiu. O intreagă gască de analisti confort doi s-au repezit sa explice cum PNL doreste sa pună stapânire pe PDL si cum nu doresc sa le ofere acestora functia de premier, desi s-a convenit ca in noul PNL, cel fuzionat intre vechiul PNL si PDL, liberalii vor avea presedintele, ceea ce s-a si intamplat, iar democratii, premierul.
Analisti de ocazie, cu state grele pe la televiziuni, mercenari in ale politicii, s-au grabit sa atace cu o arma fragil credibilă, ca la fel s-a intamplat si in USL, unde PNL a reprosat PSD ca a lucat pe la spate ca după ce Ponta a ajauns premier sa nu mai fie de acord sa dea PNL functia de presedinte, prin candidatura lui Crin Antonescu, asa cum s-a promis. Ceea ce si era adevarat, de asta s-a spart USL si cu sprijin artizanal de la Cotroceni, Traian Băsescu mirosind momentul, a atacat in plin, dupa cateva intalniri de taină cu Antonescu, pe care l-a invrajbit impotriva aliatilor sai.
Nici de data asta Băsescu nu tace. Animalul politic din el adulmeca inca o data prada. Desi spune ca ar fi calmat apele intre PNL si PDL, dupa scandalul stenogramelor, recunoaste ca i-ar fi cerut capul lui Atanasiu, ca sa fac un culoar de negociere directa in favoarea PDL, care PDL simtindu-se-n avantaj sa ceara functia de premier pentru Cătălin Predoiu. Apoi, cu un premier in frunte, poti sa pui mana pe intregul partid, după modelul Ponta, care domina la vremea aia USL, cu toate ca declarativ ii mai arunca si un oscior lui Antonescu. Chiar daca declarativ fuziunea dintre liberali si democrati ar fi completa in 2016, sau 2017, dupa alte surse (adica inainte sau dupa alegerile locale si parlamentare), o preluare de partid, ca o lovitura de stat interna se poate produce oricand.
Blaga a si declarat in scandalul din ianuarie-februarie 2015, in replica la o declaratie a lui Ludovic Oraban ca: "Nu va dati seama, dar PDL a si preluat deja PNL". Ca atare, numai vechii liberali mai tin piept si au grija ca nu PDL sa preia noua formatiune, adica un lup in blana de oaie, cu oameni infiltrati de la Basescu, din vechiul PDL, care era si poate, dupa anumite scenarii, mai e inca fidel fostului presedinte. Nu degeaba a iesit Băsescu sa ceara capul lui Atanasiu. Daca ar fi sa dam crezare anumitor scenarii, atunci, in aceasta fuziune, Basescu vrea partea PD-Leului, si cu vechii tovarasi de arme poate face o noua constructie politica pentru alegerile viitoare, cu un partid istoric la indemâna, de data asta, cu un alt partid istoric aliat, cum e PNT al vasalului politic Aurelian Pavelescu. Si se va infaptui atunci ca vechiul FSN a ajuns sa conduca intrega politica romaneasca, inclusiv pohta ce-a pohtit: partidele istorice.
Reintorcandu-ne la subiect, poate ca tocmai asta a fost miza scandalului stenogramelor, ca sa apara in corul analistilor si politicienilor fantoșați de Băsescu, cu toti acoperitii lui din presă, ca trebuie sa se ceara capul vechilor liberali, ca astfel partidul istoric sa nu mai aibă o gardă, sa fie lesne de confiscat, PNL sa intre la cutie, sa faca loc unui PDL transpirat de cat a fost de alergat lunile astea de DNA, dar care sa-si schimbe imaginea cu un partid credibil si sa se curete prin mistificare. Apoi, cu un Basescu care sa joace țonțoroiul pe mormintele politice ale vechilor liberali, să aducă in luminile rampei, dupa un scenariu vechi, un premier precum Catalin Predoiu, in fapt un nou Emil Boc, un alt prim-ministru marioneta.
Culmea e ca tinta reprosurilor PDL e tocmai Teodor Atanasiu, care desi a avut nu mai putin de 12 plângeri penale de la Guvernul Boc, precum si alte multe hachite, a trecut peste toate acestea si si-a dorit sa faca un puternic partid de dreapta, chiar alaturi de PDL, fostul adversar. Si tocmai din dorinta de a nu se mai intampla ce s-a intamplat cu USL. Atanasiu a fost practic artizanul acestei constructii, la precedentele europarlamentare. Datorita lui exista PNL in noua forma politica in aceasta alianta.
Uite de ce nimeni nu vrea sa priveasca si partea celalata a lucrurilor, de ce analistii aserviti nu se intreaba si cum s-au scurs inregistrarile catre presa, de ce nu au aparut cei care le-au oferit, ce implicare au serviciile secrete in aceasta operatiune? Dar daca exista si tradatori in PNL, care joaca in secret pentru partea adversa, contra unor functii politice promise? Si mai presus de toate nimeni nu vrea sa puna intrebarea cheie din acest scandal: Si daca Atanasiu are dreptate? Daca dupa ce PNL s-a fript cu PSD, in USL, nu mai vrea sa se ardă si cu PDL, predandu-i, astfel, dupa anumite scenarii, lui Traian Băsescu un partid puternic, nou nout?
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Când ajunge Sfânta Lumină de la Ierusalim în București. Miracolul aprinderii spontane deasupra mormântului lui Iisus
Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă sâmbătă seara în București. Pe data de 4 mai, în jurul orei 19:00, va ajunge la Catedrala Patriarhală. Când minunea va ajunge în țară, va fi preluată de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor, Aeroportul Internaţional „Henri Coandă".
-
Escrocheria de la Digi RCS RDS reclamată de o clientă. Compania a fost amendată cu sute de mii de euro că a permis furtul de identitate
Agenția Spaniolă de Protecția Datelor a amendat compania DIGI cu 200.000 de euro pentru că a permis duplicarea cartelei SIM a unui client căruia i s-a uzurpat identitatea.
-
Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
Părintele Pimen Vlad a dezvăluit care este adevărul despre Lumina Sfânta, de unde vine si de ce vine doar de Pastele Ortodox, precum si ce incercări au fost de discreditare a acestei minuni, sau, dimpotriva, de confirmare a ei:
-
Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
Mircea Geoană pare că își face campanie cu vedete și influenceri. Vloggerul Selly (Andrei Șelaru) a fost invitat la un important eveniment al NATO, care se ține la Miami.
-
Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
Activistul politic și autorul american James O'Keefe a publicat miercuri o înregistrare video, în care susține că un oficial al CIA, Amjad Fseisi, a fost surprins în timp ce recunoștea că agenția și mai mulți oficiali, inclusiv Mike Pompeo, i-au ascuns informații lui Donald Trump când acesta era președinte.
-
Vinerea Mare: ce e permis si ce e interzis sa faci azi
Creștinii țin post negru pentru iertarea păcatelor. Cu o zi înainte, în Joia Mare, se spovedesc. Tinerii din unele zone ale țării au avut grijă toată noaptea ca focurile să nu se stingă.
-
Valentin Amăriuței, singurul avocat vrâncean care a câștigat la CEDO s-a înscris în cursa electorală pentru CL Focșani
Singurul avocat din Vrancea care a câștigat un proces la CEDO Valentin Amăriuței s-a înscris pentru prima oară, pentru un loc de consilier în Consiliul Local Focșan
-
Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi în The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova "va străpunge liniile frontului", iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP.
-
Clubul de Presă: La mulți ani! Azi ne aniversăm!
Astăzi, în Vinerea Mare, Clubul de Presă, ultima inițativă de mare amploare și de succes a jurnaliștilor și caselor de presă, care se luptă pentru libertatea de expresie, împlinește un an de când s-a lansat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Ratatul NATO vrea la război! Iohannis cere noi recruți în Armata Română: "Trebuie să intensificăm rezerva de personal militar!"
- 2.Dan Puric la Muntele Athos: "Voi candida la președinție, când mă va suna personal Putin de la Moscova!"
- 3.Cum au fost furați zilnic și îndatorați cu mii de euro toți românii
- 4.Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
- 5.Alianța AUR la un pas de a se rupe din cauza ilegalitatilor din listele semnăturilor depuse la BEC
- 6.George Simion detonează războiul în AUR: Îl suspendă pe prim-vicepreședintele Marius Lulea după telenovela cu Cozmin Gușă la Primăria Capitalei
- 7.Candidatul globaliștilor: Mircea Geoană e pe primul loc la prezidențiale în trei scenarii. Câte voturi ar lua Simion și cum se fac de râs Ciucă și Ciolacu
- 8.SRS: "Cozmin Gușă, candidat independent la președinția României. Prevăd o finală prezidențială Gușă-Geoană!"
- 9.Tudor Chirilă: "Am tot ce trebe', mă bag la primărie!"
- 10.Ce ne așteaptă după anul electoral: Guvernul pregătește taxele pentru anul viitor
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu